Medicul de gardă Amza David, cel care a preluat cazul băiatului de 16 ani la câteva ore după ce a fost adus, explică, într-o postare pe Facebook, cum a abordat situația, subliniind lipsurile cu care se confruntă unitatea în materie de medici - medic de neurochirurgie pentru urgențe, medic de chirurgie plastică, medic cardiolog de gardă, medic de chirurgie toracică, „iar lista cu „nu avem” devine îngrijorător de lungă". Cazul adolescentului ridică însă noi semne de întrebare în legătură cu modul în care este exercitat actul medical în unitățile medicale din țară. Cazul a ajuns în atenția Direcția de Sănătate Publică Gorj, care a trimis o echipă de control la unitatea medicală. De asemenea, au fost sesizate și alte instituții, inclusiv Colegiul Medicilor, o anchetă internă fiind demarată și în interiorul spitalului.
„Cazul unui copil de 16 ani cu patologie complexa (diferite boli), se prezinta la UPU. Ești solicitat la consult și il efectuezi imediat. Constați că acesta este insuficient investigat și soliciți un tomograf. Se pune diagnosticul unei afecțiuni ce necesită intervenție chirurgicală (...). Copilul are stare stabilă, merge singur la pat, este stabil cardiac și respirator, nu îi este pusă viața în pericol. Copil fiind, la 16 ani, se încadrează în specialitatea de chirurgie infantilă. Soliciți transferul la Craiova, cel mai apropiat spital cu medici de chirurgie infantilă de gardă. Spitalul ia legătura și SE APROBĂ transferul. Acum încep problemele: NU ESTE AMBULANȚĂ CU MEDIC LA TÂRGU JIU. Aflăm că vine de la Craiova echipaj corespunzător. Nu mai avem medici de chirurgie infantilă pentru a se ocupa de aceste cazuri din Târgu Jiu, nu avem medic de neurochirurgie pentru urgențe, nu avem medic de chirurgie plastică, nu avem medic cardiolog (nici medic de cardiologie infantilă) de gardă, nu avem medic de chirurgie toracică, toți cei enumerați mai sus fiind necesari în urgență (ce facem fara ei in cazul unui accident?),iar lista cu „nu avem” devine îngrijorător de lungă", scrie medicul pe pagina sa de Facebook.
El a prezentat, ulterior, filmul evenimentelor care au dus la finalul tragic pe care îl știm cu toții, subliniind câteva momente cheie din parcursul pacientului: transferul la Craiova care a întârziat peste trei ore, fapt ce a dus la complicații datorate „unei patologii mai complexe (alte boli pe care copilul le are)”.
„Sosește ambulanta de la Craiova, dar este prea tarziu. Copilul este netransportabil și în curând decedează. Ca medic, cu ani de experiență, cu mii de cazuri ajung in situatia să mă întreb : să il operez, depășindu-mi competența, riscând să evolueze nefavorabil, să fiu acuzat că l-am operat nefiind de specialitate și că nu l-am trimis la Spital cu medici de chirurgie infantilă? Să solicit transferul pacientului către Spitalul cu medici de chirurgie infantilă sperând să-i cresc șansele la viață? Am ales a doua variantă. Ca medic cu ani de experiență, cu ani în care m-am dedicat complet meseriei mă intreb: mie mi se datorează situația Serviciului de Ambulanță Gorj? Mie mi sedatorează lipsa cadrelor medicale de specialitate din acest spital? Mă intreb, după ani de experiență și mii de cazuri, mie mi se datorează această lungă listă cu „nu avem?", se întreabă medicul pe Fcebook.
Un adolescent în vârstă de 16 ani a murit, marți, la câteva ore după ce a fost dus la Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu, reprezentanții unității medicale anunțând Poliția. Surse judiciare spun că băiatul suferea de o boală rară și nu simțea durerea.
Polițiștii fac verificări pentru stabilirea împrejurărilor decesului tânărului.