Situație halucinantă la Galați! Un profesor de la un liceu din municipiu a ajuns la spital după ce a fost bătut de un elev căruia i-a atras atenția că nu are voie să fumeze în interiorul unității de învățământ. Incidentul s-a petrecut în a doua zi de școală, în pauza dintre ore.
Polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Galați au fost sesizați, la data de 9 septembrie, de către un bărbat, cadru didactic la o unitate de învățământ din municipiul Galați, cu privire la faptul că ar fi fost agresat de un elev, în pauza dintre orele de curs,, relatează presa locală.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că cele sesizate se confirmă. Astfel, în cursul aceleiași zile, bărbatul, în vârstă de 49 de ani, ar fi observat, în curtea unității de învățământ, un grup de elevi cărora le-ar fi atras atenția cu privire la interdicția de a fuma în incinta școlii.
„În acest context, unul dintre elevi, în vârstă de 18 ani, ar fi ignorat atenționarea cadrului didactic, ar fi aprins o țigară și ar fi suflat fumul către fața acestuia, moment în care între cei doi ar fi izbucnit un conflict, agresându-se fizic reciproc. În timpul agresiunii, căștile pe care elevul le-ar fi purtat pe cap ar fi fost distruse”, au transmis, miercuri, reprezentanții IPJ Galați.
În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de „lovirea sau alte violențe” și „distrugere”.