Timp de șase zile, Aron Ralston - americanul pasionat de alpinism şi escaladă montană - a reușit să rămână în viață datorită unui simț aprig de stăpânire de sine și cu convingerea că doar o gândire logică l-ar pute ajuta să supraviețuiască. Dar revelația alpinistul pe atunci în vârstă de doar 27 de ani despre cum și-ar putea salva viața a venit dintr-o explozie de furie oarbă, scriu jurnaliștii de la The Guardian.
Ralston urcase singur canioanele înguste din Utah când un bolovan dislocat i-a căzut pe brațul drept, văzându-se blocat între bolovan și un perete al canionului. Astfel, a fost îngropat în sălbăticia din Bluejohn Canyon, purtând la el doar un rucsac mic în care avea un litru de apă, două burrito și câteva bucăți de ciocolată. Deși avea la el căștile și o cameră video, telefonul mobil lipsea cu desăvârșire, și oricum în zona unde se afla el nu exista semnal. Pe lângă toate astea, partea cea mai proastă abia acum urmeză, și asta deoarece tânărul alpinist nu spusese nimănui unde se duce.
Rămas fără apă, a încercat chiar să cioplească în stâncă și intrând încet-încet într-o stare de delir, în cele din urmă a fost forțat să-și taie brațul prins de bolovan cu cuțitul mic din trusa multifuncțională ieftină pe care o avea la el.
Momentul extrem de dramatic a fost transpus într-un mod care să pară extrem de real în filmul lui Danny Boyle. Prezent la premiera de la Londra a pelicului, din anul 2011, Ralston însuți a recunoscut acest lucru. Totuși, acesta nu descrie pe deplin momentul „îngrozitor” al revelației sale, scriu jurnaliștii de la The Guardian.
Revenind la povestea reală, alpinistul a povestit că atunci când cuțitul său contondent i-a străpuns pielea, dar s-a oprit de osul solid, s-a gândit că nu avea nicio șansă să-și ducă până la capăt gestul extrem care i-ar fi putut salva viața. Ulterior, trecând printr-o nouă cădere nervoasă, acesta a gândit: „Asta e! Pot folosi bolovanul pentru a-mi rupe oasele!”.
După ce și-a rupt oasele, Aron a făcut un garou din sticla de plastic goală în care fusese apa și și-a dus la bun sfîrșit planul, reușind să se elibereze din locul în care rămăsese blocat. Procesul, în totalitatea lui, a durat undeva la o oră.
În canion, Ralston a calculat că i-ar lua cel puțin 10 ore pentru a găsi ajutor medical, timp în care - cel mai probabil - ar fi urmat să sângereze până la moarte. Nici de această dată nu a stat pe gânduri, astfel că folosind diverse bucăți din trusa de alpinism pe post de garou, s-a legat și cumva a reușit să escaladeze stânca de 65 de metri pentru a scăpa din locul strâmt unde se afla. Acesta a fost găsit de trei turiști olandezi, care i-au dat apă și l-au ajutat să se pună pe picioare, înainte de a fi ridicat de un elicopter de căutare și salvare, trimis de familia sa să-l caute.
Boyle a filmat "127 de ore" exact în locul în care Aron Ralston a avut accidentul, dar a adăugat câteva scene fictive. Chiar dacă Ralston s-a simțit inconfortabil din această cauză la început, ulterior a înțeles că astfel de schimbări au permis publicului să „experimenteze într-un mod veridic” și nu au subminat „autenticitatea” promisă de Boyle. „Filmul este atât de precis din punct de vedere faptic încât este cât se poate de aproape de un documentar și rămâne în continuare o dramă”, spune el. „Cred că este cel mai bun film făcut vreodată”, a adăugat acesta, menționân că s-a uitat la film de opt ori și de fiecare dată a plâns.
"127 de ore" a fost lansat în cinematografe pe data de 5 ianuarie 2011.
