Bărbat atacat de un mistreţ, în Argeş. Medicii nu l-au putut salva Bărbatul atacat de un mistreţ în comuna argeşeană Tigveni a murit.
PSD iese în stradă cu haștagul #AJUNGE. Mitinguri sâmbătă, începând cu ora 15.00 Social-democrații încep protestele împotriva așa-numitului „stat paralel” care, spun cei din conducerea PSD, i-ar împiedica să guverneze. Cu această ocazie, PSD lansează haștagul #AJUNGE – și stabilește în ce orașe vor fi organizate manifestații. Cel mai probabil, mitingurile vor fi organizate odată cu cel aprobat deja la Craiova – adică sâmbătă, pe 9 decembrie.
Tu știai ce semnificație au cifrele de pe pachetele de făină? Află cum trebuie să le diferențiezi Fiecare pungă de făină are un cod. Află, din materialul următor, ce semnificație au cifrele de pe ambalaj și ce fel de făină trebuie să alegi.
65 de refugiați ajunși pe mare din Irak, Pakistan și Afganistan au cerut azil în România Cei peste 60 de cetățeni străini, care au fost depistați de Garda de Coastă la bordul unei ambarcațiuni pe Marea Neagră, în noaptea de 27 spre 28 noiembrie, fiind ulterior aduși în Portul Constanța, au solicitat acordarea unei forme de protecție internațională din partea statului român, fiind cazați în centrele speciale, potrivit unui comunicat de presă transmis luni de Inspectoratul General pentru Imigrări (I.G.I.).
Veşti importante pentru şoferi: ce-i aşteaptă de acum, când vor merge cu maşina în service Asociația Societăților de Service Auto Independente (ASSAI) solicită intervenția Ambasadei Chinei pentru a putea angaja cetățeni chinezi, pe care ar urma să îi plătească cu sume între 250 și 800 de euro net lunar, potrivit unui comunicat al Asociației.
Alt tip Mal de pământ SURPAT peste doi muncitori, în Craiova. Niciunul dintre ei nu a supravieţuit Doi muncitori care executau lucrări de construcţie pe o proprietate privată au fost surprinşi sub un mal de pământ. Unul dintre muncitori a fost scos la suprafaţă decedat, urmat de al doilea muncitor, nici pentru acesta din urmă medicii neputând face nimic.
Cum a reacţionat Mălin Bot după ce a auzit că PSD organizează un miting contra fenomenului #Rezist Mitingul organizat la Craiova de către PSD Dolj în data de 9 decembrie a fost autorizat de primărie și, potrivit anunțului postat pe rețelele de socializare de către organizatori, manifestarea a fost denumită "Hai la Universitate,/Să le spunem că #AJUNGE".
Exclusiv Hoandră: Demonstrația PSD, inutilă. Reflectă disperarea lui Dragnea Mitingul anunțat de PSD împotriva așa-zisului ”stat paralel” nu are obiect, spune Octavian Hoandră, realizatorul emisiunii ”Realitatea Românească”. Evenimentul reflectă doar disperarea care l-a cuprins pe lidrul social-democrat, Liviu Dragnea, care se vede tot mai afundat în problemele sale penale, a mai precizat jurnalistul.
O femeie internată a murit din cauza lipsei de medicamente O femeie în vârstă de 69 de ani a murit la spitalul din Alba Iulia, duminică dimineață, deoarece niciunde nu se găsesc medicamentele care i-ar fi salvat viața.
Doi tineri au murit după un impact violent între un TIR și o autoutilitară Doi tineri și-au pierdut viața, luni dimineaţă, după ce autoutilitara cu care circulau a intrat într-un TIR, pe drumul național DN 2B.
O rețea de socializare va lua măsuri la nivel global pentru utilizatorii săi. Ce pregăteşte O rețea de socializare va lua măsuri la nivel global prin inteligența artificială, pentru prevenirea sinuciderilor.
Alt tip Povestea UNICULUI fotograf român al Marii Uniri - lui îi datorăm singurele imagini Unicul fotograf al Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 s-a născut la data de 18 septembrie 1886 în satul Galtiu, comuna Sântimbru, judeţul Alba, unde a urmat şi clasele primare. Ulterior finalizării studiilor liceale, Samoilă Mârza a fost trimis de părinţi în ucenicie la fotograful sibian Iainek, de la care a deprins tainele meseriei de fotograf.
PSD iese în stradă cu sloganul "Hai la Universitate,/Să le spunem că #AJUNGE" Mitingul organizat la Craiova de către PSD Dolj în data de 9 decembrie a fost autorizat de primărie și, potrivit anunțului postat pe rețelele de socializare de către organizatori, manifestarea a fost denumită "Hai la Universitate,/Să le spunem că #AJUNGE".
Top 5 condimente pe care le foloseşti de sărbători. Află ce beneficii au pentru sănătate In general, in timpul sarbatorilor de iarna, multi oameni ajung sa exagereze cu consumul de mancare si bautura, ceea ce nu este deloc benefic pentru sanatate. Acesta este, de altfel, si motivul pentru care o multime de persoane ajung la spital.
Biletul unic RATB-Metrorex va fi reintrodus. Cât vor costa noile legitimații de călătorie Biletul unic RATB – Metrorex cu o valabilitate de 60 de minute va costa 5 lei, cartela comună cu 10 călătorii- 34 de lei, în timp ce abonamentul valabil o zi pe liniile urbane RATB și Metrorex va avea un tarif de 17 lei, arată un proiect al Ministerul Transporturilor care continuă demersurile pentru reintroducerea titlurilor comune de transport public la suprafață și în subteran.
Tradiţii de Sfânta Varvara, sora sfântului Nicolae. Ce păţesc cei care muncesc pe 4 decembrie Se spune că Varvara îi apără pe copii de pojar şi nu întâmplător această zi mai este numită şi Cea de-a doua zi a Bubatului. Se crede că cine munceşte, spală, toarce sau mănâncă fasole pe 4 decembrie riscă să fie umplut de bube sau chiar să îi moară copiii.
Revolta părinţilor de la Colectiv. A patra amânare în proces Revoltă în rândul părinților care și-au pierdut copiii la Colectiv. Astăzi a avut loc un nou termen în proces, și tot astăzi a patra amânare, până pe 15 ianuarie. De doi ani, autoritățile se împiedică în citarea părților civile.
Culmea eficienței la Primăria Capitalei: o parcare în 27 de ani Investitorii privaţi au reprezentat principala sursă de noi locuri de parcare în ultimii 27 de ani, pe măsură ce Primăria Capitalei a realizat o singură parcare subterană în ultimul sfert de veac, şi aceea în parteneriat public-privat, informează ZF
Taximetrist beat și vitezoman pe autostradă Mort de beat la volanul taxiului. Astfel a fost prins de polițiști un șofer în vârstă de 40 de ani, pe autostrada Bucureşti-Piteşti, la kilometrul 36.
Profeții tulburătoare despre România. Se anunță o „MARE REVOLUȚIE” Maria Ghiorghiu, cea care a prevăzut tragedia de la Colectiv, anunță o „mare revoluție” în România. Aceasta a scris pe blogul personal că cineva „dinafara României” vrea să ne distrugă țara.
Mamă și copil, morți în accident(IMAGINI ȘOCANTE) Tragedie în localitatea Brătăşanca, din judeţul Prahova, unde un copil de 10 ani şi mama lui au murit într-un accident rutier, informează Realitatea TV.
Sărbătoare, astăzi, pentru creştin-ordodocşi. Mari sfinţi sunt pomeniţi în calendar Creştin-ortodoşii sărbătoresc, astăzi, mari sfinţi. Mulţi români le poartă numele.
Guvernul adoptă astăzi proiectul de buget pe 2018 Guvernul adoptă astăzi proiectul de buget pe 2018. Într-un interviu acordat Europa FM, vicepremierul Marcel Ciolacu precizează că anul viitor, România va avea un produs intern brut record, de peste 907 milioane de lei.
Mașină lovită de tren, duminică seara. Prima ipoteză: sinuciderea O mașină a fost lovită de tren, duminică seară, în Gara Lacu Sărat, accident în urma căruia șoferul a murit pe loc, potrivit informațiilor furnizate de IPJ Brăila.
Un autocar cu 40 de persoane a luat foc pe DN2. Traficul a fost blocat temporar Un autocar in care se aflau 40 de persoane a luat foc pe DN 2, pe raza localitatii ialomitene Cotorca, din comuna Ciocarlia, traficul fiind blocat si zona izolata.
S-a câștigat marele premiu la Loto 6 din 49. Cine e norocosul care a jucat la agenția 13-013! La extragerea Loto 6/49 de duminică, 3 decembrie, s-a câștigat premiul de categoria I în valoare de 6.372.850,87 lei (peste 1,3 milioane euro), conform unui comunicat al Loteriei Naționale.
Shaorma ar putea fi interzisă în România din 2018! Decizia, pe masa UE Shaorma ar putea fi interzisă în Uniunea Europeană de anul viitor, deci inclusiv în România, dintr-un motiv cât se poate de serios: în procesul de preparare a cărnii se folosesc fosfaţi.
Cine este de fapt bătrânul bătut în Piața Victoriei. Ipoteza incredibilă Informaţii incredibile ies la iveală în legătură cu identitatea bătrânului luat la bătaie de protestatarii din Piaţa Victoriei.
Turiștii români au făcut ceva fără precedent în minivacanța de 1 Decembrie. "Este noua tendință" Turiștii români au cheltuit în țară aproximativ 9,4 milioane de euro în minivacanța de 1 Decembrie. Pentru prima oară după 1989, pachetele de city break interne au fost mai bine vândute decât cele din străinătate, ceea ce conturează o nouă tendință în turismul românesc, spun specialiștii.
Patriarhul Daniel anunță dezghețul relațiilor cu Rusia. Mesajul de la Moscova al șefului BOR Preafericitul Daniel a fost primit, sâmbătă, de Kirill, capul Bisericii Ruse. Daniel se află în Rusia, alături de capii altor biserici ortodoxe, la invitația șefului Bisericii Ortodoxe Ruse, în prima vizită de acest fel a unui patriarh român după 1989.