Eveniment de weekend: „Mehala – cartier multicultural”. Vezi ce artiști participă și ce restricţii de trafic sunt anunţate
Grup format din afgani şi pakistanezi, printre care se aflau şi minori, oprit la frontiera cu Ungaria
Institutul de Boli Cardiovasculare din Timișoara, contract pentru analize medicale cu o clinică privată, deși ”Județeanul” are o linie ultramodernă. Cum explică directorul situația
Salariu de profesor al lui Nicolae Robu, mărit SUBSTANȚIAL după ce a primit gradația de merit, în urma unui efort supraomenesc
Pacientă de la Spitalul de Psihiatrie Jebel, dată dispărută de o lună, găsită moartă lângă gardul instituției
BC Timba Timișoara a confirmat sosirea unui nou jucător străin. Are două cetățenii, acoperă două posturi și vine din Banatul Sârbesc VIDEO
FC Ripensia Timișoara, pregătită de un început pozitiv în Liga a II-a. Roș-galbenii au un partener nou care colaborează și cu Legia Varșovia
Plimbări cu bicicletele pe malul Begăi, dar și cu vaporașele, până în Serbia, în curând. Ce contract a fost semnat
Scandal într-un bar din Timiş: un bărbat a fost tăiat cu o drujbă. Incredibil: cine era agresorul Un bărbat în vârstă de 36 de ani a fost transportat, marţi seară, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara, în stare gravă, după ce patronul unui bar l-a tăiat cu drujba. Anchetatorii spun că aceştia aveau un conflict mai vechi.
Titu Bojin: „Primăria Timișoara nu pierde proiectul cu vaporașele”. Când ar putea fi înființată Administrația Canalului Bega