Mircea Cărtărescu avertizează: Miza reală e geopolitică, în spatele penalilor se întrevede Rusia Scriitorul Mircea Cărtărescu a lansat, miercuri, un mesaj alarmant după adoptarea pe ascuns de către Guvernul PSD-ALDE a textelor de lege pe grațiere și modificarea Codurilor penale.
Alt tip Cum arată viaţa unei stewardese din aviaţia privată: o rusoaică a uimit Instagram-ul cu LUXUL afişat Știm deja cum poate arăta viața unei stewardese obișnuite. Mai puține știam despre cum poate fi viața unei însoțitoare de bord din aviația privată. Descoperiţi imagini din viața de zi cu zi a unei tinere rusoaice care însoțește, în timpul zborurilor, persoane importante.
DNA: OUG îi favorizează atât pe cei ce vor săvârși abuz în serviciu, cât și pe cei deja anchetați Colegiul de conducere al DNA, alături de procurorii șefi din structura centrală a instituției, s-a întrunit miercuri în ședință extraordinară pentru a analiza impactul asupra activității DNA al adoptării Ordonanței de Urgență pentru modificarea codurilor penale.
Ministrul Justiţiei, MESAJ INCREDIBIL pentru protestatari: "Ultimul cuvânt îl au parlamentarii" Ministrul Justiţiei, Florin Iordache, a făcut un apel la calm, precizând că oportunitatea emiterii OUG pe Justiţie i-a aparţinut, ca ministru, dar ultimul cuvânt îl vor avea parlamentarii.
Gestul care salvează viaţa altora şi care scade riscul de cancer şi accident vascular cerebral Persoanele care donează sânge în mod regulat prezintă un risc mai scăzut de a suferi de cancer şi de a face infarct, potrivit mai multor studii pe această temă, informează CSID, citat de mediafax.ro.
Membru CSM: Prezența lui Iohannis la ședință, o imixtiune de netolerat în activitatea justiției Judecătoarea Gabriela Baltag, membru CSM și fost președinte al Asociației Magistraților din România, a transmis un mesaj colegilor săi din Consiliul Superior al Magistraturii, după ședința de urgență la care a participat și președintele Klaus Iohannis, în care îi îndeamnă să țină Justiția departe de conflictele politice și cataloghează prezența șefului statului la ședința CSM drept o "imixtiune de netolerat în activitatea justiției", potrivit Luju.ro.
Scandal în ședința CNA: Dorina Rusu a cerut demisia Laurei Georgescu, acuzată de abuz în serviciu Scandal în ședinţa Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA). Întâlnirea de miercuri a început cu un conflict între membrii instituţiei, după ce Dorina Rusu i-a cerut Laurei Georgescu să nu conducă întâlnirea şi apoi să demisioneze din funcţie, în contextul în care este acuzată de abuz în serviciu.
Elevii intră vineri în vacanţa intersemestrială. Când se întorc la şcoală Elevii vor intra de vineri, după terminarea cursurilor, în vacanță, urmând să se întoarcă la ore luni, 13 februarie, conform calendarului aprobat de Ministerul Educației Naționale.
Investitorii germani se declară îngrijorați de modificările aduse Codului Penal Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România) se teme că modificările aduse Codului Penal, adoptate ieri, vor avea impact negativ asupra relațiilor economice bilaterale româno-germane.
Photo Când beciul s-a surpat, a descoperit un secret teribil! "Poţi săpa mai adânc?" Şoc! Ce a găsit Nici prin gând nu i-a trecut Alexandrei Poulos, din Lansdowne, Pennsylvania, că sub casa în care-şi trăise cea mai mare parte din viaţă se afla un secret teribil! Din ziua în care l-a aflat, istoria a început să fie rescrisă!
Prezenţe-SURPRIZĂ, miercuri seară, la proteste. Cine se pregăteşte să iasă în stradă Decizia Guvernului Grindeanu de a adopta pe furiș, fără să le pună în prealabil pe ordinea de zi, Ordonanța de Urgență privind modificarea Codurilor Penale și grațierea unor pedepse ca proiect de lege a înfuriat galeriile de fotbal.
Photo Cum arată cea mai ciudată insulă. De la distanţă, parcă ar fi un vârf de munte în mijlocul oceanului Piramida lui Ball este cea mai ciudată insulă din lume. Totuşi, frumuseţea ei e neasemuită, dar, din păcate, e greu de ajuns la ea.
Alt tip A cumpărat banane de la supermarket. Când a ajuns acasă a fost devastată: "Nu asta am plătit" O femeie din Marea Britanie a postat pe internet o fotografie cu un mănunchi de banane abia cumpărat de la un supermarket local, după ce a observat că printre ele era ascunsă o surpriză neplăcută.
Şcoală cu 350 de elevi din Rădăuţi, evacuată după un incendiu. Un singur rănit, la spital Un număr de 350 de elevi ai Școlii nr.4 Rădăuți, cele 45 de cadre didactice și personalul auxililiar au fost evacuați, miercuri, din sălile de curs, după ce un uscător de mâini dintr-o toaletă a luat foc, iar administratorul școlii a fost transportat la spital întrucât s-a intoxicat cu fum.
MOBILIZARE. Cazare gratuită și ceai cald, oferite protestatarilor care vin diseară la Guvern Febra protestelor a prins o mare parte a societății și a generat oferte generoase din partea comercianților și a oamenior obișnuiți.
Alt tip Uimitor! Ce i-au făcut şapte fraţi miresei, care era sora lor, la nuntă. Femeia a plâns încontinuu O nuntă din Canada a avut unul dintre cele mai frumoase momente ce poate fi văzut la un astfel de eveniment.
A mers şi s-a rugat, apoi, în faţa tuturor, un bărbat a făcut sacrificiul suprem Un bărbat de 30 de ani din India, Sanjay Nutt, s-a sinucis pe altarul de sacrificiu într-un templu din estul ţării. Potrivit Hindusian Times, acesta s-a adus drept jertfă zeiței Chinnamasta care, conform legendei, a fost decapitată cu un iatagan.
Realitatea TV, cel mai urmărit post de știri marți seară, pe segmentul comercial Emisiunea "Jocuri de Putere", moderată de Rareș Bogdan, a făcut ca Realitatea TV să fie cel mai urmărit post de știri marți seară, pe segmentul comercial.
Rezultate spectaculoase în ingineria genetică: hibrizi între viţei şi şoareci, rezistenţi la boli Cercetătorii chinezi au relatat că au obţinut prin manipulări genetice o bovină clonată rezistentă la tuberculoza bovină.
IT-știi de la guvern se dezic de Executivul Grindeanu, după "marțea neagră" "În urma adoptării ordonanței de urgență (OUG) prin care sunt modificate Codul Penal și Codul de Procedură Penală privind abuzul în serviciu și a proiectului de lege privind grațierea, bursierii GovITHub se declară indignați și refuză să își continue activitatea sub coordonarea actualului guvern și a echipei sale de miniștri", anunță un comunicat.
Timișorenii, dezamăgiți de premierul bănățean: Cum e posibil ca orașul care ne-a adus libertatea...? Dupa ce marți noaptea, peste 2.000 de timișoreni au ieșit în stradă sa protesteze fata de adoptarea Legii gratierii si a Ordonantei de Urgenta pentru modificarea Codurilor Fiscale, miercuri, la orele pranzului, cateva sute de persoane s-au strans in fata Prefecturii, pentru a-si arata încă o data nemultumirea.
Pleșu: Guvernul, gândire de repetenți. De ce e o păcăleală scuza câștigării zdrobitoare a alegerilor Este prima dată când membrii unui guvern românesc au "gândire de repetenţi, vorbire de semi-analfabeţi şi fire de ticăloşi", scrie Andrei Pleșu, pe adevarul.ro.
7 trucuri simple pentru a slăbi sănătos Slăbitul în ritm lent, prin adoptarea unui stil de viață sănătos, este o opțiune mai bună pe termen lung decât dietele drastice ținute o perioadă limitată de timp. În cele urmează afli ce schimbări mici te ajută să pierzi în greutate!
Judecătorii din România cer Guvernului să revină asupra OUG și să o trimită în Parlament Uniunea Națională a Judecătorilor din România (UNJR) cere Guvernului Grindeanu să revină asupra dispozițiilor din OUG privind modificarea Codurilor penale, adoptată și publicată în Monitorul Oficial mișelește, marți noapte, și să le transmită în Parlament sub forma unui proiect de lege.
Monica Macovei, atac dur la Dragnea: Ai scos România de pe harta țărilor democrate. Retrage OUG! Europarlamentarul Monica Macovei îi cere șefului PSD Liviu Dragnea să retragă OUG de modificare a Codurilor penale, prin care a scos România de pe harta țărilor democrate.
Horoscopul sănătății în luna februarie 2017 Dacă unii nativi nu vor avea probleme de sănătate semnificative în februarie, alții se vor confrunta cu unele neplăceri. Iată care este horoscopul sănătății pentru luna februarie 2017!
Mesajul dureros al unei mari campioane, Andreea Răducan: "E prima dată când mi-e ruşine" Andreea Răducan a postat un mesaj pe o reţea de socializare în care se declară revoltată de gestul Guvernului de a promova ordonanţele de urgenţă.
Alt tip SURPRIZĂ. Au găsit un SEIF depozitat în pământ, lângă Polul Nord. Ce au ascuns în el liderii lumii Inginerii de la Google au avut parte de o descoperire interesantă în momentul în care făceau teste pentru dezvoltarea serviciului "Google Maps".
APADOR-CH: Victor Ciorbea minte, legea îi dă dreptul să atace acum ordonanța guvernului APADOR-CH protestează faţă de refuzul Avocatului Poporului, exprimat public, de a ataca la Curtea Constituţională ordonanţa de urgenţă (OUG) nr. 13/2017 privind modificarea Codului penal şi a Codului de procedură penală, publicată în M.Of. nr. 92 din 1 februarie 2017, sub pretextul că aceasta nu a intrat încă în vigoare.
Când vom spune "Adio" banilor cash. UE pregătește un set de reguli fără precedent Comisia Europeană analizează posibilitatea de a introduce un set de măsuri prin care să restricționeze sau chiar să interzică plățile în cash la nivelul întregii Uniuni Europene.