Emoţii pentru Dragnea şi Udrea. Ce dosar ajunge la Tribunalul Teleorman?

 

Tribunalul Teleorman judecă pe 13 august cererea DNA de redeschidere a părții din dosarul Tel Drum privind asocierea dintre compania de construcţii Tel Drum şi Euroconstruct Trading, firme suspectate că ar avea legături cu Liviu Dragnea şi, respectiv, Elena Udrea.

Pe 6 iunie, procurorii au cerut Înaltei Curţi redeschiderea acestei părți a dosarului, dar solicitarea a ajuns la Tribunalul Teleorman, pentru că la data respectivă Liviu Dragnea nu mai e demnitar, ca urmare a condamnării și arestării lui Dragnea în dosarul angajărilor fictive, potrivti G4Media.

Tribunalul Teleorman a mai respins şi anul trecut cererea DNA de redeschidere a respectivei bucăți de dosar.

Potrivit surselor citate de G4Media.ro, dacă instanţa nu redeschide dosarul, una dintre acuzațiile de fraudă cu fonduri europene aduse lui Liviu Dragnea ar putea să pice.

În dosarul Tel Drum, fostul lider PSD este pus sub acuzare încă din noiembrie 2017 pentru 5 infracțiuni, două de abuz în serviciu, două de fraudă cu fonduri europene și una de constituire de grup infracțional organizat, cu un prejudiciu total estimat la 27 de milioane de euro.

Euroconstruct Trading, cealaltă firmă vizată în dosar, este controlată de gruparea de la "Golden Blitz", apropiată de Traian Băsescu şi Elena Udrea, potrivit G4Media.ro.

sursă foto: România TV

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
Comentarii existente
0 0
Radio Evevan !
16 Jul 10:43
Ce activitati economice poate desfasura un ilustru bujetar pentru a justifica cei 27 de milioane de euroi confiscati de structurile statului roman !???
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?