Actual· 2 min citire

Orașul din România care interzice circulația trotinetelor electrice închiriate. Măsura a fost luată după ce un adolescent a murit

Orașul din România care interzice circulaţia trotinetelor electrice închiriate

Orașul din România care interzice circulaţia trotinetelor electrice închiriate

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 19 sept. 2025, 16:17

Primarul Municipiului Piatra Neamț, Adrian Niță, a anunțat că circulația trotinetelor electrice închiriate pe domeniul public va fi interzisă începând de luni. Decizia a fost luată după ce un adolescent în vârstă de 15 ani și-a piedut viața, după ce a căzut cu o astfel de trotinetă

Edilul a subliniat că măsura de interzicere se aplică doar trotinetelor electrice care pot fi închiriate.

”E vorba doar de trotinetele electrice închiriate. Se presupune că la cele achiziție proprie un părinte, dacă o cumpără copilului, o dă și cu un set de reguli, cu un echipament eventual. Starea acestor trotinete electrice de închiriat este precară, iar din punct de vedere legal Poliția nu poate lua o măsură coercitivă pentru că nu sunt supuse din punct de vedere al regimului juridic precum autoturismele să facă o inspecție tehnică periodică”, a declarat Adrian Niță, potrivit News.

Totodată, primarul a ținut să precizeze că numai în acest an, au fost date 166 de amenzi pentru nereguli în ceea ce privește trotinetele electrice de închiriat și s-au înregistrat opt accidente, soldate cu un mort și șapte răniți, dintre care unul grav.

Adrian Niță a mai declarat că, începând de luni, trotinetele electrice închiriate nu mai au voie să circule în municipiul Piatra Neamț, iar firma care le deține are la dispoziție două săptămâni să elibereze spațiile închiriate de la primărie.

Vă reamintim că pe 13 septembrie, un băiat în vârstă de 15 ani, din Piatra Neamț, care se deplasa pe o trotinetă electrică pe strada Ștefan cel Mare, s-a dezechilibrat și a căzut pe partea carosabilă. În urma accidentului, băiatul a fost rănit, el fiind transportat la spital, unde a murit după câteva zile.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News