Zeci de clădiri au suferit daune în urma cutremurului produs în statul american Oklahoma Zeci de clădiri au suferit daune semnificative în urma cutremurului de suprafaţă de 5,0 grade produs în statul american Oklahoma, anunţă autorităţile regionale, precizând că au fost rănite câteva persoane.
Alegeri în SUA. Obama: Faceți pentru Hillary ceea ce ați făcut pentru mine "Faceți pentru Hillary ceea ce ați făcut pentru mine", a îndemnat luni, în ajunul alegerii succesorului său, președintele american Barack Obama, într-o reuniune publică, în Michigan, de susținere a candidatei democrate Hillary Clinton.
Alegeri SUA. Trump afirmă că victoria sa va marca sfârșitul "sistemului corupt de la Washington" Donald Trump a declarat luni, în ajunul scrutinului prezidențial, că victoria sa va marca sfârșitul 'sistemului corupt de la Washington', relatează AFP.
O groapă comună cu 100 de cadavre decapitate, descoperită în apropiere de Mosul O groapă comună cu 100 de cadavre decapitate a fost descoperită la sud de Mosul în orașul Hammam al-Ali, care a fost eliberat sâmbătă de sub controlul organizației jihadiste Statul Islamic (SI), a anunțat armata irakiană, citată de DPA.
Ce pedeapsă riscă modelul Playboy care a publicat pe internet o imagine nud cu o femeie de 70 de ani Un dosar a fost deschis pe numele modelului Playboy Dani Mathers, aceasta fiind acuzată a încălcat dreptul la intimitate şi viaţă privată al unei femei de 70 de ani.
Video Acesta poate fi cea mai ingenioasă casă din lume! Tu ai locui în ea? Un inginer britanic, fost angajat al orțelor aeriene regale, şi-a folosit cunoştintele pentru a-și amenaja o locuință într-o zonă izolată din Australia din două containere pentru marfă cu doar 36.000 de lire sterline după ce s-a săturat de vecinii săi foarte gălăgioşi.
Parlamentul chinez a adoptat o lege controvestată în ceea priveşte libertatea exprimării online O lege controversată securitatea cibernetică care consolidează controlul asupra libertății de expresie pe internet și le impune companiilor, inclusiv celor străine, să coopereze pentru 'protejarea securității naționale' a fost adoptată luni Parlamentul chinez.
Şi-a lăsat copiii în baie şi s-a dus să facă sex în camera alăturată. Ce a urmat... Alexandria Clark, un bebeluş de un an din Marea Britanie, a murit după ce sora sa a înecat-o în cadă.
Cinci jihadiști au fugit cu milioane de dolari din trezoreria ISIS. Ce li se pregătește Stare de alertă în cadrul grupării Stat Islamic din Mosul după ce casierul-șef al teroriștilor și alți patru lideri jihadiști au fugit cu milioane de dolari, scrie DailyMail.
Al treilea sex, introdus în premieră în documente oficiale Clienții ueni bănci din Marea Britanie vor fi primii care vor putea alege, când completează documentele oficiale, din trei opțiuni în ceea ce privește sexul lor, nu doar între ”masculin” sau ”feminin”.
Alt tip America își alege astăzi cel de-al 45-lea președinte America își alege astăzi, 8 noiembrie, cel de-al 45-lea președinte, după o campanie electorală plină de surprize, de la desemnarea lui Donald Trump (70 de ani) în postura de candidat al Partidului Republican la Casa Albă și până la dezvăluirile privind neregulile legate de e-mailurile trimise de candidata Partidului Democrat, Hillary Clinton (69 de ani), pe vremea când era secretar de stat al SUA.
Alt tip Cum este ales președintele Statelor Unite ale Americii Din patru în patru ani, americanii își aleg președintele și vicepreședintele. În SUA, președintele nu este ales prin vot direct, ci printr-o procedură indirectă, bazată pe Colegiul Electoral, format din electori nominalizați de fiecare stat federal. Până la acest moment, există însă o serie de etape ce trebuie parcurse.
Robert De Niro şi Arnold Schwarzenegger s-au certat din cauza lui Donald Trump Actorul Robert De Niro a refuzat să facă o fotografie cu Arnold Schwarzenegger, în cadrul unei gale care a avut loc joi, relatează Daily Mail.
Un transport de deşeuri toxice din România, în mijlocul unui scandal în Hong Kong Un transport de deşeuri toxice din România, care a ajuns în Hong Kong, se află în centrul unui scandal în Asia.
Măștile care au băgat spaima în jihadiștii ISIS. Sunt panicați când îi văd pe acești luptători Luptătorii din trupele speciale irakiene trimise să preia controlul orașului Mosul au fost fotografiați purtând măști înfricoșătoare, cu capete de schelete, pentru a-i speria de combatanții ISIS.
Autocenzură în Rusia: cum refuză editurile să scoată pe piaţă un volum despre divorțul lui Putin Scriitoarea rusă Olga Kucikina încearcă fără succes să-și publice noul volum, "Noaptea stewardesei", despre viața de cuplu și divorțul liderului forte de la Kremlin, Vladimir Putin, întrucât toate editurile cărora s-a adresat au respins manuscrisul, a relatat duminică postul de radio Echo Moskvî, în pagina sa electronică.
Trump, furios după decizia FBI: "Clinton e vinovată. Faceți dreptate la vot!" Candidatul republican la președinția Statelor Unite Donald Trump a pus la îndoială duminică seara faptul că directorul FBI, James Comey, nu a făcut-o răspunzătoare de nicio ilegalitate pe contracandidata sa democrată la Casa Albă, Hillary Clinton, după descoperirea a noi mesaje electronice, relatează agenția DPA, citată de Agerpres.
Liderul suprem din Coreea de Nord ia peste picior America. Ce va face în ziua alegerilor din SUA Liderul suprem din Coreea de Nord, Kim Jong-un, intenționează să lanseze noi rachete cu rază lungă de acțiune chiar de ziua alegerilor prezidențiale din SUA.
Alt tip Parcase neregulamentar, așa că i-au ridicat mașina. Ce au făcut apoi cu ea? Șocant Un șofer care a parcat ilegal a avut parte de o dublă surpriză din partea firmei care i-a ridicat mașina.
Alt tip Ultimul sondaj: avantaj Clinton. Alegătorii latino-americani i-ar putea aduce victoria Ultimul sondaj dat publicității luni arată că Hillary Clinton are un avantaj de patru puncte procentuale în fața candidatului republican Donald Trump. Analizele care iau în calcul și votul anticipat de până acum arată că electoratul latino-american i-ar putea aduce lui Clinton victoria în alegerile prezidențiale.
Preoţii ortodocşi, jigniri la adresa Maiei Sandu. ”Nu avem dreptul creștinesc să votăm cu ea” Candidata PAS la alegerile din Republica Moldova, Maia Sandu, este, cu doar câteva zile înainte de turul al doilea al alegerilor prezidențiale, ținta unor atacuri din partea preoților ortodocși.
DRAMĂ! Doliu în lumea artistică. A murit după ce a avut probleme cu inima Dirijorul și pianistul ungar Zoltan Kocsis a decedat, duminică, la vârsta de 64 de ani, informează agenția de presă MTI.
Reuniune la nivel înalt la București: vin 9 miniștri de Externe și secretarul general adjunct NATO Reuniune la nivel înalt în București la inițiativa ministrului de Externe român și omologului polonez. Miniștrii de Externe din nouă state ale Europei Centrale și de Est și secretarul-adjunct al NATO, Rose Gottemoeller, se întâlnesc, marți, în Capitală.
Italia, lovită de tornade ucigașe după cutremure. Cel puțin trei morți Două tornade foarte puternice au măturat regiunea capitalei italiene Roma şi au lăsat în urmă un adevărat dezastru: trei morţi, zeci de răniţi şi daune importante.
Dragnea: PSD o susține pe Maia Sandu la alegerile prezidențiale din R. Moldova Liviu Dragnea, a declarat duminică seara la emisiunea JOCURI DE PUTERE că o susține "cu toată tăria" pe Maia Sandu la funcția de președinte al Republicii Moldova.
Gazoductul de rezervă dintre România-Bulgaria va fi pus în funcțiune până la finele lui noiembrie Tragerea pe sub Dunăre a conductei de rezervă a interconectorului de gaze România - Bulgaria a fost finalizată vineri, iar lucrările de execuție, probele de presiune, cuplarea conductei, inclusiv punerea în funcțiune a acesteia se vor finaliza până la sfârșitul lunii noiembrie 2016, cu aproximativ o lună mai devreme decât era planificat, scrie agerpres.ro.
Turcia: Principalul partid de opoziție se retrage din Parlament Principalul partid pro-kurd din Turcia, ai cărui co-președinți au fost arestați vineri și acuzați de terorism, a anunțat duminică că se retrage din Parlament pentru a protesta față de măsurile represive ale guvernului, informează AFP, scrie Agerpres.ro.
Preşedintele Turciei, acuzații dure la adresa Europei Europa încurajează terorismul prin susţinerea organizaţiei separatiste Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), acuză preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, explicând că nu îi pasă dacă este numit de lideri europeni "dictator".
Siria: Au început operațiunile pentru izolarea orașului Raqqa Primele operațiuni sunt în curs de desfășurare pentru a izola orașul Raqqa, bastion al grupării jihadiste Statul Islamic în Siria, în vederea lansării unui asalt asupra orașului, a declarat duminică un responsabil american, relatează AFP.
Dezvăluiri: Un grup de "naţionalişti ruşi" intenţionau asasinarea premierului Djukanovici Un procuror special care investighează un complot ce viza scrutinul parlamentar din Muntenegru susţine că un grup de "naţionalişti ruşi" intenţionau asasinarea premierului Milo Djukanovici în scopul propulsării la putere a unei formaţiuni de opoziţie, relatează site-ul agenţiei Reuters.