Alt tip Emoții mari la ASE. Peste o sută de studenți au absolvit programele de master Cu emoții în suflet și cu visuri mărețe, peste o sută de absolveți ai programelor de master de la Academia de Studii Economice și-au luat, astăzi, rămas bun de la anii studenției. Au trecut cu bine peste perioada sesiunii, iar acum culeg roadele. În cadrul unei festivității organizate la ASE, au primit diplome și au fost aplaudați de familie, prieteni și profesori.
Iohannis, despre o eventuală OUG: Mare grijă, societatea civilă trebuie să fie alertă. Să protestăm! Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, sâmbătă, la Sibiu, că societatea civilă trebuie să fie alertă şi, în momentul în care apar ordonanţe de urgenţă care n-ar trebui să existe, cum a fost OUG 13, ”să protestăm cu toată fermitatea”. Totodată, preşedintele a criticat sistemul ordonanţelor de urgenţă.
Klaus Iohannis, declaraţie de ultimă oră despre decretul de revocare a lui Kovesi Preşedintele Klaus Iohannis a fost întrebat, sâmbătă, la Sibiu, ce va face în cazul decretului de revocare a procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, solicitat de CCR.
Elevă din Olt, găsită spânzurată. Cum au reacţionat colegii la aflarea decesului O fată în vârstă de 16 ani, din Teslui, elevă a Liceului cu Program Sportiv Slatina, a fost găsită spânzurată, sâmbătă dimineaţa.
Rareş Bogdan, prima reacţie după anunţul lui Iohannis: Pentru ei şi familia lor, va fi devastator Klaus Iohannis a anunţat sâmbătă că va candida la un nou mandat pentru postul de Preşedinte al României, iar, ulterior, a lansat şi un atac virulent la adresa lui Dragnea şi a PSD-ului.
Iohannis, ATAC fără precedent: Dragnea ar trebui să dispară din politică! PSD să se teamă de români! Preşedintele Klaus Iohannis a lansat, sâmbătă, un atac extrem de dur la adresa liderului PSD Liviu Dragnea, dar şi a partidului. "PSD ar trebui să se teamă de români", a spus Iohannis, iar Dragnea ar trebui să dispară din viaţa politică, odată cu a doua condamnare.
Photo Cele mai nebune fotografii de la nunţi. Imaginile pe care mirii au vrut să le ardă! Nu ştim exact ce i-a făcut pe nuntaşi să se comporte aşa, dar, cel mai probabil, alcoolul a pus stăpânire pe minţile şi trupurile acestora.
Ședința SECRETĂ de Guvern: arma invincibilă a lui Dragnea pentru OUG 13-bis Cel mai probabil scenariu pe care va merge PSD-ul pentru salvarea lui Liviu Dragnea este trecerea prin OUG a codurilor penale, inclusiv impunerea unui prag la abuzul în serviciu.
Dramă în muzică! A murit un mare artist Bateristul Vinnie Paul, membru fondator al celebrei formaţii de thrash şi groove metal Pantera, alături de fratele său, chitaristul Dimebag Darrell, a murit vineri, în vârstă de 54 de ani, conform publicaţiei Billboard.
Photo Vedeta XXX Mia Khalifa a răspuns la întrebarea jenantă la care toată lumea vrea să afle "rezolvarea" Una dintre cele mai apreciate actriţe din industria filmelor pentru adulţi a răspuns, recent, la întrebarea la care toată lumea vrea să afle răspunsul.
Gesturi de tandrețe în public? Ce gândesc cei care văd că vă sărutaţi pe stradă Dragostea transformă totul într-o lume magică. Uneori, prea multă expunere a afecțiunii în public îi face pe oameni să se simtă incomod, foarte incomod. Nu există nicio îndoială că iubirea este unul dintre cele mai frumoase sentimente din lume. Dar trebuie să înțelegi că nu toată lumea acceptă gesturile tandre dintre doi îndrăgostiți.
5 alimente pe care să NU le încălzeşti niciodată în cuptorul cu microunde Cuptorul cu microunde reprezinta o buna modalitatea de a reincalzi mancarea rapid, cu cel mai mic efort. Il folosim deseori cand ne grabim, sau atunci cand incalzirea pe aragaz sau pe plita electrica nu ar fi la fel de eficienta.
Curse TAROM, suspendate, sâmbătă. UPDATE: Întârzieri la toate cursele Sistemul global de control SITA a fost şi este funcţional pe aeroporturile din Bucureşti (Otopeni şi Băneasa), iar activitatea nu a fost afectată, a transmis sâmbătă Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB). Compania TAROM anunţă însă întârzieri, sâmbătă, pentru toate cursele din cauză că sistemul global SITA (Departure Control System) este indisponibil la nivel mondial. Şi pe Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” din Cluj, curse aeriene externe au întârzieri cuprinse între o oră şi două ore, în urma perturbării sistemului de control.
Prăpăd în Capitală, după ce un autobuz RATB a scăpat de sub control: 6 maşini făcute praf! Şase maşini au fost avariate, sâmbătă, după ce şoferul unui autobuz al RATB a pierdut controlul autovehicului pe bulevardul Alexandru Obregia din Capitală, informează Brigada Rutieră. În urma acestui accident, nu au fost înregistrate victime.
Alt tip Avea o umflătură care se plimba pe faţă. Au operat-o, iar ce au găsit sub piele este îngrozitor O femeie de 32 de ani din Rusia a trăit o experienţă îngrozitoare, după ce i-a apărut o umflătură ciudată pe faţă. Iniţial, a ignorat buba, crezând că este o simplă iritaţie. În fară de mâncărimi, nu avea alte simptome. Galeria Foto.
Photo Meghan, interviu şocant! Întrebarea indecentă a lăsat-o fără cuvinte. Nu se putea ceva mai jenant! Meghan Markle a acordat, de-a lungul carierei de actriţă, mai multe interviuri. Şi totuşi, în 2013, la acea vreme actriţă în serialul "Suites", cea care este acum soţia Prinţului Harry a trecut printr-un moment cel puţin neobişnuit în timpul unui interviu, când gazda emisiunii i-a pus cea mai indecentă întrebare cu putinţă!
Rezultate contestaţii clasa a 8-a Evaluare Nationala 2018. Mediile de admitere la liceu 2018 Rezultate contestaţii clasa a 8-a Evaluare Nationala 2018. Rezultatele la Evaluarea Naţională 2018 au fost afişate pe site-ul marţi evaluare.edu.ro. Tot marţi s-au depus şi contestaţiile. Când se afişează rezultatele finala?
Rezultate contestatii Evaluare Natională 2018. Media finală a Elizei Iliescu s-a redus drastic Rezultate contestaţii Evaluare Naţională 2018. Surpriză neplăcută pentru Eliza și Adriana Iliescu, după afişarea rezultatelor la contestaţii - Evaluare Naţională 2018.
eMAG – Topul celor mai puternice sisteme audio cu care să dai petrecerea perfectă eMAG are mai multe sisteme audio disponibile la prețuri foarte accesibile.
Angelina Jolie: a fost dezvăluit abia acum adevăratul motiv al divorţului Billy Bob Thornton, bărbatul de care Angelina Jolie a divorțat în 2003, a rupt tăcerea după 15 ani, și a vorbit pentru prima dată despre motivul despărțirii de actriță.
Rezultate contestatii Evaluare Nationala 2018. Notele finale s-au publicat Rezultate contestatii Evaluare Nationala 2018. Rezultatele finale la Evaluarea Naţională 2018 s-au publicat pe Evaluare.edu.ro.
Rezultate contestatii Evaluare Nationala 2018. S-a tras linie! Ce procent de promovare e in acest an Rezultate contestatii Evaluare Nationala 2018. Rezultatele la Evaluarea Naţională 2018 au fost afişate pe site-ul marţi evaluare.edu.ro. Tot marţi s-au depus şi contestaţiile. Când se afişează rezultatele finala?
Imagini socante Au tăiat copacul, dar ce au găsit înăuntru le-a îngheţat sângele în vene! Cum a fost posibil Nici prin gând nu le-a trecut că, în momentul în care vor doborî copacul, vor avea parte de cea mai şocantă experienţă de până atunci. Prin natura meseriei lor, văzuseră multe la viaţa lor, dar niciodată una ca asta...
Acest aliment banal scade colesterolul, curăță vasele de sânge și te ajută să slăbești peste noapte Prezent din ce în ce mai des în alimentația oamenilor, acest aliment are numeroase beneficii asupra sănătății corpului.
Ce se întâmplă în corpul tău dacă mănânci zilnic 100 grame de sfeclă roşie Daca nu obisnuiesti sa consumi sfecla rosie, atunci trebuie sa stii ca acest aliment aduce numeroase beneficii organismului. Afla ce se intampla daca mananci 100 de grame de sfecla rosie pe zi.
Horoscopul lui Nostradamus. Cele 7 zodii pentru care BANII nu vor mai fi o problemă A fost descoperita o previziunie a lui Nostradamus care aduce informatii pentru 7 zodii. Acestea vor trece printr-o perioada a vietii ce le va aduce foarte mult spor in casa si multe castiguri financiare.
Rezultate contestatii Evaluare Nationala 2018 - Nota cu nota, toate tabelele sunt aici Rezultate contestatii Evaluare Nationala 2018 - Elevii claselor a 8-a au terminat cu emotiile definitiv pentru acest an scolar. Au fost afisate rezultatele finale, dupa rezolvarea contestatiilor.
Vremea a luat-o razna. A nins în România! Stratul de zăpadă, 4 centimetri A nins la cota 2000, în Munţii Făgăraş, imaginile fiind postate pe Facebook de Ion Sănduloiu, şeful Salvamont Argeş.
Contestaţii Evaluare Nationala 2018. Contestaţiile s-au afişat. Tabelul cu ierarhia pe judeţe Contestatii Evaluare Nationala 2018. Rezultatele finale la Evaluarea Naţională 2018, după contestații urmează să fie afişate pe site-ul evaluare.edu.ro.