BCM Tymes Timișoara, cu gândul la a șasea victorie consecutivă din LNBF. Ce spune Adina Stoiedin despre jocul de la poalele Tâmpei
Summitul G20 începe într-un context tensionat între Occident şi Rusia. Summitul ar putea pune bazele unei noi instituţii energetice internaţionale
ELEVI INTOXICAŢI la şcoală. 18 copii, duşi de urgenţă la spital 18 copii din satul timisean Stiuca au ajuns la spital, vineri, dupa ce s-au intoxicat cu vopseaua de pe calorifere, potrivit sefei Inspectoratului Scolar Judetean Timis, Aura Danielescu. Elevii provin din doua clase, a V-a si a VII-a.
Directorul Fundației “Pentru Voi” din Timișoara, pe podiumul unei prestigioase competiții antreprenoriale
Primarul Robu despre sala polivalentă: „Menţinem primăvara lui 2015 ca termen de finalizare”. Ce noutăţi are
Lacul Dracului din Banatul Montan, un monument al naturii fascinant. Ce legende se ascund în spatele lui FOTO
Comorile Banatului, promovate într-un proiect inedit. Care sunt cele mai frumoase locuri și cei mai autentici meșteșugari
România își ia REVANȘA istorică în fața Irlandei de Nord. Papp aduce ”tricolorii” mai aproape de Franța 2016 GALERIE FOTO
Dragan Petricevic explică eșecul din Trivale. De ce spune că meciul de la Mediaș îi afectează în continuare pe ”lei”
Dragnea, Constantin, Tăriceanu şi Oprea au semnat o declaraţie politică de refacere a Uniunii – USL 2.0
Mesajul protestatarilor din Piața Operei: “Unitar și indivizibil, împotriva corupției și minciunii” UPDATE Pentru ce candidat scandează protestatarii
PROTESTE ÎN TOATĂ ŢARA cu două zile înainte de alegerile prezidenţiale. Mii de oameni manifestează pentru un vot corect, afişând pancarte cu mesaje ca: “Vrem alegeri libere”, “Dacă vă pasă, nu staţi în casă”
Băsescu: Fac apel la români să iasă la vot. Reafirm că Ponta este un pisicuţ, după terminarea conferinţei veţi vedea pe Facebook-ul meu un filmuleţ
Mesajul protestatarilor din Piața Operei: “Unitar și indivizibil, împotriva corupției și minciunii”. Ce schimbarea MAJORĂ au făcut, față de mitingul precedent
PNL Timiş, atac dur la final de campanie „PSD a mobilizat directorii de școli și a pregătit 100.000 de lei pentru a cumpăra votul studenţilor”. Cum răspund PSD și Inspectoratul Școlar Timiș