Clanurile țigănești sfidează, din nou, autoritățile care se umflă-n pene că fac ordine-n Timișoara. Un nou bairam zgomotos în centrul orașului
Clanurile țigănești sfidează, din nou, autoritățile care se umflă-n pene că fac ordine-n Timișoara. Un nou bairmam zgomotos în centrul orașului
Proaspătul tătic și socrul său s-au încăierat pe holurile spitalului. Care este cauza și cum au fost sancționați
“Preşedintele Băsescu are timp de întâlniri politice cu Elena Udrea, dar nu şi de exercitarea atribuţiilor funcţiei, în sensul numirii ministrului Bugetului”, susţine Şova, într-un comunicat remis, miercuri, agenţiei MEDIAFAX. El precizează că preşedinte
ASU Poli a inițiat o nouă campanie de donare de sânge. Vezi îndemnul grupării susținute de suporterii alb-violeți
Dacă va fi ales primar, ţărănistul Orza promite să le dea de lucru viceprimarilor Stoia și Diaconu, și chiar edilului Nicolae Robu. Cum îi descrie pe cei trei
Compania aeriană care a lăsat pe drumuri zeci de timișoreni a cerut intrarea în insolvență. Când se judecă cererea
Un hoț a fost arestat după ce a fost surprins de proprietarul locuinței pe care o jefuia. Modul RIDICOL prin care a încercat să scape