Eurostat: România, pe ultimul loc în Uniunea Europeană la sumele cheltuite pentru sănătate pe cap de locuitor
MARŢI: Şedinţă la Consiliul Local Sebeş, cu 32 de proiecte pe ordinea de zi. Care sunt propunerile ce vor fi prezentate la vot
VIDEO: Conferință de presă cu dileme financiare și ironii gratuite la deschiderea Festivalului „Dilema Veche” de la Alba Iulia
DNA cere urmărirea penală a ministrului pentru Relația cu Parlamentul. Viorel Ilie și trei subalterni, anchetați pentru aranjarea unor concursuri de angajare
Modificări la Codul de Procedură Fiscală. Noutăţi despre executarea silită, inspecţia fiscală sau plata creanţelor, într-un proiect la Ministerul Finanţelor
Contestația depusă de fostul preot Cristian Pomohaci „întrunește condițiile de admisibilitate”, iar apelul va fi judecat. Precizări de la Mitropolia Ardealului
Sindicaliştii din învăţământ pregătesc proteste, la începutul anului şcolar. Cer soluţii Guvernului, la problemele din sistemul de educaţie
Bărbat din judeţul Timiş, cu dosar penal la Aiud. A condus un autoturism fără permis, cu alcool „la bord” şi cu viteză peste limita legală
Tânăr din comuna Jidvei, REŢINUT la Sebeş. A spart o cabană şi a furat bunuri în valoare de 2000 de lei
FOTO: Acţiuni de amploare ale Poliţiei şi Jandarmeriei, la Sebeş. Amenzi de peste 30.000 de lei şi zeci de persoane, maşini şi firme controlate
Dosarul escrocheriei cu credite false de la CAR Credit Teiuş, Sucursala Abrud. O femeie a fost REŢINUTĂ de Poliţie
Recompensă de o jumătate de milion de euro pentru găsirea unui afacerist kuweitian dispărut în România. Familia acestuia vrea să-l găsească cu orice preț
13 septembrie: Primăria Aiud convoacă o adunare sătească la Gîrbova de Sus. Se va alege delegatul localităţii
Peste 100 de jandarmi din Alba asigură măsuri de ordine şi siguranţă la evenimentele din weekend. Recomandări pentru participanţi
Programul FLEX: Liceenii din Alba și din țară pot aplica pentru un an de studiu într-un liceu american. Care sunt condițiile
După 33 de ani Grădinița NR.16 se mută în clădire proprie. Va fi amenajată în fosta cantină a Colegiului Alexandru Domșa Alba Iulia
Ministerul Dezvoltării: Rechizite școlare din fonduri europene pentru 365.000 copii fără posibilități materiale
CRIMA din Lunca Mureşului: Barsony Gligor rămâne în arest preventiv. Instanța a amânat cauza din „lipsa avocatului din oficiu”
EVENIMENTE de WEEKEND în ALBA: Festivalul „Dilema Veche” la Alba Iulia, Târgul Lemnarului în Apuseni şi Zilele oraşului Teiuş. Cât costă distracţia
Proprietarii de mașini care au dreptul la recuperarea taxei pot acum să depună cererea la Fisc pentru a-și recupera banii. Modelul de cerere
METEO de WEEKEND în ALBA: Temperaturi maxime până la 31 de grade Celsius și cer însorit. Prognoza pentru perioada 25-27 august
LUNI: Cafenea culturală aniversară, la Alba Iulia. Diplome pentru scriitorii Ștefan Dinică, Cornel Nistea și Ioan Popa
OFICIAL: 33 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba s-au pensionat în ultima lună. O treime au deținut funcții de conducere
Victimele unor asasinate politice, descoperite pe Valea Cricăului. O poveste teribilă, care a măcinat familiile celor dispăruți vreme de 68 de ani
Centrul Militar Județean Alba: Oferta educațională pentru formarea ofițerilor pe filiera indirectă. Înscrieri până în 12 septembrie
Instalație de stingere incendiu, la Colegiul Tehnic „Apulum” din Alba Iulia . Investiție de 29.000 de euro, la aprobat în CL
Starea de sănătate a Regelui Mihai: ”fragilă dar echilibrată”. Două maici ortodoxe, prezente zilnic la locuința acestuia din Elveția