Scandalos! Ce vrea să facă Patriarhul Daniel cu moaştele lui Arsenie Boca Cozile imense de la mormântul lui Arsenie Boca se vor muta la Bucureşti. Patriarhul Daniel are de gând să aducă moaştele Sfântului la Catedrala Neamului. Asta s-ar putea întâmpla la anul, când sunt preconizate primele slujbe în imensa biserică.
Minerii de la Vulcan au renunţat la protest. Cei de la Lonea vor continua (UPDATE) Minerii de la Mina Vulcan au ieşit miercuri din subteran în urma negocierilor purtate cu administratorul special şi prefectul judeţului Hunedoara, pe când ortacii din Minea Lonea au anunţat că vor continua protestul prin oprirea activităţii fiecărui schimb de tură, transmite corespondentul MEDIAFAX.
SĂRBĂTOARE 23 FEBRUARIE. Ce sfânt prăznuiesc azi creştinii ortodocşi SĂRBĂTOARE 23 FEBRUARIE. Creştinii ortodocşi îl prăznuiesc marţi, 23 februarie, pe Sf. Sfințit Mc. Policarp, episcopul Smirnei.
STATISTICI SUMBRE! Doi din cinci români trăiesc în sărăcie Țara noastră se numără printre statele europene cu cel mai mare număr de persoane nevoiașe. Datele arată că aproape o treime din populaţie se confruntă cu lipsuri majore - un procent de aproape trei ori mai mare decât media Uniunii Europene.
Atacuri la bancomate. Străinii dau lovituri la Bucureşti Atacuri la bancomate. 40 de străini care falsificau carduri, prinşi de poliţişti anul trecut
Arsenie Boca, document inedit descoperit în arhivele Securităţii Arestat în luna mai a anului 1948, pentru presupuse legături cu Mişcarea Legionară, Arsenie Boca a oferit anchetatorilos săi o mărturie inedită, în care relata ce le spunea legionailor care îi cereau sfatul şi cum îşi dorea să îşi petreacă restul vieţii.
Protest la Exploatarea Minieră Lonea: sute de mineri, blocaţi în subteran.Alte zeci, în greva foamei Aproximativ 300 de mineri de la Exploatarea Minieră Lonea ( Hunedoara) s-au blocat, luni, în subteran, ei fiind nemulţumiţi de starea de insolvenţă în care se află Complexul Energetic Hunedoara.
Motivul incredibil pentru care un fotomodel brazilian doarme de 3 nopţi pe aeroportul Henri Coandă Eloisa Barleanu, un fotomodel brazilian de talie internationala, traieste cosmarul vietii sale. Tanara a ramas in zona de tranzit a ''Aeroportului Henri Coanda'' de trei zile si trei nopti.
Imagini socante Apartament din Bucureşti, evacuat: era un focar de infecţie. Ce au descoperit gunoierii înăuntru Scene incredibile în Capitală. O fostă profesoară de limba română, acum pensionară, şi-a transformat apartamentul în ghenă de gunoi şi cimitir de animale! Au ajutat-o şi fiii ei, iar primăria a fost nevoită să obţină în instanţă evacuarea lor temporară, ca să le cureţe casa. Ce au găsit înăuntru depăşeşte însă orice închipuire.
Cei mai frumoşi ochi din lume! Sunt ai unei feline şi sunt de un albastru ireal - GALERIE FOTO Coby este o pisică deosebită. Are blana de un alb perfect, iar ochii de un albastru ireal.
Doi pui de urs de o lună rămaşi fără mamă, salvaţi într-o pădure din Braşov Doi pui de urs, în vârstă de cel mult o lună, rămași fără mamă, au fost descoperiți de pădurari în fondul de vânătoare Pădurea Bogății din județul Brașov, precizează, într-un comunicat, Asociația pentru Protecția Animalelor "Milioane de Prieteni" Brașov.
CUTREMUR de magnitudine însemnată, luni seară, în România Un seism cu magnitudinea de 3,4 grade pe scara Richter s-a produs în această seară în România, conform Institutului Național de Cercetare Dezvoltare Pentru Fizica Pământului.
Photo Cum arată maşinile socialiste pe care le conduceau părinţii şi bunicii noştri. Azi, sunt doar RABLE Ca să nu le spunem rable, le putem categorisi ceva mai elegant: clasice, istorice.
Mesajul unui poliţist din Neamţ pentru ministrul de Interne: "Stârpiţi toţi corupţii!" Mesajul unui poliţist din Neamţ pentru ministrul Tobă: „Continuaţi controalele în toate inspectoratele de poliţie şi stârpiţi toţi corupţii şi neaveniţii!”
Accident teribil la Iaşi: şofer aruncat din maşină, elicopter SMURD chemat la faţa locului Un accident grav a avut loc luni după-amiază în localitatea Strunga. În urma unui impact violent, un șofer a fost aruncat din mașină, intrând în stop cardio-respirator.
Incendiu în Delta Văcăreşti din Capitală. ISU: Focul se întinde pe 3000 metri pătraţi Aproape 3.000 de metri pătraţi de vegetaţie din Delta Văcăreşti au luat foc, luni, în jurul orei 16.00, după cum au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti.
Imagini apocaliptice în Arad! Un crater imens pe un drum judeţean. Ce s-a întâmplat Drumul judeţean DJ 708, care leagă localităţile arădene Dieci şi Crocna, s-a surpat, în cursul săptămânii trecute, pe o lungime de circa 40 de metri şi o adâncime de circa 2 metri.
O nouă metodă de înșelătorie: Atenţie la preoţii care vă cer bani! O metodă aparent nouă de înșelătorie a făcut, în ultimele zile, victime la Vaslui. Conform reprezentanților Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Vaslui, au fost primite două sesizări din partea unor persoane care au reclamat faptul că au fost înșelate de falși preoți.
Două femei însărcinate au fost duse la spital, după un accident produs pe DN1 Două femei însărcinate în 8, respectiv 12 săptămâni au fost transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti în urma unui accident produs luni pe DN1, în zona Movila Vulpii, informează mediafax.ro.
Accident grav în Hunedoara. Trei oameni au murit şi doi au fost răniţi Trei persoane şi-au pierdut viaţa în urma unui accident de circulaţie petrecut pe DN 68A, întreLugoj şi Deva, în localitatea Ohabă, în apropiere de limita judeţelor Hunedoara şi Timiş. Unbărbat din Galaţi, care conducea dinspre Deva spre Timişoara, a încercat o depăşire într-o curbăfără vizibilitate, intrând în coliziune frontală cu un autoturism care circulă regulamentar dinsens invers. Cele trei persoane aflate în maşină care circulă regulamentar au murit pe loc.
Frumoasă și cu bani, la 20 de ani, era în culmea fericirii. După ce a primit un SMS s-a sinucis Cazul de mai jos a socat intreaga comunitate a unui orasel din Marea Britanie prin duritatea lui.
De ce roz pentru fete și albastru pentru băieți V-aţi întrebat vreodată de ce rozul a fost ales pentru fete şi albastrul pentru băieţi? În trecut, rozul era considerat mai potrivit pentru băieţi fiind o culoare mai intensă şi mai puternică. Iar albastrul, mai delicat şi elegant, mai drăguţ pentru o fetiţă. V-aţi întrebat vreodată de ce rozul a fost ales pentru fete şi albastrul pentru băieţi? În trecut, rozul era considerat mai potrivit pentru băieţi fiind o culoare mai intensă şi mai puternică. Iar albastrul, mai delicat şi elegant, mai drăguţ pentru o fetiţă. - See more at: http://stiri.tvr.ro/de-ce-roz-pentru-fetite-si-albastru-pentru-baietei_71089.html#sthash.cGRWJMhp.dpuf
ANM a emis avertizare cod galben de vânt pentru două judeţe ale ţării Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, luni dimineaţă, două avertizări cod galben de vânt pentru zonele montane din şase judeţe ale ţării.
DRAGOBETE. Cum să cazi cu TRONC cuiva. TRADIŢII şi superstiţii de DRAGOBETE DRAGOBETE. Ziua de DRAGOBETE cadeîn fiecare an pe 24 februarie și este asociată nu doar cu iubirea, ci și cu începutul primăverii, începutul unui an mai bun din punct de vedere sentimental.
Photo Accident grav cu un microbuz școlar, în Constanţa: Cinci copii au fost răniți Accident grav în Constanţa! Polițiștii Serviciului Rutier Constanța au fost solicitați, luni dimineaţă, să intervină la un accident în care a fost implicat un microbuz şcolar. Cinci copii au fost răniţi.
Incendiu puternic de vegetaţie, în Buzău Un număr de 80 de pompieri și voluntari au participat, duminică noaptea, la stingerea unui incendiu de vegetație uscată care a cuprins o suprafață de circa 200 de hectare de pe raza localității buzoiene Beceni.
Avalanşă în Alpi. Un mort şi cinci persoane rănite Un schior a murit şi alţi cinci au fost răniţi, după ce au fost prinşi de o avalanşă produsă, duminică, în Alpii elveţieni, din sud-vestul ţării, în timp ce se aflau în afara pistei semnalizate, relatează publicaţia Le Figaro.
Concurs de frumusețe la INTERNE(GALERIE FOTO) Concurs de frumuseţe la Ministerul Afacerilor Interne. Cea mai frumoasă poliţistă din România va apărea pe coperta paginii de Facebook a instituţiei, în luna martie.
O singură linguriţă din acest amestec te scapă de 10 kg într-o lună. Iată REŢETA Vrei să scapi cât mai sănătos de kilogramele în plus? Un amestec natural, foarte uşor de preparat, te poate ajută să ai o siluetă de vis.
9 utilizări mai puţin cunoscute ale foliei de aluminiu O folosim atunci cand gatim ceva la cuptor, dar folia de aluminiu te poate ajuta sa rezolvi multe probleme minore din locuinta ta. Iata cateva utilizari mai putin cunoscute ale foliei de aluminiu.