ACTUAL 30 IANUARIE 2025 Alina Gorghiu, iniţiativă legislativă împotriva șoferilor drogați: Toleranţă zero este mesajul meu legat de droguri, când te urci la volan!
ACTUAL 29 IANUARIE 2025 Mircea Fechet: Nu vor mai exista directori puşi pe viaţă la Romsilva. Vor avea maxim două mandate, vor da examen la fiecare cinci ani
ACTUAL 29 IANUARIE 2025 Romsilva, așteptată să vină cu un plan de reorganizare. Mircea Fechet: Ne propunem să reducem drastic numărul celor 99 de directori
ACTUAL 29 IANUARIE 2025 Şedinţă crucială în Coaliție. Finalizarea bugetului pe 2025, pe agendă. Crin Antonescu participă la discuţii
ACTUAL 28 IANUARIE 2025 Consiliul Local Cluj a alocat 5 milioane de lei pentru ajutorul familiilor cu copii cu handicap
ACTUAL 28 IANUARIE 2025 Emil Hurezeanu, întâlnire cu vicepreşedintele executiv al Comisiei Europene, Roxana Mînzatu
ACTUAL 28 IANUARIE 2025 Daniel David, despre Bacalaureat: Deocamdată nu am primit sesizări cu privire la probleme majore. Lucrurile se derulează în mod normal
ACTUAL 28 IANUARIE 2025 Hurezeanu a insistat, la Consiliul Afaceri Externe, asupra nevoia accelerării ritmului de acordare a sprijinului militar pentru Ucraina, precum şi necesitatea menţinerii presiunii asupra Rusiei
ACTUAL 27 IANUARIE 2025 Partidele au terminat de împărțit ciolanul prefecturilor din România. Cui i-a revenit cea mai mare parte
ACTUAL 26 IANUARIE 2025 Ministrul de Externe Emil Hurezeanu participă luni la reuniunea miniştrilor afacerilor externe din statele membre UE
ACTUAL 26 IANUARIE 2025 Predoiu, despre jaful de la muzeul din Olanda: Aştept maximum de implicare de la Poliţia olandeză şi o cooperare deschisă cu poliţiştii români. Orice speculaţie în scop politic este josnică
ACTUAL 26 IANUARIE 2025 Burduja, noi argumente despre achiziția E-ON Furnizare de către o companie maghiară: „Legăturile MVM cu Federaţia Rusă sunt evidente”
ACTUAL 25 IANUARIE 2025 Raluca Turcan, fostul ministru al Culturii, explică cum a ajuns tezaurul dacic la muzeul Drents: Olanda are datoria să identifice hoții şi să redea României piesele de tezaur furate
ACTUAL 25 IANUARIE 2025 Ministrul Mediului amenință cu restructurările la Romsilva: „În măsura în care nu faci profit, te desființez!”
ACTUAL 25 IANUARIE 2025 Mircea Fechet, ministrul Mediului: Analizăm creşterea valorii ecotichetului la autoturismele electrice în cadrul programului Rabla
ACTUAL 24 IANUARIE 2025 Mark Rutte, secretarul general al NATO, îl va primi pe ministrul de Externe Emil Hurezeanu în 28 ianuarie
ACTUAL 24 IANUARIE 2025 Politicienii PSD şi PNL, huiduiţi la Iași, la manifestările oficiale de Ziua Unirii. S-au auzit fluierături şi în timpul slujbei religioase - VIDEO
ACTUAL 23 IANUARIE 2025 Ședință crucială în PNL pentru validarea candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale
ACTUAL 22 IANUARIE 2025 Burduja anunţă că ”scenariul de bază” este o prelungire a schemei de plafonare şi compensare la electricitate şi gaz
ACTUAL 22 IANUARIE 2025 Crin Antonescu: Nu se poate să avem surplus de funcţionari la Senat sau la Administraţia Prezidenţială
ACTUAL 22 IANUARIE 2025 Sebastian Burduja insistă că va concedia 20% din angajații Ministerului Energiei
ACTUAL 22 IANUARIE 2025 Rareș Bogdan, mesaj de forță după învestirea lui Donald Trump: Am intrat într-o nouă eră, cine nu înțelege, dispare -VIDEO
ACTUAL 17 IANUARIE 2025 „Bomba cu ceas” de pe masa Guvernului Ciolacu. Un cunoscut economist: „O scamatorie fiscală care dovedește foamea de bani a Guvernului”
ACTUAL 15 IANUARIE 2025 Daniel David, mesaj de Ziua Culturii Naționale: „Trebuie să ieșim în spațiul public și să ducem din nou lumina cunoașterii în zone în care a început să reapară întunericul și obscurantismul”
Exclusiv ACTUAL 14 IANUARIE 2025 George Simion dă în vileag PLANUL din subteranele puterii: anularea alegerilor era pregătită pentru mine. Cine le-a stricat aranjamentul?
ACTUAL 12 IANUARIE 2025 Coaliția sfidează miile de oameni care au ieșit în stradă și insistă cu reluarea alegerilor de la zero