Am intrat în zodia Rac. Ce înseamnă asta pentru zodia ta 21 iunie este prima zi a sezonului Racului, dar și solstițiul de vară (cea mai lungă zi din an și prima zi oficială de vară). Racul este cunoscut pentru faptul că este emotiv și stabil. Este guvernat de Lună, ceea ce poate să îl facă pasional, iubitor și extrem de grijuliu cu cei din jur. Totuși, acest nativ poate fi și destul de schimbător sau... bârfitor.
Adaugă acest ingredient în salata de roşii. Îi vei schimba complet gustul! Cine s-ar fi gândit? Cu cât mai multe culori, cu atât mai bine! Roşiile se folosesc la temperatura camerei.
A fost descoperit "sigiliul profetului Isaia"! Descoperirea care schimbă Biblia O descoperire care ar putea fi una dintre cele mai marcante din istoria studiilor biblice a fost făcută în Israel. Arheologii susțin că au găsit sigiliul profetului Isaia.
Un fost prefect de Sibiu a murit într-un accident de maşină în Vâlcea Un fost prefect al judeţelor Sibiu şi Neamţ, Ilie Mitea, a murit în noaptea de joi spre vineri, după ce maşina în care se afla a fost lovită de un autoturism intrat pe contrasens pentru a depăşi un TIR, în judeţul Vâlcea. În total, în accident au murit două persoane, iar trei au fost rănite.
Goodbye to Gravity. Numele muzicienilor care au pierit în incendiul de la Colectiv,trimise pe Marte Numele celor patru membri ai formaţiei Goodbye to Gravity, morţi în incendiul din clubul Colectiv, au fost trimise pe planeta Marte cu o sondă NASA.
Melania Trump, pusă la zid pentru jacheta purtată la graniţa cu Mexicul Melania Trump a purtat la graniţa cu Mexicul o jachetă kaki, marca Zara, având scris pe spate mesajul: 'I really don't care, do u?' ("Mie chiar nu-mi pasă, ţie?").
Dieta rapidă cu cartofi fierţi. Cum să slăbeşti 5 kg în patru zile Cartofii te pot ajuta să scapi uşor de kilogramele în plus. Chiar dacă se spune că aceştia îngraşă, consumaţi cu moderaţie şi într-un mod inteligent, cartofii te pot scăpa de 5 kilograme în doar patru zile.
Liberation: "Statul paralel" a fost inventat pentru a deturna opinia publică Nimeni nu a ştiut să definească ce este statul paralel, scrie publicaţia franceză Liberation. Acest termen, destinat să rămână vag, "a fost inventat pentru a deturna opinia publică şi pentru a disculpa anumite persoane".
Topul zodiilor care au noroc la bani. Pentru ele, ORICE este posibil! Astrlogii au făcut un top al celor mai norocoase zodii la bani. Abilităţile de conducere îl ajută să ajungă rapid în vârful unei companii sau să îşi dezvolte cu succes o afacere proprie.
Ce sfânt sărbătorim astăzi. Mulți români îi poartă numele Sarbatoare 22 iunie. Biserica Ortodoxă Română sărbătorește pe 22 iunie pe Sfântul Ierarh Grigorie Dascălul, Mitropolitul Țării Românești.
Tudor Chirilă anunţă vremuri grele după condamnarea lui Dragnea Tudor Chirila le dă o veste proastă celor care se bucură de condamnarea lui Dragnea: sentința cu executare a lui Dragnea îi va solidariza și mai mult penalii și corupții, iar modificările la codul penal și la legile justiției vor continua virulent, avertizează artistul român.
Cine din PSD vrea capul lui Dragnea PSD se reuneşte vineri, în şedinţă, la Parlament, la ora 16.00, după ce Liviu Dragnea a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare. Liderii partidului vor decide în cadrul CexN ce vor face în continuare şi care va fi soarta PSD.
Ion Ţiriac dă lovitura. Poate pune mâna pe 250 milioane euro Omul de afaceri Ion Țiriac ar putea primi peste 250 de milioane de euro în schimbul turneului de la Madrid de care este interesată acum primăria oraşului spaniol.
Olguţa Vasilescu recunoaşte că OUG 13 era cu dedicaţie pentru Dragnea După ce Liviu Dragnea a dat de greu, printr-o nouă condamnare de 3,6 ani cu executare, liderii PSD încep să recunoască ceea ce nu au admis niciodată: celebra OUG 13 dată peste noapte avea scopul să-l scape pe şeful de partid.
Alertă de vreme extremă. A intrat în vigoare CODUL GALBEN de ploi abundente Vreme extremă, vineri în România. A intrat în vigoare de la ora 6 dimineaţa un COD GALBEN de instabilitate atmosferică accentuată şi cantități de apă însemnate, valabil pe tot parcursul zilei în 31 de judeţe.
Condamnarea lui Dragnea face înconjurul lumii. Ce scrie presa străină Condamnarea lui Liviu Dragnea a făcut înconjurul lumii. Marile televiziuni şi site-uri de ştiri scriu că sentinţa ar putea să slăbească influenţa sa la vârful celui mai mare partid al ţării, dar şi asupra recent instalatului Guvern al României.
Vot amânat în privinţa unor aspecte extrem de importante în problema imigranţilor din SUA Un vot-cheie privind o reformă a imigraţiei în Statele Unite, menită să pună capăt controversatelor separări în rândul familiilor migranţilor ilegali, a fost amânat pentru vineri de Camera Reprezentanţilor, potrivit republicanilor, citaţi de AFP.
Firea, după condamnarea lui Dragnea: Partidul trece prin momente dificile Preşedintele PSD Bucureşti, primarul general al capitalei Gabriela Firea, declară că orice român trebuie să beneficieze de prezumţia de nevinovăţie până la o decizie definitivă şi menţionează că "partidul trece prin momente dificile".
Cea mai misterioasă parte a corpului uman. Foarte puţini ştiu unde se află şi ce funcţie are Există anumite părţi ale corpului despre care cu siguranţă nu ştiai cum funcţionează sau ce rol au. Este şi cazul glabelei.
Topul celor mai norocoase zodii. Ele sunt cele care au tras lozul cel mare! Fiecare zodie este norocoasă într-o măsură mai mare sau mai mică. De aceea, ne-am gândit să îți spunem cum arată clasamentul zodiilor, în funcție de cât de norocoase sunt.
Cea mai mare greşeală pe care o faci când fierbi orezul. Îţi poate afecta grav sănătatea! Milioane de oameni se pun în pericol din cauza unei metode greșite de a prepara orezul, avertizează oamenii de știință.
Doar una din zece persoane știe că această băutură poate să provoace cancer Nimic nu pare să aibă un gust mai bun decât un pahar de vin, băut seara, după o zi lungă.
Exclusiv Guşă: Condamnarea lui Dragnea nu o să schimbe foarte mult din punct de vedere al jocului de putere Consultantul politic Cozmin Guşă a comentat, în exclusivitate pentru Realitatea TV, decizia instanţei de a-l condamna pe liderul PSD, Liviu Dragnea.
Prognoză meteo specială pentru CEX PSD: vijelie, grindină şi ploi torenţiale Meteorologii au emis o progonoză meteo specială, de fenomene extreme în Bucureştio, care intră în viofgoare vineri la oerra 1&.00, fix ora la care a fost convocat Consiliul Executiv de urgenţă al PSD.
Angajat SPP, găsit mort în postul de pază Un subofiţer al SPP, angajat din anul 2014, a fost găsit decedat, joi seară, în postul de pază de la obiectivul Uzlina, judeţul Tulcea, informează un comunicat de presă al Serviciului de Protecţie şi Pază.
Veste bună pentru transportatori legat de supraacciza la carburanţi Guvernul a aprobat joi un memorandum prin care le va acorda transportatorilor rutieri de mărfuri şi persoane un ajutor de stat constând în returnarea unei părţi din acciza la carburanţi, arată un comunicat al Ministerului Finanţelor.
Primar PSD: Solicit public demisia de onoare a lui Liviu Dragnea Primarul PSD din oraşul Cavnic, judeţul Maramureş, Vladimir Petruţ, cel care a spus că aleşii locali ai PSD sunt obligaţi să meargă la mitingul PSD, cere demisia de onoare a lui Liviu Dragnea, după ce acesta a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare.
Şoc la Chişinău, alegerile invalidate, Andrei Năstase fără mandat! Curtea de Apel Chișinău a respins, joi seară, apelul declarat de Andrei Năstase și a menținut hotărârea Judecătoriei Chișinău prin care legalitatea alegerilor nu se confirmă și nu se validează mandatul de primar al liderului PPDA. Decizia poate fi contestată timp de o zi la Curtea Supremă de Justiție.
Elvis Presley cântă în duet cu fiica lui, Lisa Marie. Cum este posibil aşa ceva Un album cu piese gospel interpretate de Elvis Presley, reorchestrate sub forma unor duete ale "regelui rock'n'roll-ului" cu mai mulţi artişti, inclusiv cu fiica lui, Lisa Marie Presley, va fi lansat pe 10 august, a anunţat joi Press Association.
Reacţia protestatarilor din Piaţa Victoriei la condamnarea lui Dragnea este SAVUROASĂ Liviu Dragnea a fost condamnat în dosarul "Bombonica": 3 ani şi şase luni de închisoare cu executare pentru infracţiunea de instigare la abuz în serviciu, şi achitare pentru acuzaţia de fals. Decizia în cazul lui Dragnea nu este definitivă. Bombonica Prodana, fosta soţie a lui Liviu Dragnea, scapă de închisoare, fiind sancţionată doar cu amendă de 1.000 de lei.