27 mai: „Festivalul florilor de mai”, a VI-a ediţie la Aiud. 14 formaţii cu preşcolari din Alba vor urca pe scena Centrului de Cultură „Liviu Rebreanu”
Rotary Club Aiud, prezent la conferinţa districtuală de la Timişoara. Moment artistic susţinut de ansamblul folcloric “Doina Aiudului”
Nou criteriu eliminatoriu la obținerea carnetului de șofer. Ce prevede un proiect de lege depus la Parlament
APIA Alba: Peste 25.0000 de cereri de sprijin pe suprafaţă înregistrate anul acesta. Penalizări de 1% pe zi, pentru solicitările depuse după 15 mai
FOTO: Castrul Roman „PRINCIPIA”, din Piața Cetății, va fi inaugurat în prima parte a lunii septembrie. Stadiul lucrărilor a ajuns la 50%
Tânărul de 28 de ani din Bucerdea Grânoasă, Ioan Doboş, a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru tentativă de omor, de Tribunalul Alba
EUROPARLAMENTARE 2014 | Dan Simedru: Dacă voi constata că prefectul şi subprefectul de Alba se implică în campania electorală, voi cere în Parlament aplicarea legii
Elev din Alba Iulia, olimpic internațional la limba germană: Andrei Precupescu va reprezenta România la Frankfurt, în Germania
LOCURI de MUNCĂ în ALBA: Posturi vacante de agenţi de securitate, ofiţer credite, contabil. Lista joburilor disponibile transmisă de AJOFM
Peste 600 de terenuri din Gilău și Gârbău vor fi expropriate pentru construcția unui sector din Autostrada Transilvania
Premii internaţionale pentru spectacolul „Zulenka”, la Festivalul Internaţional „Sub căciula lui Guguţă” Chișinău. Cea mai bună interpretare şi scenografie
JOI | Lansare de carte, la Aiud: Scriitorii Aurel Pantea și Al Cistelecan, la Centrul Cultural „Liviu Rebreanu”
APIA: Crecătorii de porci şi păsări pot depune cereri pentru subvenţii de la stat, până pe 30 iunie. Condiţii de plată pentru fermele noi
FOTO | SNV în Alba Iulia: Campanie de promovare a voluntariatului în şcoli, îmbrăţişări gratuite, ateliere de dezvoltare personală
Salariile angajaţilor Poştei Române ar putea fi majorate în etape, dacă vor creşte veniturile companiei. Declaraţiile ministrului pentru Societatea Informaţională
AUTOSTRADA SEBEŞ-TURDA: Au început lucrările pe loturile 3 şi 4, faza de proiectare, de la intrarea în Aiud până la Turda
APEL UMANITAR Crucea Roșie: INUNDAȚII în BALCANI. Donații online pentru sprijinirea oamenilor afectați de dezastre: „Situația este mai gravă decât se poate imagina”
Patru persoane amendate de jandarmi în comuna Şugag, pentru consum de alcool în spațiul public şi pătrunderea fără drept în incinta unei societăţi comerciale
Idei de vacanţă: Concediu de vară la Nisipurile de Aur, în Antalya, Turcia şi Grecia. Zece destinații, cu prețuri de la 470 de euro până la 1.500 de euro
Bicilist din Blaj, rănit după ce a intrat în coliziune cu un autoturism. Nu a acordat prioritate şoferului şi era băut
Permise de conducere reţinute şi zeci de amenzi pentru viteză. Acţiune a poliţiştilor din Alba Iulia şi împrejurimi, pentru prevenirea accidentelor rutiere
Prinşi în flagrant la Sîntimbru, în timp ce furau un gard de sârmă de la o balastieră. Trei bărbaţi din Simeria s-au ales cu dosar penal
Bombă de aruncător calibru 82, găsită pe un teren agricol la Unirea, de un localnic. Echipa ISU Alba a transportat în siguranţă muniţia neexplodată
24-25 MAI: „Cântați lui Dumnezeu cu bucurie”: Festivalul de Muzică Sacră, ediția a III-a, la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia
În 20 mai, se împlinesc 100 de ani de la naşterea lui Corneliu Coposu. Cum a fost primit la Alba Iulia în 1990 (VIDEO)
Instituția Prefectului în discuții pentru un parteneriat româno-german. Se dorește ca tinerii din Alba să se pregătească profesional în Germania