Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a avut sâmbătă convorbiri telefonice cu omologii săi din Turcia și Ungaria, după întâlnirea Trump-Putin din Alaska, care nu a dus la un acord privind încheierea războiului din Ucraina, a anunțat diplomația de la Moscova.
Apelul telefonic dintre Serghei Lavrov și ministrul de externe turc, Hakan Fidan, a avut loc la inițiativa Turciei, a declarat Ministerul rus de Externe într-un comunicat, relatează HotNews, care citează Reuters.
„Miniștrii de externe au schimbat puncte de vedere cu privire la rezultatele întâlnirii la nivel înalt Rusia – SUA care a avut loc în Alaska pe 15 august”, a spus ministerul de la Moscova.
Turcia a încercat să mențină deschise canalele diplomatice pentru ambele părți pe parcursul războiului acționând ca membru NATO, dar și ca partener atât pentru Rusia, cât și pentru Ucraina și ca un potențial mediator.
Lavrov a vorbit, de asemenea, cu ministrul ungar Peter Szijjarto, în care „părțile au discutat probleme legate de criza ucraineană în contextul rezultatelor summitului Rusia-SUA”.
Ungaria a menținut legături strânse cu Rusia pe parcursul războiului, adesea opunându-se sancțiunilor UE și continuând cooperarea cu Moscova, pentru care a primit critici din partea aliaților occidentali ai Kievului.
Premierul ungar Viktor Orban a declarat sâmbătă după întâlnirea dintre președinții Vladimir Putin și Donald Trump că „lumea este un loc mai sigur decât era ieri”, în timp ce alți lideri europeni au reiterat în declarația lor comună că „va depinde de Ucraina să ia decizii privind teritoriul său”.