Twitter și-a avertizat utlizatorii asupra unui risc major Twitter și-a avertizat utlizatorii asupra unui risc major. Twitter le sugerează acestora să-și schimbe parolele după descoperirea unei probleme în rețeaua sa internă de securitate care a făcut ca informațiile unui “număr substanțial” de conturi să devină vulnerabile, potrivit bbc.com
Stare de urgenţă la Ploieşti. 140 de oameni au ajuns la spital Stare de urgenţă la Ploieşti din cauza mizeriei, a căpuşelor şi a ţânţarilor. Primarul Adrian Dobre a cerut oficial acest lucru din cauza tergiversării contractului pentru dezinsecţie şi deratizare.
Sfanta Irina 2018. Sărbătoare MARE sâmbătă. Ce nu ai voie să faci de Sf. Irina. Mesaje şi felicitări Sfanta Irina 2018. Calendar ortodox o pomenește pe 5 mai pe Sfânta Mare Muceniță Irina.
Circulaţie îngreunată pe Autostrada Soarelui Autostrada Soarelui: Circulaţie îngreunată pe Autostrada Soarelui, din cauza ceţii, anunţă INFOTRAFIC.
Cutremur în judeţul Buzău Cutremur în România, vineri dimineaţă, anunţă Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltarea pentru Fizica Pământului - INFP.
Celebrul ortoped Burnei, acuzat de ucidere din culpă Celebrul ortoped Gheorghe Burnei a fost pus sub acuzare pentru ucidere din culpă și vătămare corporală. Acuzațiile se referă la dosarul privind o intervenție chirurgicală experimentală asupra unei fetițe care nu a supraviețuit.
Cum poți ameliora durerile de stomac. Iată soluțiile! Cauzele durerile de stomac pot să fie multiple şi este necesar un consult medical, însă iată cum poţi ameliora durerea până ajungi la medic.
Accident rutier cumplit pe DN5. Un tânăr motociclist este transportat cu elicopterul SMURD Un accident rutier s-a produs joi, pe DN5, unde un tânăr motociclist în vârstă de 24 de ani din Giurgiu este grav rănit.
Ai și tu acest semn pe braţ? Uite care este adevărata lui semnificaţie Probabil ai observat și tu că există anumite persoane care au o cicatrice rotundă în partea de sus a brațelor. Probabil o ai și tu. Însă știi care este adevărata sa semnificație?
Ce se întâmplă cu ficatul tău dacă bei cafea în fiecare zi Deși unii medici susțin că nu este sănătos să consumăm cafea prea des, există câteva studii care spun că această băutură poate reduce simțitor riscul de apariție a unor boli de ficat.
Tragedie la Iași: un copil de 10 ani a murit după ce a căzut într-un canal Un copil în vârstă de 10 ani, din localitatea ieșeană Bălteni, a murit joi după ce a căzut într-un canal și nu a reușit să iasă din apă.
Alt tip A găsit un grajd în mijlocul pustietăţii. Cel puţin, aşa credea. A intrat şi acolo era o comoară Carlo Alonso din Paraguay a găsit un grajd în mijlocul pustietăţii, dar nici nu ştia peste ce colţ de Rai a dat. Galeria Foto
Întâlnire amoroasă cu final nefericit.Un tânăr a sărit de la etaj, după ce rudele iubitei l-au prins Un băiat în vârstă de 22 de ani, venit din București pentru iubita din Botoșani, și a sărit în gol de la etajul I, marți, după ce rudele tinerei au intrat în locuință și l-au amenințat.
Dragnea despre scandalul "cap de porc": dacă aşa e, doamna Gradea n-are susţinere Liviu Dragnea susţine că nu este la curent cu scandalul "cap de porc", care o vizeaz[ pe şefa TVR Doina Gradea, dar că "doamna nu are nicio susţinere, dacă lucrurile aşa stau".
Dragnea a anunţat că va merge cu Dăncilă la recepţia de Ziua Europei de la Cotroceni Liviu Dragnea a anunţat, joi, că atât el, cât şi premierul Viorica Dăncilă vor participa la recepţia de la Palatul Cotroceni, organizată cu prilejul Zilei Europei.
Aproape toţi consumăm asta, dar, din păcate, ne scurtează viaţa cu 30 de minute Consumul unui singur pahar de alcool în plus pe săptămână îţi scurtează viaţa cu 30 de minute, este rezultatul unui studiu recent.
Chiar şi salata îngraşă: Ce ne recomandă medicii Majoritatea oamenilor care vor să scape de câteva kilograme în plus încearcă să renunțe la mâncărurile grele și să mănânce cât mai multe salate.
Scandal absolut: Chifteluţele suedeze sunt de fapt turceşti Chifteluţele suedeze, popularizate în întreaga lume prin asocierea cu gigantul scandinav al mobilei Ikea, s-ar putea să nu fie suedeze până la urmă, relatează CNN joi pe site-ul său. Într-o declaraţie care i-a şocat pe pasionaţii de gastronomia suedeză, contul oficial de Twitter al Suediei a sugerat că popularele chifteluţe ar putea fi originare din Turcia.
Te poți îngrășa după o masă copioasă? Nutriționiștii dezvăluie adevărul Te poți îngrășa după o masă copioasă? Nutriționiștii spun că nu și explică de ce.
Scandalul ''cap de porc". Doina Gradea toacă 45.000 de euro pentru Eurovision În plin scandal "cap de porc" legat de felul în care preşedintele director-general al Televiziunii Naţionale jigneşte jurnaliştii, o altă informaţie bombă loveşte televiziunea naţională. Potrivit unui document publicat de gsp.ro, Doina Gradea s-a pus cap de listă pentru deplasarea la Eurovision 2018, ca şefă a celei mai numeroase delegaţii din istoria instituţiei - 28 de oameni.
Alt tip Povestea de speriat a omului care s-a născut cu două feţe. E o ciudăţenie a naturii Edward Mordake este un bărbat cu o poveste pe cât de interesantă, pe atât de înfiorătoare. Cazul său real a speriat lumea ştiinţifică, în secolul al XIX-lea. Galeria Foto.
Ce efecte adverse poți întâmpina dacă consumi roșii în exces Deşi roșiile sunt foarte sănătoase şi au o mulţime de beneficii, consumul lor în exces pot provoca tulburări intestinale și nu numai. Iată care sunt principalele dezavantaje!
Jurnaliştii TVR contratacă în scandalul "cap de porc"! Ce-i cer Doinei Gradea Scandalul "Cap de porc" a ajuns în redacţia direcţiei de ştiri a TVR, iar printre jurnalişti circulă apelul #sieusuntcapdeporc, prin care Doina Gradea este somată să-şi ceară scuze atât pentru jigniri, cât şi pentru atitudine.
Cele trei mesaje care-ți aduc concedierea dacă le publici pe Facebook Mesaje care-ți aduc concedierea. Nimic din ce publicăm pe Facebook nu trece neobservat. Chiar dacă ai impresia că jignirile pe care le formulezi doar de distracție ori mesajele în care te plângi că trebuie să muncești sunt inofensive, ia în calcul că ele pot ajunge și la ochii și urechile colegilor de serviciu ori a șefilor tăi.
O femeie din județul Ilfov a fost ucisă de propriul partener de viață O femeie din județul Ilfov a fost ucisă de propriul partener de viață. Într-un moment pe care nimeni nu a reușit să îl explice până acum, bărbatul și-a înjunghiat soția și apoi a încercat să își pună și el capăt zilelor.
Zece turiști străini, rătăciți în Munții Făgăras. Unul dintre aceștia este rănit Un grup de turiști polonezi s-a rătăcit joi în Munții Făgăraș, pe traseul spre Vârful Moldoveanu. Mai mult decât atât, unul dintre aceștia este rănit.
Alt tip Minunea sexy care a fost aproape de dramă la mare. Era s-o păţească din cauza senzualităţii O brunetă foarte sexy, în vârstă de 18 ani, a încins litoralul grecesc. Fata a mers la plajă împreună cu părinţii ei, dar, datorită formelor apetisante, toţi bărbaţii au stat cu ochii pe ea. Galeria Foto.
Alt tip Mirela Boureanu Vaida, cum arată actriţa fără machiaj. Treci pe lângă ea fără să ştii cine era Mirela Boureanu Vaida, frumoasa prezentatoare de la Antena 1, a publicat o fotografie după 12 ore de la repetiţiile de la teatru. Artista este de nerecunoscut, faţă de persoana care apare prezintă diferite show-uri TV. Galeria Foto.
Maşină de lux şi tupeu aferent. A parcat fix pe linia de tramvai! (VIDEO) Maşină de lux şi tupeu aferent. Traficul a fost blocat în centrul Capitalei, după ce șoferul unei mașini de lux și-a lăsat bolidul pe linia de tramvai.
Plata rovinietelor şi taxelor de pod, întreruptă în noaptea de joi spre vineri În noaptea de joi spre vineri, în intervalul orar 1.00-4.00, este posibil ca sistemul de emitere a rovinietelor şi taxelor de pod să fie îngreunat/întrerupt, ca urmare a unor lucrări de mentenanţă, anunţă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).