Tibi Ușeriu este aproape de victorie, dar cu ce preț? Este foarte obosit, are picioarele umflate, dar, din fericire, fără degerături. medicii care l-au examinat spun căm este încă bine. Bine în condițiile date, acelea care presupun parcurgerea unei distanțe uriașe prin iadul înghețat.
Redăm mai jos cronica zilei 6 din cursa lui Tibi Useriu, așa cum a fost postată pe Facebook.
”Dragilor, eu pot scrie aici nişte cuvinte, dar cuvintele sunt atât de goale de înţeles ...
Am să încerc să aştern pe hârtie lacrimile care ne-au umplut ochii miercuri dimineaţă, atunci când am privit filmarea. Am să încerc, deşi ştiu că nu am cum să reuşesc. Nimeni nu poate aşa ceva.
Mai avea câţiva kilometri până în Inuvik. Gonise din toate puterile, îşi irosise toată energia, cu un singur gând în cap : să iasa de pe Ice Road ...
E ameţit de foame, merge în zig-zag. Se opreşte şi încearcă să mănânce ceva. Nu reuşeşte, corpul nu mai vrea nimic rece, corpul îi cere o mâncare caldă.
Hamul e pe jos, la fel si beţele. Incearcă să se aplece, dar nu reuşeşte. Spatele doare cumplit iar picioarele sunt ca doi copaci înfipţi adânc în gheaţă.
Aşa că îngenunchează. A câta oară ? Nu-şi mai aminteşte. Stie doar că trebuie să se ridice iar. Stă în genunchi şi priveşte în zare, către Inuvik, şi-şi spune : Hai Tibi, încă doi kilometri si mâncăm ceva cald.
Cu greu îşi pune hamul peste umeri, mâinile nu îl ascultă.
Apucă beţele si se propteşte în ele, dar nu reuşeşte să se ridice, beţele fug in toate părţile, aşa că le ia pe rând, cu ambele mâini, ca un copil care învaţă să scrie.
Respiră adânc şi reuşeşte să pună un picior pe pământ. Pauză de odihnă. Respiră adânc, se opinteşte în beţe cu tot ce are şi se ridică ... încet ... ca un moşneag.
Nu a avut putere sa spună nimic. Un pas, încă un pas, încă un pas ... şi s-a pierdut în zare.
A ajuns în Inuvik exact când trebuia. O cifra pe o foaie de hârtie. Miracol... sau nu... ?
Organizatorii îl aşteptau cu trei maşini, dar nu a întors capul către ei, ar fi fost prea obositor. Un pas, încă un pas, încă un pas ... până la capăt. Capătul e Inuvik acum.
Nu l-au văzut niciodată aşa. S-au speriat.
Au venit doctorii şi l-au examinat pe toate părţile. Picioarele umflate, dar fără degerături, doar degetul cel mare, care acum e mai scurt puţin. Piele pe tălpi nu mai are de mult timp, s-a dus treptat, dar în rest ... nimic.
Au ridicat din umeri, ca de obicei : “He is ok !”
Nu a mai sunat. Dimineaţă a plecat ca un uragan. Nu ştim ce s-a întâmplat acolo, dar a gonit toată noaptea ca şi cum cursa atunci ar fi început. Am încercat să îl sunăm, dar nu am reuşit.
Ne-am uitat toată ziua la un ecran, cum zboară cifrele. După câteva ore era la 500km, iar acum mai are un strop şi ajunge la punctul de control. Va ajunge acolo cu 7 ore mai repede decât planul ... Halucinant !
Nu ştim ce e acolo, nu ştim de ce goneşte aşa, ştim doar că ar fi bine să nu se pună nimeni în calea lui.
Mai sunt sub 100km până la final !
Anul trecut, la plecarea din CP7 a spus : “Ne vedem în Tuk, eu până la final nu mă mai opresc !”
În mod normal ar fi trebuit să termine cursa în noaptea de joi spre vineri, dar la cum goneşte, e posibil sa termine joi spre seară.
Oameni dragi, oameni frumoşi, haideţi să îl însoţim până la final ! Un strop mai este !”
Tibi Uşeriu: Pentru mine nu există frică. De asta mă duc inconştient cu capul în faţă
Sportivul a vorbit anul trecut, la Realitatea TV, despre cartea "27 de pași", pe care a lansat-o la Bistriţa, în care își povestește trecutul mult mai puțin glorios, în care a primit o condamnare la 23 ani de închisoare, pentru jafuri armate comise în Germania și Austria și tentativă de omor, și în care a fost gardă de corp a unui interlop care avea legături cu mafia sârbească.
"În general, viaţa bate filmul. În general, da. Mi-am asumat această carte, pentru că am fost nevoit. La un moment dat, am devenit un model pentru copii. Cam toţi ştiau ce s-a întâmplat în urmă cu 20 de ani, când am fost încarcerat. Am vrut să fac o carte de vizită. Nu m-am aşteptat la un succes atât de mare. Lipsa de modele în copilărie, eu sunt responsabil pentru ce am făcut”, spune Tibi Useriu.
”Eu am fost soldat în Armata română. Eu am muncit pentru un politician sârb, care avea legături cu Mafia. Am început cu furturi mici, tot urci, nu mai pot să te opreşti. Am ajuns şi la jafuri armate, dar tentativa de omor a fost neintenţionată. Am atacat un transport de bani, iar la un schimb de focuri am rănit pe cineva. Am executat aproape 10 ani de închisoare. Am reuşit să evadez, pentru că nimănui nu-i place să fie închis", a spus Tibi Uşeriu.
Maratonistul a explicat, apoi, titlul cărţii. Uşeriu a spus că acei 27 de paşi reprezintă timpul petrecut în afara celulei de închisoare.
"Nu eram conştient că sunt pe un drum foarte greşit. Pentru mine nu există frică, am trăit în inima munţilor. Cred că de asta mă duc inconştient cu capul în faţă. După 5 ani de detenţie, speram să mă răzbun pe cei care m-au băgat acolo. Mi-am terminat perioada de detenţie, apoi am fost trimis în România. Apoi a apărut ONG-ul care m-a salvat din asta, am încercat să-mi schimb viaţa. Trecutul meu m-a făcut să fiu persoana de azi.
Asumarea faptelor depinde de fiecare. E greu să transmis un mesaj, cred că dacă nu ajungeam să fac ce fac azi, nu interesa pe nimeni trecutul meu. Nu eram sigur pe mine niciodată, mi-era frică de ceva. Cei 27 de paşi sunt paşii pe care-i făceam la închisoarea de maximă siguranţă", a sus Tibi Useriu.
Tibi Uşeriu a povestit experienţa de la Cercul Polar, unde a cîştigat pentru a doua oară consecutiv ultramaratonul de 566 de kilometri. Sportivul a dezvăluit şi cel mai mare atu al său: psihicul.
"Competitorii au fost mai buni. Au fost atleţi de top pe partea asta de anduranţă. Dar asta nu mă sperie niciodată. Comentariile rele mă întăresc. Am încercat prin chestia asta psihologică, s-o iau tare la început. La primul punct de control, ei aflau unde sunt ei. Când adversarii au aflat că suntla distanţă de 40 km, şi-au făcut propria lor competiţie şi m-au lăsat pe mine.
La Pasul Tihuţa m-am antrenat, am alergat sumar îmbărcat, în şort, în adidaşi. Făceam baie în copcă. Apa are 1 grad, doar că este în gheaţă. E periculos pentru corp să fac aceste lucuri. Corpul meu este obişnuit cu astfel de şocuri. Atuul meu este mintea. Cursele în aceste condiţii sunt duse de psihic, nu de fizic. Mintea mea ar putea muta munţii din loc.
Mi s-a terminat concediul, mă întorc la ONG înapoi. Voi ieşi din viaţa asta competiţională", a încheiat Tibi Uşeriu.
