Ministrul Muncii condamnă declaraţiile că nu ar fi bani pentru pensii: Nu fac decât să aducă panică! Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat luni că susţine proiectul legii pensiilor în forma existentă, respingând afirmaţiile conform cărora nu ar fi bani pentru plata pensiilor.
Riscurile la care se expun actorii din celebrul Game of Thrones. Pot muri oricând Un studiu realizat asupra popularului serial de televiziune 'Game of Thrones' arată că riscul de mortalitate în rândul personajelor se accentuează în cazul celor masculine şi de origine modestă, care nu schimbă tabăra şi care interpretează roluri proeminente.
Un bebeluș de 14 zile a murit după ce a fost sărutat de părinți Un bebeluș de doar două săptămâni a murit, după ce a contractat virusul herpes simplex transmis printr-un simplu sărut din partea părinților săi.
Șeful CNAIR a găsit cei 100 de km de autostradă pentru care a primit amenințări de la premier CNAIR are 100 de kilometri de autostradă construiţi în acest an, din care în jur de 60 de kilometri vor fi daţi în trafic până la finele anului, a declarat luni la DC News Narcis Neaga, şeful CNAIR.
Ce au cumpărat studenții de pe net în 2018 În 2018 nu mai puțin de 97,3% dintre elevii și studenții cu vârste de la 16 ani din România au declarat că au folosit internetul cel puțin o dată pe zi, potrivit unui studiu publicat de Institutul Național de Statistică.
Statistică îngrijorătoare. Unul din patru români apți de muncă e plecat în străinătate Demografia, disciplina scăzută de plată în economie şi nivelul scăzut al intermedierii financiare sunt principalele vulnerabilităţi structurale ale României, arată „Hartă a vulnerabilităţilor structurale ale României”, prezentată luni şi realizată de Banca Naţională a României (BNR).
CNAIR vrea să cumpere o firmă privată în insolvență ca să termine autostrăzile începute Amenințat cu demiterea de către premierul Dăncilă dacă nu termină 100 de km de autostradă până la sfârșitul anului, preşedintele Companiei de Autostrăzi (CNAIR),Narcis Neaga, a anunțat luni, la DCNews că vrea să cumpere o companie privată de construcții cu care să termine lucrările neterminate din vina firmelor care au contracte neonorate.
Descoperire macabră la Constanța: Un picior uman carbonizat Polițiștii constănțeni au deschis o anchetă după ce un picior de om a fost descoperit în zona comunei Istria, din județul Constanța.
Cutremur la vârful Poliției Capitalei: Șeful a fost schimbat Şeful Poliţiei Capitalei, Mihai Marius Voicu, a fost eliberat din funcţie şi pus la dispoziţia DGPMB pe o perioadă de şase luni
O adolescentă este căutată de poliţişti după ce a dispărut dintr-un centru de plasament din Timiş O adolescentă în vârstă de 17 ani este căutată de poliţiştii timişeni după ce a plecat de la centrul de plasament din oraşul Recaş, în urmă cu opt zile, şi a nu a mai revenit.
Horoscop. Ce decoraţiuni de Crăciun preferă fiecare zodie în parte Globuleţe colorate, ghirlande strălucitoare sau doar câteva rămurele de brad care împodobesc locuinţa? Astrologii sunt de părere că preferinţele în materie de decoraţiuni de Crăciun sunt "dictate" de zodie.
Sărbătoare mare pe 13 decembrie! E cruce neagră în calendarul ortodox Sărbătoare 13 decembrie. Sfantul Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei este praznuit de Biserica Ortodoxa in fiecare an pe 13 decembrie.
Accident grav la Curtea de Argeş: Doi morți și trei răniți Tragedie, luni dimineaţă, la Cutea de Argeș unde a avut loc un accident cu doi morți și trei răniți. Toți cei cinci bărbaţi au fost încarcerați într-un Duster. Și celelalte trei victime se află în stare gravă, bilanțul tragic putând să se modifice.
Doliu în lumea muzicii populare. O cântăreaţă iubită a murit Cântăreaţa de muzică populară Elena Ionescu Cojocaru a murit duminică, 9 decembrie, la vârsta de 68 de ani, din cauza unor probleme cardiace.
Sorina Pintea, anunț-bombă! Vrea reorganizare! Cine sunt cei vizați? Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat duminică seara că va urma o restructurare în Ministerul Sănătăţii şi vor fi reduse posturile vacante, deoarece reorganizarea făcută în cadrul instituţiei nu şi-a atins scopul.
Ministrul Sănătăţii: Există spitale care NU ar fi trebuit acreditate Ministrul Sanatatii, Sorina Pintea, sustine ca in Romania exista spitale care nu ar fi trebuit acreditate de catre Autoritatea Nationala de Management al Calitatii in Sanatate.
Cutremur de 3,8 grade, duminică seara, în România Un cutremur cu magnitudinea 3,8 pe scara Richter s-a produs, duminică, la ora locală 21:06, în judeţul Buzău, potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP).
Femeie bătută crunt, într-o spălătorie din Ilfov. Imaginile, postate pe Facebook de agresor Un bărbat a bătut crunt o femeie, într-o spălătorie din judeţul Ilfov, iar apoi a postat imaginile pe Facebook, cu descrierea "Ăsta sunt eu". Potrivit Poliţiei Ilfov, victima nu a depus plângere, în schimb a contactat Judecătoria pentru a obţine un ordin de protecţie, pe care agresorul l-a încălcat.
3.000 de lei pe lună! Atât câștigă un portar la Biblioteca Națională Nu se cer studii medii sau superioare, dar candidații trebuie să citească și să știe pe de rost nu mai puțin de 3 regulamente interne, 5 legi și o carte atât de căutată că nu se mai găsește nici la anticariat.
Imagini socante Accident înfiorător în Neamţ: un mort, 3 răniţi Un accident mortal a avut loc, duminică, în jurul orei 17:30, în orașul Roznov (în curba de lângă fostul spital). O persoană a decedat și alte trei au fost rănite.
Primul tren Cluj - Viena a plecat duminică din România Primul tren Transilvania, pe ruta Cluj Napoca - Oradea - Budapesta - Viena a plecat duminică dimineaţă. Începând din 9 decembrie, trenul va circula zilnic.
Tragedie în Masivul Bucegi. Mai mulţi turişti, surprinşi de avalanşă: DOI MORŢI O avalanşă s-a produs, duminică, în Masivul Bucegi, surprinzând un grup de turişti. Din nefericire, la scurt timp de la producerea tragediei, un bărbat a fost găsit fără suflare. Luni a fost găsit și al doilea turist mort. Victima era îngropată în zăpadă și a fost descoperită de salvamontiștii veniți să recupereze trupul primului turist ucis de căderea masivă de zăpadă. Avalanșa s-a produs pe Valea Morarului, o zonă foarte periculoasă din Masivul Bucegi. De altfel, cei doi turiști care au murit se aflau pe un traseu interzis atât vara, cât mai ales iarna.
Cum a ajuns "Mica sirenă” să promoveze masculinitatea toxică Multe fetițe au crescut cu Mica sirenă. Povestea lui Ariel care visează să devină om, descoperă lumea terestră și se îndăgostește de prințul Eric a fost ecranizată de Walt Disney și lansată în cinematografe în 1989.
Noul Cod Rutier din Italia i-ar putea lăsa pe români fără maşini. Ce recomandă MAE In urma modificarilor aduse Codului Rutier din Italia, romanii ar putea sa ramana fara masinile inmatriculate in tara. Ministerul Afacerilor Externe ofera asistenta consulara si anunta ca a cerut clarificari de la autoritatile italiene.
Imagini socante Politician MORT într-un groaznic accident, în Argeş. Poliţiştii au stabilit CAUZA. Şoc ce au găsit! În cursul anchetei s-a descoperit că politicianul a murit în accident din cauza vitezei. Tragedia a avut loc sâmbătă seară, pe DN 67 B, în comuna Poiana Lacului. Liviu Păunoiu a decedat pe loc, după ce maşina sa, un Smart, s-a ciocnit violent cu un Opel care rula cu o viteză uluitoare.
Alt tip Singur Acasă, cu Macaulay Culkin. De ce a fost Kevin uitat acasă. Ce n-aţi observat în film Singur Acasă, cu Macaulay Culkin. Rolul Kevin McCallister l-a ajutat pe Macauley Culkin să devină vedetă la Hollywood în anii 1990.
REZULTATE LOTO, LOTO 6 DIN 49, LOTO 6/49. NUMERELE CÂŞTIGĂTOARE la LOTO, duminică, 9 decembrie 2018 REZULTATE LOTO, LOTO 6 DIN 49, LOTO 6/49. Duminică, 9 decembrie 2018, a avut loc o nouă extragere Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. REALITATEA.NET îţi arată numerele câştigătoare la extragerea LOTO de duminică, 9 decembrie 2018.
Poliţia a luat cu asalt taximetriştii, noaptea trecută, şi a aplicat amenzi în stanga şi-n dreapta Poliţiştii Brigăzii Rutiere din Bucureşti au efectuat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, o acţiune de control a taximetriştilor, fiind verificate peste 60 de autoturisme şi aplicate 39 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 17.360, fiind dispusă şi reţinea a 8 certificate de înmatriculare pentru deficienţe tehnice majore.
Alt tip Au găsit părăsit la fiare vechi un avion ROMBAC, produs în România.Au urcat la bord şi s-au îngrozit Nicolae Ceauşescu a avut ambiţia de a concura piaţa sovetică în industria de avioane. Galeria Foto.
Incendiu la Buzău: două persoane au fost găsite carbonizate Două persoane au murit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce o casă din localitatea Vadu Paşii din judeţul Buzău a fost cuprinsă de flăcări, cauza incendiului nefiind încă stabilită.