NASA a difuzat miercuri, 12 iunie, din greșeală, o simulare a unui exercițiu în care astronauți de pe Stația Spațială Internațională erau tratați pentru „accidente de decompresie”, ceea ce a dus la speculații pe rețelele de socializare despre existență unei situații de urgență la bordul laboratorului orbital.Gafa uriașă comisă de NASA, s-a stârnit panică pe Pământ
Nebunia globală a izbucnit în momentul în care canalul de YouTube al Administrației Naționale pentru Aeronautică și Spațiu (NASA) a difuzat o înregistrare audio în care se putea auzi o voce feminină care le cerea membrilor echipajului „să îl pună pe comandant înapoi în costumul lui”, să îi verifice pulsul și să îi furnizeze oxigen, adăugând ulterior că prognosticul său este „fragil”.
În scurt timp, înregistrările audio au fost publicate pe rețeaua de socializare X de către pasionați ai zborurilor spațiale, care au și avertizat că pe ISS ar exista o urgență gravă.
La scurt timp, NASA a fost nevoită să-și recunoască greșeală și să explice ce s-a întâmplat.
„Acea înregistrare audio a fost transmisă din greșeală, de la o simulare în curs de desfășurare în care membrii echipajului și echipele de la sol se antrenează pentru diverse scenarii în spațiu și nu are legătură cu o urgență reală. Nu există o situație de urgență la bordul Stației Spațiale Internaționale”, se afirmă în mesajul de pe X.
Evident că acest anunț n-a stopat imediat valul de mesaje cu tentă conspiraționistă, care acreditează ideea că ceva s-a întâmplat la bordul complexului orbital și că, de fapt, NASA încarcă să ascundă adevărul în spatele unei presupuse greșeli.