Viorel Pașca susține că a cerut statului să preia bolnavii: „Au venit aici, s-au uitat și au văzut că oamenii sunt curați, bine îngrijiți, bine tratați”

În intervenția sa, Viorel Pașca a vorbit și despre acuzațiile privind telefoanele și legătura bolnavilor cu rudele, dar și despre persoanele care au plecat de la Dumbrava după ce starea lor s-a îmbunătățit. Un alt subiect important a fost cel al înmormântărilor, în jurul căruia au apărut mai multe întrebări publice. Pașca a explicat care ar fi fost, potrivit lui, procedura urmată după decesul unui bolnav.

Pașca spune că a cerut instituțiilor să preia bolnavii

Unul dintre cele mai importante puncte ale intervenției a fost legat de responsabilitatea statului. Viorel Pașca a susținut că, în repetate rânduri, a transmis instituțiilor că pot prelua bolnavii dacă apreciază că ceea ce se întâmplă la Dumbrava nu este în regulă. El spune că a făcut aceste solicitări de-a lungul mai multor ani, inclusiv public, prin mesaje adresate unor miniștri.

Pașca susține că instituțiile din Bihor nu au luat oamenii de acolo pentru că au venit, au verificat și au constatat că bolnavii erau curați, îngrijiți și tratați. În plus, el spune că oamenii au fost întrebați dacă vor să plece, iar aceștia ar fi refuzat. În opinia lui, faptul că aveau domiciliul în casele în care locuiau arată că stăteau legal acolo.

„Nu pot îndeplini standardele acelea. Eu am cerut instituțiilor statului să preia bolnavii dacă consideră că ceea ce fac eu... Am făcut de multe ori, de mulți ani. De multe ori, doamnă. Sunt pe Facebook câte vreți, și la domnul ministru al Sănătății, și la domnul ministru al Muncii și Protecției Sociale. Am scris. Ideea care e? Știți de ce nu i-au preluat instituțiile din Bihor? Că au avut minte, doamnă. Au venit aici, s-au uitat și au văzut că oamenii sunt curați, bine îngrijiți, bine tratați. Oamenii stăteau în regulă aici. I-au întrebat dacă vor să plece. Oamenii n-au vrut să plece.

Și stăteau legal. Știți la ce mă refer când spun că stăteau legal? Adică aveau domiciliul în casa în care stăteau, pe buletin.”

„Poți să locuiești legal în casa cuiva dacă omul îți dă voie”

Viorel Pașca a insistat asupra ideii că oamenii de la Dumbrava nu erau ținuți într-un spațiu fără forme legale, ci locuiau în case unde aveau domiciliul trecut în acte. El a explicat că, din punctul său de vedere, acest lucru înseamnă că prezența lor acolo era legală. Pașca a evitat să vorbească în numele autorităților, dar a spus că își permite să creadă că instituțiile au preferat ca acei oameni să rămână într-un loc unde erau îngrijiți, în loc să ajungă din nou în stradă.

În același timp, acesta a atras atenția că nu doar instituțiile din Bihor au avut legătură cu situația de la Dumbrava. El susține că majoritatea bolnavilor proveneau din alte județe, iar aceștia au fost acceptați să stea în Bihor, fără ca județele care i-au trimis să contribuie financiar pentru îngrijirea lor.

„Ei locuiau acolo și asta e legal. Poți să locuiești legal în casa cuiva dacă omul îți dă voie. Și autoritățile din Bihor, acum vorbesc din punctul meu de vedere. Nu este punctul lor de vedere, că nu-l cunosc. Dar îmi permit să spun ce cred doar. Nu bag mâna în foc că așa a fost. S-au gândit: mă, decât oamenii ăștia să stea în stradă, nu mai bine...

De ce să-mi iau o belea? Doamnă, sunt tot acuzați și nu le iau apărarea instituțiilor din Bihor. Stați un pic, ascultați-mă. Vă rog. Nu uitați un lucru. Când oamenii acuză instituțiile din Bihor, să nu uite că 80% dintre bolnavi sunt din alte județe. Instituțiile din Bihor au acceptat bolnavii din alte județe să stea în Bihor. Este adevărat că n-au dat niciun ban. Dar nici celelalte județe care i-au trimis la Dumbrava n-au dat niciun ban.”

Regula invocată de Pașca în cazul bolnavilor cu familie

În emisiune, Viorel Pașca a fost întrebat și despre acuzațiile potrivit cărora unor bolnavi le-ar fi fost luate telefoanele sau li s-ar fi interzis legătura cu rudele. Acesta a răspuns că una dintre regulile de la Dumbrava era ca bolnavul primit acolo să nu aibă familie. Explicația sa a fost că, dacă o persoană avea familie, aceasta ar fi trebuit să fie îngrijită de rude, iar locurile de la Dumbrava erau destinate celor care nu aveau pe nimeni.

Pașca a spus că mulți oameni l-au sunat de-a lungul anilor pentru a-i cere să primească o mamă, o bunică sau o altă rudă, însă el susține că a refuzat astfel de cazuri tocmai pentru că regula era să fie ajutați oamenii complet abandonați. În privința telefoanelor, el a afirmat că mulți dintre cei ajunși acolo veneau de pe stradă și nu aveau, în realitate, telefoane funcționale, abonamente sau cartele.

„Una dintre reguli era ca bolnavul să n-aibă familie. Am zis: bă, dacă ai familie, du-te să te îngrijească familia ta. Aș vrea să intre acum în direct. Doamne, ce m-aș bucura, dar ar trebui să sune până mâine oameni care m-au sunat să primesc pe mama, pe bunica, pe mătușa, pe cutare și cutare, și am spus nu. Nu luăm cu familie. Luăm oameni care n-au pe nimeni. Ai familie sau are familie, să-l îngrijească familia. Păi știi, nu ne descurcăm, n-avem, nu știu ce. Nu mă interesează, luăm oameni care n-au pe nimeni. Deci oamenii care veneau la Dumbrava, nu vă închipuiți că toți veneau cu telefoane la ei. Repet, erau oameni de pe stradă. Să ai telefon, să ai un abonament, să ai o cartelă, adică sunt niște lucruri. Dar, doamnă, despre ce vorbim? Lumea vorbește și nu știe. Care aveau telefon, nu funcționa, n-aveau...”

Ce spune despre lucrurile personale ale celor ajunși la Dumbrava

Pașca a mai explicat că, atunci când o persoană ajungea la Dumbrava, lucrurile acesteia erau puse deoparte și etichetate. Potrivit lui, acestea nu erau pierdute sau confiscate definitiv, ci puteau fi luate de bolnav atunci când voia să plece. Declarația vine în contextul în care în spațiul public au apărut acuzații legate de controlul asupra persoanelor îngrijite acolo.

Acesta a legat discuția de un alt subiect important: câți oameni au trecut prin Dumbrava și câți au plecat. Pașca susține că, din aproape 3.000 de persoane găzduite și îngrijite de-a lungul anilor, aproximativ 2.000 ar fi plecat. El spune că unii dintre aceștia au revenit pe străzi, mai ales după ce starea lor s-a îmbunătățit și au vrut să revină la viața pe care o duceau înainte.

„Când venea un bolnav, lucrurilor lui li se punea frumos o etichetă și se puneau deoparte. Le lua când voia să plece. Păi exact asta, unde? Au plecat. Au plecat, pentru că gândiți-vă la un om al străzii. După ce a venit la noi paralizat și s-a făcut bine... Doamne, câte exemple avem, când au venit paralizați, întinși pe spate, și au mers pe picioarele lor. Am avut și de-aia, doamnă. Dar în sensul nu că noi am fi fost specialiști, ci că a beneficiat de tratament, mâncare bună, căldură, îngrijire. Sunt vreo 2.000, doamnă, după socoteala mea.”

Pașca susține că unii oameni au plecat și au ajuns din nou pe străzi

Viorel Pașca a spus că, după ce unii dintre oamenii ajunși la Dumbrava și-au revenit, au ales să plece. În explicația sa, aceștia erau persoane care trăiseră ani întregi pe stradă și care, odată ce nu mai erau imobilizate sau grav bolnave, au simțit nevoia să se întoarcă la viața de dinainte. Pașca susține că știe cazuri ale unor oameni care au plecat de la Dumbrava și au murit ulterior pe străzi.

Această parte a intervenției a fost folosită de Pașca pentru a arăta că oamenii nu erau ținuți acolo împotriva voinței lor. El spune că un număr mare de persoane au plecat de-a lungul anilor, iar în unele cazuri au revenit la același mod de viață pe care îl aveau înainte să ajungă la Dumbrava.

„Vă dau așa, fără să stau pe gânduri, câteva nume de oameni care au murit pe străzi. În Mureș e unul, în Arad sunt o grămadă... Dar unde erau să plece? Păi n-au avut nimic. Dacă au stat 15 ani pe stradă, au venit la Dumbrava pentru că au fost bolnavi. Când s-au făcut bine, li s-a făcut dor de băutură, de țigară, de viața liberă pe străzi și au plecat.”

Cum explică procedura în cazul înmormântărilor

Un alt subiect sensibil a fost cel al deceselor și al înmormântărilor. Viorel Pașca a spus că, atunci când un bolnav murea, primul pas era chemarea medicului, care constata decesul și verifica dacă existau urme de violență. Abia după eliberarea certificatului constatator al decesului se putea merge mai departe cu procedura administrativă.

Potrivit explicațiilor sale, certificatul constatator nu era suficient pentru înmormântare. Era nevoie de acte de la starea civilă, iar apoi de acceptul administratorului cimitirului, care indica locul în care putea fi îngropată persoana decedată. Pașca a insistat că fără adeverința de înmormântare eliberată de primărie nu se putea face înhumarea.

„Vă povestesc tot despre înmormântare. Deci vorbesc cu oameni atât de... cum să spun? Sunt lucruri care nu se pot ocoli. Sunt lucruri care trebuie făcute. A decedat un bolnav, da? Primul lucru care se face: îi suni și vine medicul. Vine medicul și constată decesul. Îl întoarce, se uită să vadă că da, trebuie să nu fie urme de violență, chestii de-astea. Se uită, constată decesul și scrie un certificat constatator al decesului.

Cu acel certificat constatator al decesului nu poți înmormânta bolnavul. Trebuie mers la starea civilă, la primărie. Mergi acolo cu buletinul bolnavului și cu certificatul constatator. Acolo se eliberează un certificat sau o adeverință de înmormântare. Fără adeverința de înmormântare primită de la starea civilă, de la primărie, nu poți înmormânta bolnavul. Cu adeverința de înmormântare de la primărie mergi la administratorul cimitirului. Acela primește adeverința de înmormântare și îți spune unde poți să înmormântezi bolnavul.”