Sute de bicicliști se întrec în Cheile Nerei și ajută la dotarea cu aparatură a Spitalului de Copii din Timișoara. Când are loc concursul
OFICIAL Sorin Brîndescu a renunțat la postul de antrenor principal la ASU Politehnica. Negocieri avansate cu un nou tehnician
Final de stagiune la Teatrul Maghiar Timișoara. Cine au fost laureații festivității tradiționale de premiere FOTO
Sfârşit de săptămână bogat în evenimente culturale în cadrul unei noi ediţii a festivalului Stret Delivery VIDEO
Donații din partea unor foști olimpici pentru cei mai buni elevi la geografie din Timiș. Câți bani au strâns și cum i-au premiat
TIFF 2017, recunoaștere pentru tineri artiști bănățeni. Ce spune directorul festivalului despre o posibilă colaborare cu Timișoara 2021
Învățământul profesional după model german, promovat la Timișoara de Ministerul Educației. Care sunt principalele probleme
Sănătate gustoasă: cireșele și căpșunile, fructe aflate acum în plin sezon, vin cu o mulțime de beneficii
SCANDAL pe tunel: Ionuț Popa s-a contrat cu Laurențiu Roșu pe tunel. Reacții AGRESIVE ale timișorenilor la adresa atrbitrajului lui George Găman
INSUFICIENT ACS Poli, SUPERIOARĂ dar nesigură de locul în A. Timișorenii au învins la limită UTA după ce au dominat copios în prima parte GALERIE FOTO
ALERTĂ Pericolul care amenința micuții din Parcul Copiilor din Timișoara, îndepărtat după o manevră riscantă