Turneul de tenis de la București, inclus în calendarul oficial al WTA, nu va mai avea loc în acest an, pe fondul pandemiei de coronavirus. Competiția pe zgură era programată în perioada 13-19 iulie, la Arenele BNR din cartierul bucureștean Cotroceni.
Anunțul a fost făcut de către vicepreședintele Federației Române de Tenis, George Cosac. Este incertă și desfășurarea ediției din 2021 a turneului BRD Bucharest Open.
Turneul de tenis de la București, de categorie WTA International, avea un angajament financiar în valoare de 251.750 de dolari. Prima ediție a avut loc în 2014 și a fost câștigată de către Simona Halep, care s-a impus și în 2016.
“Este exclus să se mai țină turneul feminin BRD Bucharest Open în condițiile aceste pandemii. De altfel, noi nu mai aveam nicio înțelegere cu proprietarul turneului (n.r. – maghiarul Jeno Marky), pentru că anul trecut semnasem doar pentru un an. Anul acesta, pentru organizarea în continuare a turneului la București urma să discutăm din nou. Dar nu am făcut-o. Așa că este exclus să mai organizăm anul acesta, nici nu am apucat să ne așezăm la masă.
Ținând cont de ceea ce se întâmplă în toată lumea, nu ne gândim la amânare. Turneul nu se va mai ține la București, asta vă pot spune cu certitudine. Nu vedeți că nu se mai complică nimeni să mai amâne turnee pentru că nu se știe nimic la momentul actual. ATP și WTA au anunțat că totul e suspendat ca urmare a pandemiei de coronavirus.”
Citește pe realitateasportiva.net continuarea declarației lui George Cosac.