Simona Halep. Jucătoarea noastră surprinde. La ce se gândeşte imediat după eliminarea de la AO Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, s-a declarat dezamăgită de înfrângerea suferită, marţi, în primul tur al Australian Open, în faţa chinezoaicei Shuai Zhang, locul 133 WTA, dar a precizat că îşi propune să rămână motivată pentru competiţiile următoare.
Ciclistul român Eduard Grosu începe în forță sezonul. Sprint alături de Peter Sagan la San Luis Eduard Grosu, ciclistul român al echipei italiano-japoneze Nippo-Vini Fantini a terminat pe locul patru etapa a doua a Turului San Luis, unde a sprintat alături de campionul mondial Peter Sagan.
Manny Pacquiao se retrage. Ultimul meci, contra lui Timothy Bradley, pe 9 aprilie Boxerul filipinez Manny Pacquiao a sosit la începutul acestei săptămâni în Statele Unite, la Los Angeles, unde va efectua faza finală a pregătirilor înaintea ultimului meci din cariera sa, împotriva americanului Timothy Bradley, programat pe 9 aprilie la Las Vegas.
România - Germania, scor 14-13, în semifinalele pentru locurile 9-12 la CE de polo Naţionala de polo a României a învins, miercuri, reprezentativa Germaniei, cu scorul de 14-13, după aruncări de la 5 metri, în semifinala pentru locurile 9-12 de la CE de la Belgrad şi va juca pentru clasarea finală pe locurile 9-10.
Video Poliţiştii au oprit în trafic un Lamborghini de 300.000 €. Când l-au văzut pe şofer, au ÎNCREMENIT Un Lamborghini Aventador de toată frumuseţea gonea pe străzile din Dublin. Depăşise cu mult viteza legală. Poliţiştii s-au sesizat imediat.
Ea era speranţa României la Australian Open, dar a fost ELIMINATĂ. E clar, n-a fost anul nostru Monica Niculescu a fost eliminata de la Australian Open, dupa 4-6, 6-2, 4-6 cu Elizaveta Kulichkova. Romania o mai are doar pe Dulgheru in turneu.
Australian Open, tărâm parcă blestemat pentru românce. Ce i s-a întâmplat lui Dulgheru Perechea Alexandra Dulgheru/Silvia Soler Espinosa (România/Spania) a fost eliminată, miercuri, în runda inaugurală a probei feminine de dublu de la Australian Open, primul Grand Slam al anului.
Simona Halep a dezamăgit pe toată lumea. Ce spune Mats Wilander despre ea după eliminarea de la AO Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, s-a declarat dezamăgită de înfrângerea suferită, marţi, în primul tur al Australian Open, în faţa chinezoaicei Shuai Zhang, locul 133 WTA, dar a precizat că îşi propune să rămână motivată pentru competiţiile următoare.
Scandalul blaturilor în tenis. Un adevăr crud a ieşit la suprafaţă, privind meciurile trucate Meciurile trucate sunt monedă curentă în turneele de tenis de nivel inferior și fenomenul nu este suficient combătut, a declarat, miercuri la Doha, Chris Eaton, responsabil al Centrului internațional pentru securitate a sportului, citat de AFP.
Meci greu pentru Roger Federer în turul 2 de la Australian Open Tenismanul elvețian Roger Federer, numărul 3 mondial, s-a calificat în turul al treilea al Openului Australiei, după ce a reușit 25 de ași în fața ucraineanului Aleksandr Dolgopolov, de care a dispus cu 6-3, 7-5, 6-1 într-un meci disputat miercuri la Melbourne.
Simona Halep. Cele două mari rivale ale sportivei noastre, Serena şi Şarapova, show la Melbourne Americanca Serena Williams, numărul unu mondial, și rusoaica Maria Șarapova, ocupanta locului 5 în ierarhia WTA, s-au calificat fără probleme în turul al treilea al Openului Australiei la tenis, în urma partidelor disputate miercuri la Melbourne.
EURO 2016. UEFA a anunţat că se fac trageri la sorţi pentru solicitările de bilete UEFA a anunțat pe site-ul său că au fost înregistrate 3,5 milioane de solicitări de bilete pentru cele 800.000 de bilete repartizate țărilor participante la turneul final al EURO 2016, ce va avea loc în Franța între 10 iunie și 10 iulie, informează Federația Română de Fotbal
Simona Halep. Ce a spus Ilie Năstase după ce jucătoarea noastră a fost eliminată la Australian Open Fostul tenisman Ilie Năstase a declarat, marți, pentru AGERPRES, că nu este "șocant" și nici "rușinos" faptul că Simona Halep, numărul doi mondial, a pierdut în primul tur la Australian Open, precizând că în acest sport "se învață și din înfrângeri".
Simona Halep, primele declarații după eșecul de la Australian Open Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, a fost eliminată în primul tur al Australian Open, după ce a fost învinsă, marţi, cu scorul de 6-4, 6-3, de chinezoaica Shuai Zhang, locul 133 WTA, sportivă venită din calificări.
Speranţele noastre se îndreaptă către ea. Cine ne poate salva onoarea la Australian Open Jucătoarea de tenis Monica Niculescu, locul 40 WTA, va juca, miercuri, în compania sportivei Elizaveta Kulicikova (Rusia), locul 109 WTA, în turul doi al Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului, a anunţat site-ul oficial al competiţiei.
Alt tip Cum a reacţionat Shuai Zhang după ce a învins-o fără drept de apel pe Simona Halep Jucătoarea Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, a fost eliminată în primul tur al Australian Open, după ce a fost învinsă, marţi, cu scorul de 6-4, 6-3, de chinezoaica Shuai Zhang, locul 133 WTA, sportivă venită din calificări.
Simona Halep. DEZASTRU la Australian Open. Ce se întâmplă cu jucătoarea noastră? Jucătoarea Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, a fost eliminată în primul tur al Australian Open, după ce a fost învinsă, marţi, cu scorul de 6-4, 6-3, de chinezoaica Shuai Zhang, locul 133 WTA, sportivă venită din calificări.
Bombă! Mare surpriză neplăcută la Australian Open. A fost ELIMINAT tocmai el Tenismanul spaniol Rafael Nadal, cap de serie numărul 5 şi locul 5 ATP, a ratat, marţi, calificarea în turul doi la Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului, informează site-ul oficial al competiţiei.
Păcat! Jucătoarele noastre cad pe capete la Australian Open Jucătoarea română de tenis Irina Begu, cap de serie numărul 29, a fost învinsă neașteptat de suedeza Johanna Larsson, cu 6-3, 6-2, marți, la Melbourne, în runda inaugurală a turneului Australian Open, primul de Mare Șlem al anului, după ce şi Andreea Mitu "păţise" acelaşi lucru.
Surpriză la Australian Open: Venus Williams, eliminată Jucătoarea americană de tenis Venus Williams, cap de serie numărul 8, a fost eliminată din primul tur al Openului Australiei, fiind învinsă în două seturi, 6-4, 6-2, de britanica Johanna Konta, într-o partidă disputată marți la Melbourne.
Veste tristă de la românca noastră. A fost eliminată de la Australian Open Jucătoarea de tenis Andreea Mitu, locul 96 WTA, a ratat, marţi, calificarea în turul doi la Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului, informează site-ul oficial al competiţiei.
Simona Halep. Jucătoarea noastră va debuta azi la Australian Open. Când va juca Simona Halep (numărul 2 WTA) nu mai are mult de așteptat până va disputa primul meci de la Australian Open.
Meciuri trucate în tenis. Federer: Aş dori să aud nume După primul meci al lui Roger Federer la Openul de tenis al Australiei, toată lumea aștepta reacția sa referitoare la presupusele meciuri trucate și acoperite de ATP, iar răspunsul elvețianului a spus că și-ar ''dori să audă nume''.
Scandalul blaturilor din tenis ia amploare: Djokovic recunoaște că a fost abordat Tenismanul sârb Novak Djokovic, numărul unu mondial, a dezvăluit că a fost abordat, printr-un intermediar, în vederea trucării unui meci, cu ocazia unui turneu desfășurat în Rusia, la Sankt Petersburg, în 2007, la începutul carierei sale în circuitul profesionist.
CE de polo: România – Malta, scor 12-7 Naţionala de polo a României a învins, luni, reprezentativa Maltei, cu scorul de 12-7, în primul meci pentru clasarea finală pe locurile 9-12, la Campionatul European de la Belgrad.
Simona Halep. A venit clasamentul WTA. Pe ce loc se află românca înainte de debutul la Melbourne Românca Simona Halep și-a consolidat locul al doilea în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), dat publicității luni, în care are un avans de peste 800 de puncte față de a treia clasată, Garbine Muguruza.
Victorie românească la Australian Open, luni dimineaţă Jucătoarea de tenis Monica Niculescu, locul 40 WTA, a învins-o, luni, cu scorul de 6-2, 6-1, pe sportiva braziliană Teliana Pereira, numărul 46 mondial, şi s-a calificat în turul doi la Australian Open, primul Grand Slam al anului.
Simona Halep. Iată când va evolua jucătoarea noastră în primul tur la Melbourne, contra lui Zhang! Simona Halep o va întâlni în primul tur de la Melbourne pe Shuai Zhang (132 WTA), din China, care nu a obținut până acum nicio victorie la un turneu de Grand Slam.
Scandal la Australian Open: opt jucători suspectaţi de aranjarea unor meciuri Corpul de Integritate în Tenis (TIU) a primit în mod repetat, în ultimii zece ani, plângeri cu privire la 16 jucători din top 50, printre aceştia numărându-se şi opt sportivi care participă la actuala ediţie a turneului Australian Open, primul Grand Slam al anului, susţine BBC.
Serena Williams a debutat la Australian Open. Ce a făcut nr. 1 WTA în primul meci Jucătoarea americană de tenis Serena Williams, numărul unu mondial, a debutat cu dreptul la Openul Australiei, primul turneu de Mare Șlem al anului, învingând-o în două seturi, 6-4, 7-5, pe Camila Giorgi din Italia, într-o partidă disputată luni la Melbourne.