ANCHETĂ la o grădiniţă din România, după ce copiii au venit acasă cu răni şi muşcături ISJ Olt a început o anchetă la o grădiniţă din Olt, după ce mai mulţi copii au ajuns acasă, în ultimele zile, cu muşcături şi alte răni pe corp. ”E grădiniţă sau sală de tortură? Avem educatoare sau şefă de trib?”, se întreabă o mamă, transmite corespondentul Mediafax.
Emoțiile care ne pot provoca boli grave! Află care sunt cele 5 emoții și ce organe afectează În momentul când acumularea de emoţii depăşeşte pragul de suportabilitate, aceste descărcări emoţionale ajung până în planul fizic şi încep să se manifeste prin tot felul de afecţiuni ale corpului, de la cele mai uşoare până la boli foarte grave.
Tot ce trebuie să ştii despre detoxifierea ficatului cu suc de mere Sucul de mere contine acid malic, ideal pentru eliminarea rezidurilor din ficat si la inlaturarea calculilor biliari.
Poliţist obligat să plătească o SUMĂ URIAŞĂ, după un accident cu maşina Poliţiei Un poliţist care a avut un accident cu maşina de serviciu, în timpul unei misiuni, a fost obligat să plătească contravaloarea autospecialei care s-a distrus. După trei ani de luptă, a câştigat.
Horoscopul banilor în săptămâna 23-29 octombrie. Singura zodie care câştigă peste măsură Descoperă ce îţi pregătesc astrele pentru această săptămână pe plan financiar şi vezi ce poţi face ca să ai mai mulţi bani!
Senatorii decid astăzi dacă românii vor mai avea încă o sărbătoare naţională Ziua de 18 decembrie urmează să fie declarată zi de sărbătoare națională, potrivit unui proiect de lege care ar putea fi votat astăzi de către Senat și care este deja aprobat de către comisia de specialitate.
Nu mai contează dacă eşti sau nu căsătorit. Decizia CCR care intră în vigoare astăzi Curtea Constituţională a României a decis ca, în faţa justiţiei, concubinii să aibă același statut ca soții. Decizia produce efecte de azi.
Angajații de la Dacia protestează împotriva transferului contribuțiilor la angajați Aproximativ 300 de persoane participă, luni la prânz, la un protest organizat în fața Prefecturii din Pitești de sindicatul de la uzina Automobile Dacia din Mioveni.
Comoara descoperită în România. "E cea mai mare", spune ministrul Energiei Zăcământul de la Caragele este cea mai mare descoperire de hidrocarburi a statului român din ultimii 30 de ani, a afirmat ministrul Energiei, Toma Petcu, la o conferință de specialitate.
AMENZI URIAŞE pentru uscatul rufelor la vedere, în balcon, şi pentru bătutul covoarelor În mai multe oraşe din ţară, uscatul rufelor la vedere este sancţionat. Hainele agăţate în balcoane deschise, ori pe sârme improvizate în faţă blocului strică aspectul localităţilor, spun primarii.
Accident grav în județul Argeș. Mașina de descarcerare, ciocnire cu un autoturism Un accident rutier grav s-a produs luni după-amiază pe DN7, pe raza comunei argeșene Morărești.
Teza de doctorat a lui Stephen Hawking, disponibilă integral online pentru prima dată Teza de doctorat a lui Stephen Hawking, scrisă în 1966, pe când omul de știință era un student doctorand de 24 de ani la Universitatea Cambridge, poate fi de acum consultată și descărcată la liber, de pe site-ul universității, informează luni The Guardian.
Puterile incredibile ale persoanelor cu ochi căprui Ai ochii caprui? Multe studii recente au aratat numeroase lucruri interesante despre persoanele cu astfel de ochi.
Alt tip Procurorul Mircea Negulescu, în instanță: "Am fugit de acasă! Am primit mesaje de ameninţare" Procurorul Mircea Negulescu a declarat luni, la Înalta Curte de Casație și Justiție, că "a fugit de acasă" împreună cu familia, fiind bulversat de presiunea mediatică ce se exercită asupra lui, susținând că a primit mesaje de amenințare de la ziariști.
Zodii de importanţă mondială! Totul se învârte în jurul lor. Fără ele, lumea s-ar bloca Sunt in miezul oricarei actiuni importante. Sunt factorul de decizie, creierul care rezolva cele mai dificile situatii. Fara ele, lumea ar fi o adevarata degringolada. Vorbim despre zodiile care nu se cred buricul pamantului, ci chiar sunt!
Trei alimente care nu sunt deloc sănătoase, deși așa se credea Ne ferim de produsele cu zahăr, cele pline de grăsimi sau cele preparate cu o mulțime de chimicale, însă acestea nu sunt singurele capcane alimentare. Iată trei produse considerate sănătoase, dar care, de fapt, ne afectează organismul.
VIDEO. Alertă cu bombă în centrul oraşului Satu Mare Traficul a fost restricționat luni dimineață în zona centrală a municipiului Satu Mare, lângă Muzeul de Artă, din cauza unei alarme cu bombă.
Nu aruncați dinții de lapte ai copiilor! Pot fi salvatori de vieți Dinții de lapte ar putea fi prețioși în lupta contra numeroaselor boli de care ar putea suferi un copil deoarece conțin o mare cantitate de "celule sușe" sau celule stem, recunoscute pentru capacitatea lor de a da naștere unor celule identice sau diferite.
Cuplurile de zodii cu cele mai lungi relaţii. Sufletele-pereche din horoscop Toate femeile îşi doresc stabilitate pe plan sentimental. Însă relaţiile de durată sunt din ce în ce mai rare, în ziua de azi. Anumite perechi de zodii sunt sortite să fie împreună, iar altele sunt total incompatibile.
Românii care nu lucrează, în atenţia autorităţilor. Vor fi căutaţi şi acasă Tot mai multe locuri de muncă şi tot mai puţin candidaţi se înregistrează la târgurile de joburi. Disperaţi de această situaţie, reprezentanţii instituţiilor statului au decis să-i caute acasă pe şomeri,
Descoperire UIMITOARE: ce se întâmplă imediat după moarte. SCHIMBĂ tot ce se credea! O descoperire incredibilă a fost făcută de o echipă de cercetare din New York. Mintea noastră continuă să rămână conștientă chiar și după ce inima încetează să mai bată, deci, după ce, tehnic vorbind, s-a produs moartea.
Oraşul din România unde oamenii trăiesc mai mult. Un an de viaţă în plus costă doar ŞASE LEI Un studiu arată că speranța de viață în județul Sibiu, în 2017, este cu aproape trei ani mai mare decât în restul țării. Potrivit autorilor, un de viaţă în plus costă doar şase lei.
Facebook introduce o nouă funcție ce ar putea schimba masiv experiența utilizatorilor Facebook introduce o nouă funcţie ce poate schimba semnificativ experienţa de utilizare, potrivit Business Magazin, citat de Mediafax.
Tragedie într-o familie din Botoșani. O fetiță de 5 ani, ucisă de propriul tată O fetiţă de doar cinci ani, din satul Vânători, județul Botoșani, a murit în noaptea de sâmbătă spre duminică, fiind ucisă de propriul tată.
Directorul Regionalei Căi Ferate Bucureşti şi şeful Gării de Nord, demişi de ministrul Stroe Felix Stroe, ministrul Transporturilor, a decis schimbarea din funcţie a directorului Regionalei Căi Ferate Bucureşti şi a şefului Gării de Nord, luni dimineaţă, din cauza modului de administrare şi de întreţinere al Gării de Nord, potrivit unui comunicat al CFR Călători.
"Slăbiţi 10 kilograme în 10 zile". Adevărul despre pastilele de slăbit Escrocheriile medicale se bazează pe suferinţa umană, se arată într-un comunicat al Asociaţiei pentru Protecţia Consumatorului.
Femeile au dezvăluit care e cea mai mare greșeală în pat a bărbaților Un nou studiu, realizat de site-ul Forktip, dezvăluie care sunt cele mai mari greșeli pe care partenerii de sex le fac în timpul actului erotic.
Povestea emţionantă a pictoriţei fără mâini: "Nu există nu pot, ci doar foarte mulţi nu vreau" "Nu există nu pot, ci doar foarte mulţi nu vreau, căci situaţia fiecărui om depinde în primul rând de el, de cât luptă fiecare pentru el", spune hotărât Roxana Irimia, pictoriţa fără mâini, a cărei poveste e o lecţie de viaţă pentru toţi.
Accident cumplit în Galați: Doi tineri au murit, iar altul este în stare critică Doi tineri de 17, respectiv 19 ani au murit, iar al treilea este în comă la Spitalul Bârlad după ce au intrat cu automobilul duminică seară într-un cap de pod în localitatea Ciureștii Noi, județul Galați.
IGSU s-a mobilizat ca pentru potop IGSU anunță că va dispune măsuri pentru intervenția în sprijinul populației care poate fi afectată de manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase, începând din această dimineață, când meteorologii au emis o avertizare de Cod Galben care prognozează ploi însemnate cantitativ și intensificări ale vântului în zona montană.