Actual· 2 min citire

Florin Cîțu ar vrea refacerea coaliției de guvernare cu USR: „Cred că a doua oară o să o facem mai bine”

Florin Citu, președintele Senatului

Florin Citu, președintele Senatului

Publicat2 mai 2022, 11:14
SursăRealitatea PLUS

Florin Cîțu ar vrea refacerea coaliției cu USR. Declarația este făcută la câteva luni de la spargerea coaliției prin ieșirea USR de la guvernare după ce a avut mai multe controverse, chiar în timpul mandatului său de premier și președinte al liberalilor. De altfel, Florin Cîțu este și cel care a negociat coaliția cu PSD.

„Atunci a fost iarăși complicat, eu am încercat să fac cu USR-ul, să refac totul cu USR-ul și chiar eu am fost cel care s-a dus și și-a pus cenușă în cap și i-am avut la discuții, am ieșit optimist după primele discuții cu ei”, a declarat Florin Cîțu despre ieșirea de la guvernare a USR de anul trecut, luni, la un post de radio, potrivit Realitatea PLUS.

Întrebat dacă era mai bine cu USR, Cîțu a declarat că „era complicat cu USR. (...) Cred că și eu și USR am învățat câteva lucruri, cred că a doua oară o să o facem mai bine amândoi. (...) Cred că acolo românii au arătat că vor Dreapta la putere, în 2020. Am învățat din această experiență. Sper că și USR a învățat, poate în viitorul apropiat vom putea din nou...”.

„Pentru mine, cu PSD-ul am spus că a fost un compromis, nu a fost ceva care e natural și poate că și de aceea lucrurile nu au funcționat până la urmă și a trebuit să fac un pas în lateral, pentru că, pentru mine, această coaliție nu e naturală. (...) Am considerat că nu pot fi în această coaliție cu PSD”, a mai spus Cîțu.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News