Europarlamentarul Rareș Bogdan a vorbit, joi seara, despre creșterea pensiilor. Acesta spune că PNL crede în continuare că este absolut normal ca pensionarii României să primească pensia indexată, iar cei cu venituri sub 2.000 de lei să primească un sprijin suplimentar.
„A fost o chestiune normală, în spiritul a ceea ce s-a afirmat de către președinte, premier, toți comunicatorii, chestiuni legate de creșterea pensiilor. Noi cosiiderăm în continuare că rata inflației trebuie acoperită de această creștere. (..) Cei care au contribuit la ceea ce înseamnă sistemul de pensii fie că au 3.020, 2.100, sau 5.000 sau 7.000 de lei, este absolut normal să li se indexeze pensia, pentru că nu este constituțional altfel. Dacă noi decidem o creștere a pensiilor cu 15% atunci este firesc ca și cei 90.000 de români care au pensia peste 5.000 de lei să aibă indexare la această pensie la fel cum e firesc ca și cei între 4.000 și 5.000 de lei pensie, respectiv 110.119 români să primească această indexare”, a spus Rareș Bogdan.
„Sunt absolut de acord ca cei care venituri din pensie de sub 2.000 de lei, care sunt în total nu mai puțin decât 3,2 milioane de pensionari, să primească un sprijin supimentar de tip one off. Altfel, situația se complică, pentru că dacă vorbim de anvelopă bugetară de 15%, această creștere nu este de 15% ci de 12,9%. Dacă venim cu acele ajutoare pe parcursul anului viitor nu se dau din bugetul pensiilor, ci din bugetul asigurărilor. Credem că în continuare că este absolut normal ca pensionarii României să primească pensia indexată, iar cei cu venituri sub 2.000 de lei să primească un sprijin suplimentar”, a mai spus Rareș Bogdan, la un post TV.