Vicepremierul Ungariei, la Odorheiu Secuiesc: Dacă nu ne apărăm interesele, altcineva nu o va face Vicepremierul Ungariei, Semjen Zsolt, a declarat, joi, la inaugurarea celei de a XXII-a ediţii a Târgului de Toamnă de la Odorheiu Secuiesc, că naţiunea maghiară trebuie să fie conştientă de valorile sale, să le arate "întregii lumi" şi să îşi apere interesele, întrucât "altcineva nu o va face".
Un român LUPTĂ de partea grupării teroriste STATUL ISLAMIC. Declaraţiile fostului şef SIE Un român s-ar număra printre membrii grupării teroriste Stat Islamic. Aşa a declarat fostul şef al Serviciului de Informaţii Externe, Teodor Meleşcanu, la un post radio. Faptul că un român ar face parte din Statul Islamic nu este un real pericol pentru România. Îngrijorător este că tot mai mulţi cetăţeni ai Uniunii Europene se alătură acestei grupări teroriste, a mai spus Meleşcanu.
SCANDALOS. Pacienţi de la Spitalul Elias, infectaţi de la săpunul lichid folosit de angajaţi Un bebeluş şi un bolnav de cancer internaţi la Spitalul Elias s-au infectat, riscând să intre în şoc septic, din cauza unui săpun lichid, folosit de personalul unităţii, care era contaminat masiv, produsul fiind retras de la utilizare, a declarat pentru MEDIAFAX directorul medical Dana Safta.
TERIFIANT. Menajeră româncă, ŢINUTĂ PRIZONIERĂ într-o casă în Italia, alături de 26 de câini O menajeră româncă a fost sechestrată patru luni într-un apartament din oraşul italian Milano, unde familia pentru care lucra creştea 26 de câini, femeia fiind găsită legată în locuinţă, anunţă autorităţile italiene, citate de Corriere della Sera.
SCENE DE GROAZĂ în sediul Poliţiei. Cel mai ŞOCANT caz instrumentat de procurorii ieşeni Procurorii de la Parchetul de pe langa Tribunalul Iasi au decis, miercuri, trimiterea in judecata a doi agenti de politie care au devenit personajele principale ale unui adevarat film de groaza.
Cultură de CANABIS pe acoperişul unui bloc din Satu Mare O cultură de canabis a fost găsită pe un bloc din Satu Mare, joi după masă. De plantaţie s-ar fi ocupat patru tineri, printre care se numără şi o sătmăreancă, mamă a unui bebeluş de doar două luni.
MICROBUZ RĂSTURNAT pe şosea: şase victime Sase oameni au fost raniti intr-un accident produs pe soseaua ce leaga Timisoara de Vama Cenad. Un microbuz care venea din Franta s-a rasturnat intre localitatile Lovrin si Sandra.
Un pensionar din Mediaş a găsit o comoară în pădure Un pensionar din Mediaş a găsit o comoară în pădure. Bărbatul a găsit un tezaur din epoca bronzului cu ajutorul unui detector de metale.
MOARTE MISTERIOASĂ a unei studente din Iaşi: găsită dezbrăcată, fără suflare, într-o vilă din Italia O tânără de 26 de ani din Iaşi, sora unei doctoriţe din municipiu, a murit în condiţii necunoscute, într-un oraş turistic din Italia. Autorităţile din Peninsulă iau în calcul toate variantele, de la o posibilă crimă până la o boală misterioasă, scrie adevărul.ro.
Șeful Institutului Cantacuzino A DEMISIONAT! Radu Iordăchel a demisionat, joi, de la conducerea Institutului Cantacuzino, după ce Guvernul a aprobat trecerea instituţiei din coordonarea Ministerului Sănătăţii la Ministerul Educaţiei, a declarat ministrul Nicolae Bănicioiu, scrie Mediafax.
VITEZĂ RECORD: Şofer prins cu 213 km/h pe Autostrada A3 București - Ploiești Polițiștii au depistat, joi dimineața, pe Autostrada A3 București-Ploiești, un autoturism care rula cu 213 km/h.
Video Cea mai mare bătaie cu perne Un nou record Guinness pentru cea mai mare bătaie cu perne a fost stabilit de studenţii de la University of California-Irvine din Statele Unite ale Americii, care au reuşit să depăşească cu aproape 400 de persoane vechea cifră de 3.813 oameni care se bat cu perne, transmite Reuters, potrivit Mediafax.
SCRISOARE deschisă către fosta soție: Astăzi, căsătoria noastră de 20 de ani s-a sfârșit la Tribunal Iata o perspectiva a unui fost sot, despre care nu auzim prea des! "A fost o onoare sa te am pentru 20 de ani. Va fi un privilegiu sa iti fiu prieten apropiat pana la sfarsitul vietii."
Satu Mare: Sistem de supraveghere video a orașului Un sistem de supraveghere video a municipiului Satu Mare, ce cuprinde peste 60 de camere video, a fost inaugurat joi, proiectul fiind realizat din fonduri europene.
Samsarii, scoşi de la tarabe Pe masa preşedintelui Traian Băsescu a ajuns Legea Pieţelor, un document adoptat de deputaţi şi aşteptat de toţi fermierii români. Intrarea lui în vigoare ar însemna, deopotrivă, o grea lovitură încasată de mafia pieţelor, dar şi apariţia legumelor sută la sută româneşti.
Trei români, pe lista liderilor în domeniul inovației în Europa Centrală și de Est Grupul Res Publica, în colaborare cu Fondul Vișegrad, Google și Financial Times, precum și zeci de instituții din Europa Centrală și de Est, a anunțat lista celor 100 de lideri în domeniul inovației în regiune, printre care se află și trei români, relatează joi Vișegrad Insight, potrivit AGERPRES.
Motivul absolut sinistru pentru care tanara ucisa de o cura de slabire ajunsese in pragul depresiei! Iulia, tanara in varsta de 16 ani moarta in conditii suspecte in Blaj, in timp ce lua pastile de slabit, era foarte iubita de colegi si profesori. Ea a intrat intr-o depresie dupa ce s-a despartit de fostul iubit si visa sa ajunga la silueta de dinainte.
Cea mai relaxantă melodie din lume. A fost demonstrat ştiinţific. Asculta aici „Weightless”, piesa grupului Marconi Union, a fost declarată „cea mai relaxantă melodie”, în virtutea efectultelor observate asupra a 40 de voluntari, potrivit descopera.ro.
REŢETA ZILEI: Degeţele de conopidă cu brânză Fiind extrem de săţioase şi uşor de preparat, degeţelele de conopidă sunt o gustare perfectă.
DUNĂREA a atins COTA DE ATENŢIE la Tulcea Nivelul Dunării a atins joi, la Tulcea, cota de atenție, potrivit Administrației Fluviale Dunărea de Jos (AFDJ) din Galați.
Poliţist de la rutieră, lovit cu maşina în Capitală de un şofer băut şi care conducea fără permis Un poliţist care dirija circulaţia într-o intersecţie din Sectorul 6 al Capitalei a fost lovit cu maşina de un tânăr care conducea băut şi fără a avea permis de conducere, agentul fiind transportat la spital, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere, Andrei Codău.
Semnul care prevestește moartea, descoperit de cercetători Persoanele vârstnice incapabile să identifice mirosuri simple prezintă un risc crescut de mortalitate în cinci ani, arată un studiu publicat miercuri în revista americană PLOS ONE și preluat joi de AFP, porivit AGERPRES.
Epidemia de Ebola s-a soldat cu 3.338 de morţi în Africa de Vest Epidemia de Ebola s-a soldat cu 3.338 de morţi în Africa de Vest din 7.178 de cazuri înregistrate în cinci ţări (Sierra Leone, Guineea, Liberia, Nigeria, Senegal), potrivit ultimului bilanţ al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) realizat la 28 septembrie şi publicat miercuri, relatează AFP, informează Mediafax.
Ce spun PANTOFII despre un bărbat Daca vrei sa stii mai multe despre barbatul din fata ta, atunci poate ca cel mai bine ar fi sa-i analizezi pantofii. Alegerile pe care barbatii le fac in ceea ce priveste incaltarile dezvaluie mai multe despre ei decat isi dau seama.
ACCIDENT TERIBIL. A murit pe loc, după ce s-a răsturnat cu maşina Un grav accident de circulaţie petrecut, marţi după-masa, s-a soldat cu decesul unei persoane, după ce acesta s-a răsturnat cu maşina în afara carosabilului.
Un nou semn de circulaţie pentru şoferii din Bucureşti! Iată cum arată şi unde e poziţionat Cele mai periculoase intersecţii din Capitală au acum un semn de circulaţie specific: triunghiul roşu cu o bulină neagră în interior. Un semn prea puţin cunoscut de şoferi. Statistica însă îi explică prezenţa: cel puţin zece oameni au murit sau au fost răniţi în accidente de circulaţie pe respectiva porţiune de drum.
DUPĂ CARNAGIUL provocat de şoferul sinucigaş pe DN1, primele EFECTE Salariaţii unei firme din Câmpina care au organizat, marţi, acţiunea în memoria victimelor accidentului de pe DN 1 strâng semnături pentru o ”petiţie vizând introducerea urgentă a separatoarelor de sens pe DN1”, până acum peste 2.000 de persoane semnând această petiţie, ce va fi transmisă CNADNR.
Photo GAFĂ URIAŞĂ pe coroana trimisă în numele lui Băsescu la funeraliile ÎPS Nicolae Corneanu Sicriul cu trupul neinsufletit al fostului mitropolit al Banatului, IPS Nicolae Corneanu, a fost purtat de soldati, la Catedrala Mitropolitana, din Timisoara.
INCREDIBIL - Loteria Română a acordat 63 de milioane de euro În primele nouă luni ale acestui an, Loteria Română a acordat 3.613.240 de premii în valoare totală de peste 63 milioane de euro.
DESCOPERIRE ŞOCANTĂ într-o casă din Zalău Un bătrân de 81 de ani, care locuia singur în locuința sa din cartierul zălăuan Ortelec, a fost găsit inconştient, marți după-amiază, în una dintre camerele casei.