Elevii de clasa a XI-a și a XII-a vor avea, pentru prima dată, manuale școlare gratuite, a anunțat ministrul Educației Sorin Cîmpeanu la Realitatea TV. În ceea ce privește manualele pentru clasele a III-a și a IV-a, Cîmpeanu a dat asigurări că "toți elevii vor avea manuale pe bancă la începutul anului școlar".
Doar unul din patru absolvenți de liceu a reușit să promoveze examenul de Bacalaureat, sesiunea din toamnă. Ministrul Educației Sorin Cîmpeanu a declarat la Realitatea TV că "problema esențială este a calității în educație", dar că "esențială este și calitatea absolvenților de bacalaureat".
Potrivit datelor de la Ministerul Educației, din totalul celor 55.125 de candidați înscriși, s-au prezentat 44.759 de candidați, 31.145 din promoția 2014-2015, echivalentul a 69,6% și 13.614 din promoțiile anterioare - 30,4%.
Cîmpeanu a anunțat, printre altele, că elevii de clasa a XI și a XII vor beneficia anul acesta, pentru prima dată, de manuale gratuite.
"Vom avea manuale gratuite pentru clasa a XII-a și a XII-a. Este prima dată când se întâmplă asta. Vor fi alocate 120 milioane de lei pentru manuale. Elevii le vor cumpăra de pe piața liberă și le vor fi decontate", a precizat ministrul.
În ceea ce privește manualele pentru elevii de clasa a III-a și a IV-a, ministrul Educației a precizat că "toți elevii vor avea manuale pe bancă la începutul anului școlar".
Cine va redacta subiectele pentru Bacalaureat 2016
Totodată Cîmpeanu a anunțat că pe site-ul Ministerului Educației a fost publicat un apel pentru evaluarea manualelor de clasa a IV-a, valabil în perioada 1 septembrie - 30 octombrie.
De asemenea, un apel similar a fost publicat și în ceea ce privește redactarea subiectelor pentru testele naționale pentru diverse cicluri de învățământ.
"Sunt postate apelurile pentru candidaturile celor care vor constitui colectivul de redactare al subiectelor. Apelul este dechis până pe 22 septembrie", a subliniat ministrul Educației.
Pe de altă parte, Sorin Cîmpeanu a admis că o consolidare a calității sistemului de învățământ din România trebuie făcută și prin stabilirea unor salarii care să încurajeze în primul rând cadrele didactice tinere și să răsplătească în mod corespunzător profesorii care au vechime.
Așadar, referitor la majorarea salariilor, ministrul a precizat că "se va primi un procent care să asigure ilustrarea afirmației că Educația și Sănătatea sunt prioritare, inclusiv din punctul ce vedere al salarizării". În plus, Cîmpeanu a arătat că "majorarea salariilor nu trebuie aplicată uniform, ci în funcție de progresul școlar înregistrat de profesori" și că va exista "șase trepte de salarizare"
"Degeaba aveam creșteri salariale la cei cu 30-40 de ani vechime, care oricum sunt dedicați, dar mai imporatant este pentru tinerii care intră în sistem", a adăugat el.
În final, ministrul Educației a precizat că anul viitor elevii vor începe școala pe 15 septembrie.