Grindeanu a anunțat că face plângere penală pentru achiziționarea stației de epurare a aerului. De ce crede că este DARE DE MITĂ
O nouă stea a fost dezvelită pe Aleea Muzicienilor din fața Filarmonicii Banatul. Cui este dedicată și ce s-ar putea întâmpla cu această alee din Timișoara FOTO
Accident în lanț provocat de un deputat PSD pe șoseaua de centură. De ce INFRACȚIUNE GRAVĂ este suspectat
Tinerii ”leoparzi”, pradă ușoară pe final pentru Ripensia. Roș-galbenii, la doar un punct de ASU Poli
Culmea ironiei: după ce a ţinut fişa postului purtătorului de cuvânt la secret, primăria a fost amendată cu 3.000 de lei pentru că a publicat date personale
Încep înscrierile pentru târgul de Crăciun. Cum se pot participa comercianții și ce acte cere Primăria Timișoara
Peste 1.000 de familii au intrat în iarnă fără căldură. Câți bani le dă guvernul pentru centrale proprii
Percheziţii la Consiliul Naţional al Audiovizualului, inclusiv în biroul Laurei Georgescu. DNA verifică modul în care au fost amendate posturi TV. Şefa CNA ar fi făcut sesizări false
Sute de absolvenți de medicină s-au înscris la examenul de rezidențiat, la Timișoara. Când are loc concursul
Deputatul de Timiș Sorin Grindeanu, invitat în această seară la PRESALERT LIVE. Vezi cum îi poți adresa întrebări
”Urși” răniți înainte de duelul cu Asesoft. Ce spune Bogdan Murărescu despre jucătorul cu care vrea să transforme BC Timba