Autoritățile sanitare nu iau în calcul un eventual program de screening pentru depistarea hepatitelor, deși specialiștii susțin că este necesar un plan național dedicat exclusiv acestor boli, întrucât mii de pacienți își așteaptă de trei ani rândul la tratament, potrivit oficialilor din sănătate.
"Screening nu se poate face, pentru că fiind vorba de o boală contagioasă, investigațiile medicale pot ieși în regulă într-un moment, dar în alt moment pacientul poate să contacteze boala. În plus, costurile sunt foarte mari și nu pot fi acoperite din fondurile deținute de casa de asigurări și minister", a apreciat consilierului ministrului sănătății, prof. dr. Geza Molnar, cu ocazia Zilei Internaționale de Luptă împotriva Hepatitei.
Asociațiile medicilor specialiști în studiul ficatului și gastroenterologie, împreună cu asociațiile de pacienți cu afecțiuni cronice, au demarat, în ultimii trei ani, campanii de informare a populației, având în vedere că aproape două milioane de români pot fi infectați cu virusul hepatitei B sau C, fără să știe acest lucru. "Sunt în jur de 6.000 de pacienți care se află în tratament și alți 6.000 care sunt trecuți pe listele de așteptare, însă aproape două milioane de români poartă virusul fără să știe și pot dezvolta, în decursul a 15-20 ani, ciroză sau cancer hepatic. Este importantă depistarea acestor români, prin programe de screening și investigații medicale, ce ar trebui finanțate de către autorități", a declarat directorul Centrului de Gastroenterologie și Hepatologie de la Institutul Clinic Fundeni, prof. dr. Mircea Diculescu.
Pentru că foarte mulți pacienți se află pe liste de așteptare, medicii propun includerea acestora în studii clinice. Președintele Casei de Asigurări de Sănătate, prof. dr. Irinel Popescu, a precizat că fondurile alocate tratamentului pacienților cu hepatită, ciroză sau cancer hepatic sunt de aproape 100 milioane de euro pe an. "Aceste tratamente presupun costuri foarte mari și fondurile sunt limitate. Facem tot posibilul să tratăm toți pacienții, încercăm să obținem reduceri din partea companiilor farmaceutice", a spus președintele CNAS.
Pe de altă parte, pacienții se plâng de lipsă de transparență în cheltuirea fondurilor pentru tratamentul bolnavilor de hepatită, iar reprezentanții acestora vor demara o anchetă la nivel național care să determine dacă pacienții își cunosc drepturile și care sunt problemele lor când încearcă să intre în schema de tratament.
"Între pacientul român cu afecțiuni hepatice cronice și tratamentul care îi poate salva viața stau birocrația, lipsa de transparență și eterna lipsă de fonduri. În situația fericită în care ai ajuns să fii admis pe listele de așteptare, după analiza dosarelor, poți să aștepți și trei ani pentru a primi tratament. Vorbim de o boală în cazul căreia tratamentul trebuie început cât mai aproape de diagnosticare, pentru a nu progresa în cancer sau ciroză", a precizat președintele noii Asociații a Pacienților cu Afecțiuni Hepatice din România, Marinela Debu.
Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, virusurile hepatice B și C sunt responsabile de un milion de decese pe an, în întreaga lume. Netratate, hepatitele cronice pot progresa către ciroză și cancer hepatic.