Sandu Costache are 84 de ani. S-a născut în comuna Tătăruşi, din judeţul Iaşi, iar din anii ’60 trăieşte la Orăştie. Nu împlinise 16 ani când a îmbrăcat haina de soldat. A întâlnit moartea în fiecare zi, de la Budapesta până la Gyor şi apoi spre Viena şi Berlin. Îşi aminteşte primul contact cu frontul. Experienţa e greu de explicat în cuvinte, dar creierul i-o va păstra pe veci. La una cu coşmarul care a ucis peste 70 de milioane de oameni, scrie zhd.ro.
"M-a luat pe front un soldat basarabean şi am luptat în armata ruşilor. Mai aveam trei fraţi în război. Nu mă temeam decât să nu rămân rănit prin tranşee. Eram prea tânăr ca să-mi las oasele pe front. Am fost printre cei norocoşi. M-a ajutat Dumnezeu să scap viu. Mulţi n-au mai prins sfârşitul războiului. I-au măcelărit gloanţele înainte chiar să cunoască frontul. Mormanele de carne zăceau peste tot, iar obuzele răscoleau pământul. Când târâş, când în fugă, prin ploaie de gloanţe, din tranşee în tranşee, am ajuns până la Berlin", îşi aminteşte hunedoreanul, după aproape 70 de ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial.
Pe 6 mai 1945, Sandu Costache a ajuns în Berlinul ocupat, unde primea vestea victoriei. A fost ziua în care românul avea să intre în istorie. "La Berlin s-a dat bătălia finală. Sovieticii au atacat oraşul pe direcţiile sud şi est. Înainte ca lupta să se încheie, Hitler s-a sinucis, iar la scurt timp, apărătorii oraşului s-au predat. Am fost printre primii soldaţi care au răzbit până la clădirea Reichstag-ului şi mi-am pus semnătura pe zidul ciuruit de gloanţe. ‘Sandu Costache, român, 6 mai 1945‘. Aşa am scris şi sunt singurul român care şi-a lăsat numele acolo. N-o să uit niciodată ziua aceea”, este convins veteranul.
La sfârşitul lui 1945, Sandu Costache a fost delegat să ducă la Moscova drapelul ultimei unităţi de luptă. A fost distins cu patru medalii de război şi a fost trimis la Viena, ca soldat în termen, de unde s-a întors acasă în 1949. La începutul anilor ’50, a absolvit Şcoala de Ofiţeri MAI, de la Bucureşti, iar câţiva ani mai târziu, Academia Militară. Din Capitală, a ajuns la Constanţa, la Craiova şi, în final, la Unitatea Militară din Orăştie – de unde s-a şi pensionat, în 1976.
În 1969, a făcut parte din garda care a asigurat securitatea preşedintelui american Richard Nixon, în timpul vizitei în România. Înainte de a da mâna cu puternicii lideri de la Beijing şi Moscova, Nixon a considerat că trebuie să vină la Bucureşti, ca să-l cunoască pe Nicolae Ceauşescu. Era prima vizită a unui preşedinte al SUA în România şi, în acelaşi timp, prima vizită într-o ţară socialistă după cel de-al Doilea Război Mondial.
De la coborârea din avion şi până la plecare, Nixon a făcut baie de mulţime. A ascultat răbdător explicaţii pe o machetă despre un viitor cartier, a mâncat struguri în Piaţa Obor, unde se sărbătorea Ziua Recoltei, şi a jucat periniţa la Muzeul Satului.
"Au fost chemaţi militari din toată ţara pentru paza lui Nixon. Vreo 2.000 de oameni, în total. Eu am stat chiar în spatele lui. După ce a plecat, Nicolae Ceauşescu mi-a strâns mâna şi mi-a mulţumit personal", povesteşte Sandu Costache despre ziua în care l-a întâlnit pe omul care a rămas în istorie drept primul preşedinte american obligat să demisioneze.
Citeşte mai mult pe zhd.ro.
