Varujan Vosganian, de la demisie la începuturi. Ce a făcut în cei 20 de ani de mandat de parlamentar

 

Varujan Vosganian este parlamentar de peste 20 de ani, membru al PNL de 12 ani, ministru al Economiei în două guverne, cel condus de Călin Popescu Tăriceanu şi cel condus de Victor Ponta, dar şi subiectul a două voturi în plenul Senatului prin care a fost împiedicată cercetarea sa de către DIICOT.

Vosganian este membru al PNL din 2003, când Uniunea Forţelor de Dreapta (UFD) înfiinţată de el a fuzionat prin absorbţie cu PNL. A fost deputat din partea Uniunii Armenilor timp de două mandate, între 1990 şi 1996, ulterior devenind senator, între 1996 şi 2000 din partea Partidului Alternativa României, transformat ulterior în UFD. În urma eşecului UFD de la alegerile parlamentare din 2000, Vosganian acceptă fuziunea formaţiunii sale cu PNL şi calitatea de membru în conducerea centrală a partidului.

 În 2004 revine în Parlament ca senator din partea PNL, ales pe listele Alianţei DA, mandat pe care îl păstrează şi în urma alegerilor parlamentare din 2008 şi a celor din 2012. Vosganian a fost ministru al Economiei şi Comerţului începând cu decembrie 2006, în Guvernul condus de Călin Popescu Tăriceanu, iar din 2007 a preluat şi ministerul Finanţelor, prin comsare cu cel pe care îl deţinea deja. A mai fost ministru al Economiei în Guvernul Ponta 2, din decembrie 2012 până în octombrie 2013, când şi-a dat demisia din Guvern ca urmare a unei înţelegeri cu liderii USL.

La acel moment plenul Senatului respingea pentru prima dată solicitarea DIICOT de începere a urmăririi penale în cazul său, iar condiţia acestei decizii politice asumate de USL a fost părăsirea Guvernului de către Vosganian. Astfel, după decizia din plenul Senatului el îşi anunţa demisia din calitatea de ministru al Economiei.

 Mai multe pe Mediafax

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?