Coronavirus - România: 55241 de cazuri confirmate

Vezi mai multe detalii

A trăit împreună cu soțul său 40 de ani. Apoi, chiar ea l-a dat femeii care l-a așteptat timp de 50 de ani

Saturday, 18 July 2020, 11:29 Sursă: Realitatea.net

Yasaburo și Klaudia s-au întâlnit în 1959. Nu erau chiar tineri. Ambii au avut o viață grea, au trecut prin încercări crude pe care, din păcate, este imposibil să le uite…

Klaudia provine dintr-un sat din regiunea Kursk. Mama sa a murit foarte devreme, tatăl său s-a recăsătorit, iar fata le cam încurca și au decis să o dea mătușii care a și crescut-o. Nu avea nici douăzeci de ani când, la îndemnul partidului, a mers să construiască orașul Komsomolsk-pe-Amur.

În 1940 s-a căsătorit, iar cu două săptămâni înainte de război a născut un băiat. Apoi a fost condamnată și exilată la Kolyma. Între timp soțul său, care se întorsese de la război, și-a format o nouă familie.

Yasaburo Khachiya a trecut și el prin multe încercări. Deoarece era fiul unui industriaș bogat, ar fi trebuie să aibă o viață foarte fericită. Avea studii foarte bune, perspective pentru o carieră de succes… Dar s-a început războiul, tatăl său a falimentat și a dat bir cu fugiții. Mama sa a crescut singură șase copii, într-o sărăcie-lucie. După ce Yasaburo s-a căsătorit cu Hisako, o fată drăguță și firavă, prietenii le-au dat un sfat: „Plecați mai bine în Coreea”, viața într-o colonie japoneză, spuneau ei, este mai ușoară, economia este în creștere.

Capul familiei lucra la o uzină, aveau un fiu și o fiică. Dar fericirea le-a fost de scurtă durată: băiatul a murit din cauza unei boli, iar în august 1945 trupele sovietice au intrat în Coreea. Yasaburo, la fel ca mulți japonezi, a fost arestat pentru suspiciune de spionaj și a fost trimis pentru zece ani în lagărele din Kolyma. De atunci nu și-a mai revăzut familia.

După ce a fost eliberat, a descoperit că numele lui a fost pur și simplu uitat să fie adăugat la listele de prizonieri de război care urmau să plece acasă. Nu putea pleca nicăieri și era aproape sigur că soția și copiii muriseră. Și s-a temut, după mulți ani petrecuți în Uniunea Sovietică, să se întoarcă în Japonia, așa că a acceptat cetățenia sovietică și a devenit Yakov Ivanovici.

– Ne-am întâlnit în regiunea Bryansk. L-am văzut pe Yasha: slab, chinuit, iar în ochii lui era atâta durere, încât mi s-a strâns inima de milă. – își amintea mai târziu Klaudia Leonidovna. – La începutul anilor șaizeci mi-a propus o prietenă să mă transfer cu traiul în Orientul Îndepărtat, în satul Progress și am plecat. Yasha mi-a scris că dorește să meargă cu mine, dar am refuzat. Îmi era frică. I-am mărturisit doar prietenei mele apropiate că am corespondat cu un fost prizonier de război.

Yasaburo totuși a venit. Ei s-au căsătorit și au trăit împreună timp de 37 de ani. A lucrat ca frizer, fotografia și practica și acupunctura. Împreună cu soția sa cultivau roșii și castraveți, aveau o capră și albine. Trăiau foarte modest, dar în liniște și armonie, Yakov Ivanovici n-a ridicat niciodată vocea. Dar n-au avut copii.

„Așa soț ca Yasha mea ne veți mai găsi”. Femeile mă invidiau: el nu bea, nu fuma ” – povestea Klaudia despre soțul său. Sperau să moară în aceeași zi. Fiind la pensie și cam bolnav, Iakov Ivanovici a adus două sicrie: le-a dezmembrat, le-a pus la uscat, le-a reconstruit și le-urcat în pod. Dar nu au mai fost folosite.

Când s-a început „perestroika” și a căzut Cortina de Fier, un cunoscut de al lor i-a povestit unei rude din Primorye (care avea afaceri cu japonezii) despre locuitorul neobișnuit din Progress. Partenerii japonezi, după ce au aflat mai multe detalii despre destinul compatriotului, au încercat să-i găsească rudele. Și a reușit mai întâi să-i găsească fratele, apoi… soția și fiica.

Hisako l-a așteptat cu fidelitate pe soțul său 51 de ani: s-a întors acasă cu fiica lor (fiul le murise în Coreea), a lucrat ca asistentă medicală și a încercat, de-a lungul vieții sale, să adune bani pentru a-și construi o casă modestă. Ea a construit casa pentru soțul ei, a înregistrat toate proprietățile pe numele lui și chiar a deschis un cont bancar pentru Yasaburo, deși nu știa dacă era în viață și de se va întoarce vreodată.

Când l-au găsit, fiica lor Kumiko avea deja peste cincizeci de ani.

Fiica și fratele lui Iakov Ivanovici au venit la Progress pentru a-l convinge să se întoarcă în patria sa. Dar el a refuzat. „Nu te pot părăsi, îmsemni totul pentru mine”, îi spunea el soției sale.

Și atunci Klaudia a decis să-și trimită singură soțul în Japonia. Știa că aici nu ar mai fi trăit mult timp, fiind foarte bolnav, iar acolo condițiile pentru persoanele în vârstă sunt mult mai bune. Iar soția sa japoneză Hisako ar fi putut măcar înainte de moarte să-și vadă și să-și îmbrățișeze soțul.

Klaudia a mers și i-a făcut singură pașaportul, a schimbat toate economiile sale în dolari… și a divorțat, deoarece acolo el nu ar fi putut beneficia de pensie și de alte înlesniri. Și în luna martie, 1997, și-a luat pentru totdeauna rămas bun de la soțul său. Citește continuarea


Vezi mai multe


Alte articole din: EXTERN
Alte articole din: EXTERN