Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a deschis, duminică, cea de-a XVI-a ediție a Târgului „Toamna Buzoiană”, ocazie cu care a cumpărat produse de la aproape toți comercianții prezenți în prima zi a târgului de produse agricole.
Daea a ajuns în cursul dimineții la Buzău și a mers direct la Banca de Resurse Genetice Vegetale de la Buzău, instituție înființată în 2019 pe finalul mandatului precedent al ministrului, unde a vrut să vadă ce s-a făcut în ultimii trei ani.
„Am fost la programul meu de suflet și al domnului primar, la Banca de Resurse Genetice Vegetale pentru că atunci când ne-am apucat de acest program ne-am gândit la viitorul lui iar aceste obiectiv este unul foarte important pentru viitorul agriculturii românești. Aici au avut parte de o întrerupere care a costat de-a lungul vremii pierzând cadența realizărilor dar și posibilitatea de a atrage aici noi cercetători. M-am bucurat însă să văd că după exact trei ani o altă față, un câmp de cercetare și dragoste față de meserie și de plante. Este un obiectiv pe care trebuie să îl împlinim, azi mi-am notat nevoile iar mâine ajung la minister și le pun în mișcare să nu pierdem timpul. Au nevoie să le dăm banii pentru a putea face un complex de cercetare cum se cuvine și de câți bani vor avea nevoie atât le vom da și mai au nevoie să le mărim organigrama”, a spus Petre Daea.
Ulterior după orele prânzului ministrul Agriculturii însoțit de primarul Constantin Toma au ajuns în Târgul „Toamna Buzoiană” pe care l-au vizitat la pas ignorând programul conform căruia deschiderea oficială a evenimentului ar fi trebuit să aibă loc la orele 13.00.
Daea a trecut însoțit de primarul Buzăului și de directorul Direcției Agricole Buzău pe la toate standurile producătorilor de unde nu a plecat cu mâna goală dar a refuzat categoric orice „atenție”, susținând că vrea să plătească pentru absolut tot ceea ce a ales să ia de pe tarabe.
Astfel, ministrul Agriculturii a cumpărat mai multe kilograme de usturoi dat fiind numărul mare de producători pentru care a scos din buzunar 15 sau 20 de lei pentru un kilogram, dar și roșii cu 5 lei kilogramul, ardei kapi la 8 lei kilogramul, miere și alte specialități apicole inclusiv un fagure pentru care a plătit 150 lei, mere roșii la 4 lei kilogramul, brânză la 45 lei kilogramul, cârnați de Pleșcoi la 37 lei kilogramul, pastramă de oaie 45 lei, sirop, tuică, vin sau pepeni dar și o lingură mare de lemn pentru care a plătit 30 de lei.
Ministrul Agriculturii a fost convins de un producător să guste din mustul produs de acesta dar numai după ce a oferit căni cu must și jurnaliștilor prezenți la eveniment unora oferindu-se chiar să le țină microfoanele pe parcursul degustării.
La un moment dat ministrul a rămas fără bani de buzunar însă a sunat un bărbat care il însoțea și de la care a mai luat câteva sute de lei.
Întrebat cați bani a cheltuit Daea nu a putut da un răspuns dar a spus că absolut tot ceea ce a cumpărat este pentru consumul propriu și că astfel vrea să îi răsplătească pe fermieri pentru munca depusă.
„Nu știu câți bani am cheltuit dar nu vreau să mă opresc încă din cumpărat pentru că vreau să dau salutul meu de respect pentru toți agricultorii și pentru munca depusă de ei. Îl dau prin a cumpăra tot ceea ce au produs ei și vom consuma din aceste produse toți. Vreau să spun încă o dată să mâncăm ceea ce producem și știm să producem, să folosim alimentele românești, să ne bucurăm că le aveam, să ne păstrăm tradițiile și să avem grijă de patrimoniul gastronomic al țării într-un cuvânt să mâncăm ceea ce am mâncat din generație în generație. Nu trebuie să ne temem sub nici o formă că nu avem ce mânca”, a spus ministrul Petre Daea.