FOTO: Aproape o mie de preşcolari şi elevi din Alba au participat la lecţii de educaţie rutieră şi alte activităţi în campania “Săptămâna Prevenirii Criminalităţii”, derulată de IPJ
FOTO: Zonele verzi din Blaj, mai curate datorită elevilor din municipiu. 300 de saci de gunoi au fost adunați într-o acțiune de ecologizare
Legea salarizării unitare. Care vor fi bugetarii cu veniturile cele mai mari. Exemple de majorări de salarii
FOTO: Batalionului 136 Geniu ”Apulum” din Alba Iulia, gazda exercițiului multinațional IEL MILU 2017/1
Tânărul din Sebeş care a murit în accidentul rutier din Franţa ar fi condus după ce a dormit două ore în trei zile
FOTO: Bursa locurilor de muncă în Alba. Peste 90 de persoane au fost selectate pentru angajare. Ce posturi au fost oferite
LUNI: Concursul pe teme de istorie „Alba Iulia, Cealaltă Capitală”, ediţia 2017. Care sunt echipele care „luptă” pentru cele patru locuri din finală
Dosarul de pensie, depus cu 90 de zile înainte de intrarea în drepturi. Iniţiativă legislativă PNL, semnată şi de un deputat de Alba
Tânăr în vârstă de 20 de ani din comuna Sălciua, cercetat de poliţişti. A condus o motocicletă neînmatriculată, fără permis
Urmărire ca-n filme la Sebeş. Un şofer care conducea fără permis şi transporta cu o autoutilitară bunuri furate a încercat să scape de poliţişti
Green Fashion Show, în 11 mai, la Alba Iulia. 7.000 de lei din bugetul local pentru organizarea evenimentului
FOTO: Tinerii de la Ansamblul Folcloric „Tradiţii Uiorene” din Ocna Mureş au făcut spectacol în finala Next Star
Proiectul de renovare şi modernizare a Palatului Principilor din Alba Iulia. Primăria va contribui cu peste un milion de lei pentru lucrări
Obsedat sexual din Arieșeni, reținut de DIICOT. S-a fotografiat în timp ce întreținea raporturi sexuale cu un minor și a distribuit imaginile
Ziua Mondială a Sănătății în Alba. Activităţi de informare şi conştientizare a populaţiei referitoare la depresie şi efectele acestei afecţiuni
Împrumut de 60 de milioane de euro de la BIRD, aprobat de Guvern, pentru îmbunătățirea serviciilor judiciare şi modernizări de sedii ale instanţelor
Decizie ÎCCJ privind abandonul de familie. Condiţii de aplicare a pedepsei pentru infracţiunea comisă
Ajutor financiar de 57 milioane de lei pentru crescătorii de animale, aprobat de Guvern. Alte finanţări pentru fermieri
Taberele școlare din Alba, pregătite pentru vacanță. Oferta pentru cele peste 170 de locuri de la Arieșeni și Roica
Galeria de evacuare a iazului de decantare de la Valea Şesei va fi închisă. Măsură dispusă de comisia de experți ai MAP
METEO de WEEKEND în ALBA: Vreme capricioasă de FLORII 2017. Soare, ploi şi ninsori. Se mai încălzeşte, duminică
Un bărbat care şi-a ucis în bătaie soţia, ÎNŢELES de judecătorii din Alba. I-au redus pedeapsa Bărbatul de 59 de ani din Reciu, comuna Gârbova, care şi-a omorât în bătaie soţia şi a vrut să o îngroape în grabă, a fost condamnat pentru violenţă în familie. A. R. a beneficiat de circumstanţe atenuante şi a primit, în aceste condiţii, 4 ani şi 4 luni de închisoare cu executare.
FOTO: Un tânăr în vârstă de 22 de ani, din Sebeş şi-a pierdut viaţa într-un accident rutier grav, petrecut în Franţa
FOTO: Ziua prevenirii violenţei în familie. Întâlniri între polițiști din Alba, tineri şi femei care pot deveni victime
VIDEO: Senatorii PSD Robert Cazanciuc și Daniel Breaz, despre problemele legate de justiția din România și cazul „Damian”
LUNI: Şedinţă extraordinară la CL Alba Iulia. Renovarea Palatului Principilor, serviciul de gestionare a câinilor fără stăpân şi finanţări de evenimente
Guvernul a aprobat 115 milioane de euro sprijin pentru fermierii din sectorul vegetal. Culturile pentru care se primesc subvenţii
CJSU Alba: Numărul incendiilor de vegetaţie uscată şi de pădure a crescut cu peste 600%. Preoţii, rugaţi să le transmită enoriaşilor măsurile preventive