Tribunalul Sibiu a respins, joi, cererea formulată de Statul Român, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov (ANAF), de instituire a sechestrului asigurător asupra bunurilor familiei fostului președinte Klaus Iohannis.
"(...) azi, 20.11.2025, Tribunalul Sibiu s-a pronunțat în acest dosar cu privire la soluționarea cererii de instituire a sechestrului asigurator, în sensul că instanța a respins cererea formulată de reclamantul Statul Român prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, având ca obiect instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor pârâților în vederea garantării recuperării prejudiciului pretins", se arată într-un răspuns transmis de instanță, la solicitarea AGERPRES.
Ce a solicitat ANAF în cazul fostului președinte?
Statul Român, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, a înregistrat la instanța competentă o acțiune prin care solicită obligarea fostului președinte al României, Klaus Iohannis, la plata despăgubirilor pentru lipsa de folosință a cotei de 1/2 dintr-un imobil situat în centrul municipiului Sibiu.
"Statul Român, prin DGRFP Brașov, a înregistrat la instanța competentă o acțiune prin care solicită obligarea unui fost președinte al României la plata despăgubirilor pentru lipsa de folosință a cotei de 1/2 dintr-un imobil situat în centrul municipiului Sibiu. Acțiunea reprezintă o continuare a demersurilor pe care ANAF le-a întreprins pentru recunoașterea dreptului de proprietate a Statului și recuperarea despăgubirilor determinate de lipsa de folosință a acestui imobil", se menționează într-un comunicat al Agenției Naționale de Administrare Fiscală.