Pentru a da impresia că are o relație bună cu Donald Trump și după ce a prins un loc în spatele acestuia la fotografiile de grup, Nicușor Dan pare că forțează o discuție spre finalul momentului. Președintele României are mai apoi un schimb de replici cu Willem-Alexander, Regele din Țările de Jos, iar după ce Donald Trump se întoarce spre aceștia, Nicușor rămâne impresionat și continuă discuția. În tot acest timp, liderul de la Casa Albă i-a făcut semn monarhului olandez să înainteze și l-a privit doar pe acesta, fără să schimbe vreo vorbă cu Nicușor.
După cum se observă în imagini, când se întoarce în spatele său, președintele SUA îl salută doar pe șeful NATO, Mark Rutte, care stătea lângă Nicușor.

Liderii invitați la Summitul NATO au mers apoi la dineul organizat la Palatul Regal de la Haga.
Șeful Alianței Nord-Atlantice, Mark Rutte susține că Ucraina nu va fi abandonată niciodată ci, din contră, apărarea ei va fi consolidată.
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, le-a mulțumit liderilor UE pentru ajutorul acordat.
Summitul NATO de la Haga are loc pe parcursul a două zile, timp în care Nicușor Dan va avea întrevederi cu mai mulți lideri internaționali. Șeful statului român este însoțit de noul ministru al Apărării, Ionuț Moșteanu, și cel al Afacerilor Externe, Oana Țoiu.