Parintele Mihail, despre importanța mănăstirii Brâncoveanu,la 300 de ani de la martiriul Voievodului

"Constantin Brancoveanu a zidit o mănăstire ca să-i întărească pe români în păstrarea credincioși ortodoxe. Biblioteca de la Mănăstirea Brâncoveanu numără peste 70 de mii de volume, dintre care 3000 sunt de carte veche și documente de mare importanță, printre care un document cu semnătura martirului Brâncoveanu Constantin. Mai este și un patrimoniu de icoane. Părintele Arsenie Boca a fost ca o prelungire a martirilor Brâncoveanu, el a continuat și păstrat tradiția brâncovenească.", a spus Parintele Mihail, Mănăstirea Brâncoveanu, Sambata de Sus.

Pe 15 august 2014, s-au împlinit 300 de ani de la decapitarea Domnitorului Țării Românești, Constantin Brâncoveanu și a fiilor săi, Constantin, Ștefan, Radu, Matei și a sfetnicului Ianache. Acuzat de înaltă trădare, această moarte prin decapitare se întâmpla exact când domnitorul împlinea 60 de ani și era ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului - mai exact 15 august 1714.

"Credincioșii vin la Nicula pentru că acolo are loc icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. În 1699, icoana a lacrimat, autoritățile au făcut o anchetă. Anul acesta, pelerinii au stat și s-au recules în rugăciuni. Maica Domnului este ocrotitoarea mănăstirii de la Nicula și a României", a spus IPS ANDREI al Clujului, în direct la REALITATEA TV. 

 Drept-credinciosul domnitor Constantin Brâncoveanu a urcat pe tronul Munteniei în anul 1688 după moartea unchiului său, Șerban Vodă Cantacuzino. Iubitor de țară și apărător al dreptei credințe, ctitor de biserici și mănăstiri, “a purtat grijă pentru toți românii din cele trei Principate și în special pentru românii transilvăneni, aflați sub stăpânire habsburgică. Un om de o evlavie și o moralitate ireproșabile, tată a unsprezece copii, căsătorit cu Maria Doamna, fiica lui Neagoe și nepoata lui Antonie Vodă din Popești, a întrecut pe toți domnii creștini prin martiriul său, al celor patru feciori ai săi și al sfetnicului Ianache Văcărescu”, spune părintele profesor Emil Nedelea Cărămizaru, paroh al Bisericii Sfântul Gheorghe Nou, lăcaș de cult în care se află mormântul și sfintele moaște ale domnitorului martir și ale fiilor săi. Bănuit de turci că ar trata pe ascuns împotriva lor cu habsburgii și rușii, sub imperiul uneltirilor continue ale mai multor boieri, între care și Cantacuzinii, otomanii i-au pus gând rău. Îl invidiau pentru averea pe care o avea, iar “lăcomia fără saț a Sultanului Achmet nu pierea din vedere pe Brâncoveanu, supusul lui, poreclit de popor Altân-Bei, adică Prințul Aurului (...)” după cum subliniază secretarul personal al domnitorului Anton Maria Del Chiaro Fiorentino în scrierile sale “Revoluțiile Valahiei”, accentuând asupra faptului că “Sultanul, de acord cu marele vizir, a hotărât o năprasnică exterminare a ambelor familii, Brâncoveanu și Cantacuzino, și că pregătise lista celor ce trebuiau să piară ca rebeli  față de Poartă”. Sfârșitul tragic al dreptcredinciosului Voievod a fost presimțit de fiica cea mare, Stanca. Pe patul de moarte, după cum mărturisește Anton Maria Del Chiaro, fata cea mare a domnitorului, Stanca, “în agonie, chemă pe Doamna, mama ei, și surorile ei, arătându-le, halucinând, o ceată de turci care smucește de grumaz pe tatăl ei, vroind să-l ducă la Constantinopol”.

În martie 1714, Vodă Brâncoveanu avea să întâmpine cu demnitate și tristețe cele mai mari încercări, pe care le-a consemnat în ultima scrisoare pe care a adresat-o Patriarhului Ierusalimului, Hrisant Nottara, chiar la 25 martie 1714 (la Praznicul Bunei Vestiri): «Ieri, la 24 ale acestei luni, viind aici cu firman un oarecare Mustafa-Aga, Hambar-Emini, a adus și mazilirea noastră, și cu poruncă de așa cuprins, ca să ne ducă la Țarigrad cu soția și copiii și ginerii noștri. Această întâmplare firește că este prea plină de jale și de tulburare; dar, deoarece cunoaștem că a venit din multele noastre păcate, facă-se voia Lui cea sfântă. Iată că și noi ne gătim și după puține zile plecăm. Și Dumnezeu să ne ajute. Deși toată boierimea noastră strigă și cere să vie cu noi, totuși nu știm ce va ieși. Și sfintele-ți rugăciuni să fie cu noi în toată viața».” Detronat și acuzat că ar fi hain (rebel), dreptcredinciosul domnitor nu protestează aflând că domnia i-a fost încredințată lui Ștefan Cantacuzino. Un moment emoționant este redat de secretarul domnitorului în “Revoluțiile Valahiei”: “Ce priveliște rară! Ce schimbare unică! În acelaș timp, doi Voievozi în aceiași Curte: unul depus, iar altul, cum susține toată lumea, impus. Pe acelaș teatru, două scene, cu totul opuse: aceia a Principelui Cantacuzino, plină de veselie și jubilare, fiecare din aderenții săi hrănind speranțe; dincolo tristeță și consternare...(...) Principele Ștefan, după primirea omagiilor, trecu în apartamentul lui Brâncoveanu pe care-l asigură de surprinderea întronării sale fără voe, precum și de calitățile ce recunoaște fostului Voevod. În timpul acestei întrevederi am remarcat că Cantacuzino sta în picioare, iar Brâncoveanu, care ședea, având cuca pe cap, îi răspunse cu politețea sa cunoscută că: e mai bine că domnia a fost încredințată lui decât unui străin”.

În Vinerea Mare a anului 1714, Vodă Brâncoveanu avea să părăsească Bucureștii. Pleca, fără voie, dar fără să se împotrivească, de la Curte, spre a înfrunta cumplita moarte. A fost condus de noul domn la caretă. Pe scări, i-a spus: “Finule Ștefan, dacă aceste nenorociri sunt dela Dumnezeu pentru păcatele mele, facă-se voia lui. Dacă sunt fructul răutății omenești pentru pieirea mea, Dumnezeu să-i ierte pe dușmanii mei, dar păzească-se de mâna teribilă și răsbunătoare a judecății divine.” (Anton Maria Del Chiaro Fiorentino – “Revoluțiile Valahiei”), scrie jurnalul.ro.

“La Constantinopol, Constantin Brâncoveanu a fost aruncat în tenebroasa închisoare Edicule (Yedi-Kule), a celor Șapte Turnuri, unde a fost bătut și schingiuit aproape trei luni. (...) Brâncovenii au fost supuși la torturi inimaginabile. Suferințele și chinurile lor au continuat  pentru toți și după mutarea la închisoarea Bostangi Basa, destinată demnitarilor turci. Torturile nesfârșite se datorau și pârelor venite din țară, din partea unor familii de boieri, ce alimentau lăcomia turcilor, ce considerau că domnitorul, supranumit de ei «Altân Bei», ar poseda averi fabuloase”, explică părintele profesor Emil Nedelea Cărămizaru în lucrarea “Mormântul Sfântului Constantin Brâncoveanu”, Editura Basilica, 2014.

La 15 August 1714, la Praznicul Adormirii Maicii Domnului, dreptcredinciosul domnitor Constantin Brâncoveanu împlinea 60 de ani și sărbătorea 40 de ani de căsnicie. A fost scos din temniță, dimpreună cu fiii săi și cu sfetnicul Ianache, și duși la locul numit Ialy Chisc, unde și-au primit cununile muceniciei.