REZULTATE CONCURS directori de şcoli 2017: Alţi 12 candidaţi, din Alba Iulia şi alte localităţi, admişi la interviu. Punctajele cadrelor didactice
Elevi din Alba, campioni naţionali la concursul de protecţie civilă “Cu viaţa mea apăr viaţa”. Rezultatele etapei finale de la Galaţi
Diplome de licenţă, vândute ca la piaţă. Peste 100 de PERCHEZIȚII, miercuri dimineața, la profesori universitari și studenți din trei județe
FC Unirea Alba Iulia și-a stabilit antrenorii. De la 1 august încep înscrierile pentru cele șase grupe de juniori
Proiect de lege privind cartea electronică de identitate, în dezbatere publică la MAI. Poate asigura și funcționalitatea cardului de sănătate
Sâmbătă în faţa Muzeului Naţional al Unirii Alba Iulia: Piesa „Maestrul şi Fata de Măritat”, pusă în scenă de grupul Skepsis
Bărbat de 80 de ani, blocat într-un apartament de pe Calea Moților din Alba Iulia. Pompierii au intervenit pentru deblocarea ușii
Cinci noi programe de finanțare vor fi lansate în curând pentru sprijinirea micilor afaceri. Fonduri nerambursabile de până la 450.000 de lei
APIA: 31 iulie, termen limită pentru depunerea cererilor pentru subvenția la motorina utilizată în agricultură
28 iulie – 4 august: Tabăra de cultură şi civilizaţie ,,Acasă la noi”. Tineri din Republica Moldova, în vizită la Sebeş şi Alba Iulia
EDITORIAL: Cealaltă Capitală Digitală sau când imaginația administrației locale se pierde prin labirintul Vauban
Termenul pentru depunerea proiectelor “Centenar”, prelungit până în 1 septembrie. Florin Roman: Ministrul Romașcanu şi-a anunţat demisia de la conducerea comisiei
REZULTATE CONCURS 2017 pentru experţi în management educaţional, seria 12. Au fost admise 34 de cadre didactice. LISTA
9-11 august: Festivalul Internațional de Folclor la Aiud, a VII-a ediție. Participă ansambluri folclorice din România şi alte opt ţări
CJSU Alba: Pagube de peste 3,3 milioane de lei după ploile torenţiale şi inundaţiile din perioada 16 – 23 iunie. Probleme după furtună şi marţi, în mai multe zone din judeţ
COD PORTOCALIU de FURTUNĂ în ALBA. Vânt puternic, ploi torenţiale, grindină şi frecvente descărcări electrice. Localităţi vizate
ACCIDENT pe DN1, zona Oiejdea. Trafic îngreunat după ce un camion şi o autobasculantă au intrat în coliziune. O persoană rănită
LUNI: Ședință la Consiliul Local Aiud. Se aprobă salariile angajaţilor din primărie şi organizarea Festivalului Internațional de Folclor. Ordinea de zi
Preotul Cristian Pomohaci, acuzat de racolare de minori în scopuri sexuale, solicită retragerea temporară din preoţie, pe motive de sănătate. Precizări de la Arhiepiscopie
MIERCURI: Şedinţă de repartizare după TITULARIZARE 2017 în ALBA. Concurenţă pentru posturile de învăţători şi educatori
AUDIO: Înregistrare ambientală cu comisarul Berbeceanu și procurorul Chirilă, despre o anchetă care viza Kronospan, îngropată din lipsă dotărilor și a timpului
Campionatul Mondial de Fotbal 2018, un vis tot mai îndepărtat pentru naționala noastră. Șanse de calificare doar teoretice pentru România
LIVE VIDEO: Întâlnirea comisiei parlamentare „Centenar”, la Alba Iulia. Participă ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu
Clubul de carte LecturALBA, miercuri, la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga”. Prietenia reală vs prietenia virtuală, tema lunii iulie
S-a urcat băut la volan și a provocat un accident. Bărbat de 58 de ani din Ighiu, cu dosar penal pentru conducere sub influenţa alcoolului
Doi minori din Cugir, cercetați de polițiști. Unul a condus o mașină fără a avea permis, iar celălalt i-a încredințat autoturismul
Alba Iulia, în topul orașelor NEATRACTIVE pentru locuit. Românii ar prefera până și Vasluiul. Studiu realizat de Banca Mondială
LOCURI de MUNCĂ vacante în ALBA: 420 de posturi în Alba Iulia, Sebeş, Blaj, Aiud, Cugir şi Cîmpeni. OFERTA completă şi CINE angajează
Peste 2.500 de abonați la Electrica au rămas fără curent după o furtună puternică. Zonele afectate: Arieșeni, Gârda, Scărișoara, Poiana Vadului, Avram Iancu, Sohodol și Vidra