Donald Trump. Unde a decis preşedintele SUA să meargă în vacanţă Preşedintele american, Donald Trump, a părăsit vineri Washingtonul şi Casa Albă pentru o vacanţă de 17 zile la unul din cluburile sale de golf de lux, Trump National Golf Club din Bedminster, situat la 70 km de New York, transmite AFP.
Decizie oficială a administrației Trump. Pasul care îngrijorează întreaga lume Statele Unite au confirmat în scris ONU intenţia lor de a se retrage din Acordul de la Paris pentru combaterea schimbărilor climatice, dar vor continua să participe la negocierile internaţionale, a anunţat vineri, într-un comunicat, Departamentul american de Stat, citat de AFP, potrivit Agerpres.
INCREDIBIL! Erdogan a inaugurat primele moschei gonflabile Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan a inaugurat primele moschei gonflabile de fabricație turcească. Acestea au apărut deja pe plajele din Algeria.
Uniunea Europeană impune noi sancţiuni economice împotriva Rusiei Uniunea Europeană a impus vineri noi sancţiuni împotriva Rusiei, care îl vizează în special pe viceministrul energiei, precum şi împotriva a trei companii, în legatură cu deturnarea în Crimeea anexată de Moscova a patru turbine cu gaz livrate de grupul industrial german Siemens, informează Reuters şi AFP.
Au 750 de milioane de dolari, dar nu ştiu ce să facă cu ei. Întreaga ţară dezbate subiectul Banca centrală a Elveţiei a acumulat 750 de miliarde de dolari în acţiuni, obligaţiuni şi numerar şi acest lucru a provocat o dezbatere în ţară: ce să facă cu aceşti bani şi ai cui sunt ei de fapt?
Decizia neaşteptată a liderului de la Kremlin, Vladimir Putin Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat că analizează posibilitatea de a candida pentru un nou mandat, în cursul scrutinului prezidenţial programat în martie 2018, informează site-ul agenţiei Tass.
Scenariu uluitor: Băsescu ar putea candida la alegeri în R. Moldova Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, va candida la alegerile parlamentare din Republica Moldova dacă va reuşi până atunci să-şi redobândească cetăţenia moldoveană, a declarat joi seara preşedintele executiv al Partidului Unităţii Naţionale din Republica Moldova (PUN), Anatol Şalaru, fost ministru al Apărării, la postul de televiziune local TVC21, scrie Agerpres.
Putin își începe campania electorală pentru un nou mandat. "Rugat" de un veteran să candideze Preşedintele rus Vladimir Putin, ales în funcţie pentru prima oară în urmă cu 17 ani, a afirmat vineri că se va gândi dacă să candideze pentru un nou mandat în 2018, transmite DPA, citată de Agerpres.
Avertisment de la cel mai înalt nivel din România despre războiul cu Rusia: "DEVASTATOR" Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat, joi seara, că viitorul relaţiei cu Rusia „nu trebuie să fie unul de adversitate”, posibila generare a unui conflict armat fiind un lucru „devastator”.
Alt tip Revoltă la Barcelona. Lumea a ieşit pe străzi şi a început să dea foc! Fotbalistul brazilian Neymar, în vârstă de 25 de ani, a semnat un contract valabil pe cinci sezoane cu formaţia franceză Paris Saint Germain, a anunţat, joi seara, formaţia din capitala Franţei, pe site-ul oficial.
Ouă contaminate, retrase de pe piaţă. Încă o ţară din Europa ia această decizie Germania s-a mobilizat joi pentru a înăbuși din fașă o criză alimentară, retrăgând de pe piață sute de mii de ouă contaminate cu o substanță toxică, fipronil, și importate în principal din Olanda, relatează AFP.
Avertismentul care trimite unde de șoc în lume: Venezuela este în pragul colapsului Pentru Venezuela, instabilitatea politică a fost "menu del dia" (meniul zilei) de decenii, o țară în care regimul socialist rezistă pe una dintre ultimele baricade mondiale, regim care a scufundat statul în haos politic și economic, arată o analiză Saxo Bank.
Alt tip S-a trezit în închisoare cu un imens tatuaj permanent pe faţă. Ce scrie pe chipul lui e INCREDIBIL Mark Cropp este un tânăr de 19 ani din Noua Zeelandă, care a stat 3 luni în închisoare, pentru trafic de droguri. Galeria Foto.
Alt tip Trupele ruse din Transnistria "au forțat" Nistrul Exercițiile militare care simulează forțarea Nistrului de către trupele ruse (GOTR), staționate în regiunea separatistă au început joi. Presa din regiune a reflectat cu mare fast cum blindatele rușilor au trecut râul și „au lichidat cu succes inamicii de pe malul drept”. La eveniment au fost invitați și spectatori, care le-au dăruit flori ocupanților după finalizarea exercițiilor, notează Deschide.md.
Kim Jong-un a cedat după ultima măsură a SUA. Anunț halucinant din cea mai neagră dictatură a lumii Regimul nord-coreean consideră că nouă lege americană care înăspreşte sancţiunile împotriva Rusiei, Iranului şi Coreei de Nord este un act criminal care justifică dezvoltarea de către Phenian a armelor nucleare, relatează agenţiile Tass şi Yonhap, citate de Mediafax.
Val saharian de căldură peste Europa. Cod ROȘU de caniculă în nouă țări europene Numeroase state europene se confruntă cu temperaturi extrem de ridicate, din cauza valului saharian de căldură. Potrivit agenţiilor de presă, mai bine de jumătate din continent se află sub avertizări meteorologice de temperaturi foarte ridicate.
Ancheta pe tema Rusiei a ajuns într-un punct culminant. Reacție disperată a lui Trump Procurorul special Robert Mueller a constituit un mare juriu la Washington în cadrul anchetei sale privind posibila ingerinţă rusă în alegerile prezidenţiale din SUA, a dezvăluit joi Wall Street Journal, semn că ancheta ar putea duce la eventuale urmăriri penale, potrivit France Presse, citată de Agerpres.
Un incendiu masiv a cuprins unul dintre zgârie norii din Dubai Un incendiu masiv a izbucnit, vineri, într-unul dintre cei mai înalţi zgârie nori din Dubai, Emiratele Arabe Unite, iar pompierii au intervenit rapid, raportând că până în acest moment nu s-au înregistrat victime, potrivit Daily Mail, citat de Mediafax.
Şeful NATO: Relaţiile cu Rusia "nu au fost niciodată atât de dificile" Relaţiile NATO cu Rusia "nu au fost niciodată atât de dificile" de la sfârşitul Războiului Rece, a declarat joi Jens Stoltenberg, secretarul general al Alianţei atlantice, într-un interviu la canalul televiziune american CNN, informează AFP.
Decizia luată de SUA pentru a contracara agresivitatea Rusiei Armata SUA va aplica un program de exerciţii integrate la nivel mondial, pentru a contracara agresivitatea Rusiei, afirmă generalul John Healy, coordonatorul manevrelor din Europa, explicând că au fost acceptaţi observatori ruşi la activităţile din zona Mării Negre deşi Moscova nu este transparentă.
Premieră! Angajații acestei companii au fost de acord să le fie implantate microcipuri Inspiraţi de reuşita belgienilor, 50 de oameni dintr-o companie americană au fost de acord să le fie implantate microcipuri.
Întâlnire Lavrov - Tillerson în Filipine. Ce se va discuta Ministrul rus de externe Serghei Lavrov şi secretarul de stat american Rex Tillerson vor discuta starea actuală a relaţiilor dintre Moscova şi Washington în timpul unei întâlniri la Manila săptămâna viitoare, a anunţat joi Ministerul rus de Externe, informează Reuters.
Explozie puternică într-o școală din Minnesota: doi morți Două persoane au murit într-o explozie provocată de o scurgere de gaze care a distrus clădirea unei şcoli din statul Minnesota, situat în nordul Statelor Unite, transmite joi AFP, potrivit Agerpres.
Video Reporter lovit cu brutalitate în timp ce transmitea în direct Un reporter de televiziune din Rusia a fost lovit în faţă de un bărbat, în timp ce transmitea în direct dintr-un parc din Moscova pentru un popular post de televiziune, relatează joi Reuters, potrivit Agerpres.
Femeie condamnată la închisoare, pentru că a intrat încălțată într-o pagodă budistă O femeie din Rusia a fost condamnată la o lună de închisoare de un tribunal din Myanmar pentru că a intrat încălţată într-o pagodă budistă din oraşul turistic Bagan, ceea ce se consideră a fi o insultă la adresa religiei, informează DPA, potrivit Agerpres.
Ultima RACHETĂ testată de Coreea de Nord a trecut pe lângă o cursă Air France O aeronavă a companiei franceze Air France a survolat zona de impact a rachetei nord-coreene la câteva minute după ce proiectilul a lovit solul, conform unui oficial american, citat de presa internaţională. Coreea de Nord a perturbat traficul aerian.
VIDEO. Avion lovit de trăsnet Un tehnician al Aeroportului Internațional Southwest Florida, din Fort Myers, a fost lovit de un trăsnet, care l-a aruncat la pământ și i-a provocat arsuri de gradul trei, în timp ce verifica un avion, relatează EFE.
Zona de pe Glob unde va fi atât de FIERBINTE, încât va deveni "de nelocuit". Nu e Africa! Căldura umedă extremă provocată de modificările climatice riscă să transforme o parte a Asiei de Sud - unde trăieşte o cincime din populaţia Terrei - într-o zonă 'de nelocuit' până la sfârşitul acestui secol, dacă omenirea nu va depune eforturi pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră, informează AFP.
Alt tip Cum arată bărbatul MISTERIOS care ar putea face lumină în moartea Prinţesei Diana, după 20 de ani Omul a suferit o transformare radicală. El este acum un culturist care câştigă numeroase premii. Le Van Thanh refuza să vorbească despre ceea ce s-a întâmplat în noaptea tragediei. Bărbatul în vârstă de 42 de ani este proprietarul maşinii cu care se presupune că s-ar fi ciocnit automobilul în care se afla Diana, înainte de intrarea în pasajul din Paris, scrie Daily Mail.
Cota de popularitate a președintelui Emmanuel Macron s-a prăbușit dramatic Cota de popularitate a preşedintelui francez Emmanuel Macron şi cea a premierului său Edouard Philippe au înregistrat un puternic regres în luna iulie, conform barometrului YouGov din august, realizat pentru publicaţiile Le Huffington Post şi CNews, citate de Agerpres.