Dubla crimă de la Timișoara. Alexandru Andrei Minda, acuzat de comiterea dublei crime de la Timișoara, a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat instanței cu propunerea de arestare preventivă.
Dubla crimă de la Timișoara. Inspectorul de Poliție Laurențiu Țambriș din cadrul Biroului de Investigații Criminale Timișoara este cel care l-a capturat și imobilizat, ajutat de colegul său subinspector Petre Mândruț, pe bărbatul de 38 de ani care a ucis doi bătrâni din Timișoara, marți seară.
Țambriș spune că autorul crimei avea asupra lui o plasă ce conținea haine de schimb și produse de igienă corporală și că intenționa să se ascundă în clădirile părăsite ale fostei fabrici de vopseluri Solventul, din apropierea Gării de Nord.
În momentul prinderii, acesta nu avea asupra lui arma crimei.
”Am fost implicat în mod direct în activitatea de prindere a autorului celor două crime comise în seara zilei de 27 iunie, împreună cu colegul meu, subinspector Petre Mândruț. În cursul zilei precedente, în jurul orei 22.00, în urma datelor operative pe care le-am obținut în regim de urgență, ne-am deplasat la locul indicat, respectiv în proximitatea platformei industriale Solventul, unde este strada Gării din Timișoara, unde am reușit să îl depistăm pe autorul infracțiunii chiar pe strada Gării, în timp ce se deplasa”, a declarat, vineri, inspectorul de Poliție Laurențiu Țambriș.
Polițiștii știau despre bărbat că este agresiv, așa că au adoptat o reacție fermă atunci când l-au capturat. Au fost găsite asupra lui mai multe haine și produse de igienă.
”Noi cunoșteam faptul că este o persoană extrem de violentă și acesta a fost și motivul pentru care, împreună cu colegul meu, am adoptat o reacție extrem de fermă pentru imobilizarea lui și pentru a nu-i da posibilitatea de a riposta în vreun fel. Mai departe am pocedat la efectuarea unui control corporal asupra autorului infracțiunii. Am găsit asupra lui mai multe articole vestimentare de schimb și obiecte de igienă corporală, semn că se pregătea să se sustragă în continuare urmăririi penale mai mult timp. Nu a apucat să opună rezistență pentru că l-am imobilizat, apoi l-am condus la sediul Inspectoratului de Poliție unde a fost preluat de colegii noștri”, a declarat Laurențiu Țambriș.
Crima dublă din Timișoara. Bărbatul prins de polițiști a recunoscut tot - FILMUL atacului comis cu bestialitate - De ce i-a ucis
Potrivit polițistului, fugarul se ascundea în clădirile părăsite din zona fostei fabrici de vopseluri Solventul din Timișoara, pe fosta platformă industrială din apropierea Gării de Nord din Timișoara.
Bărbatul nu avea arma crimei asupra lui.
Rezultatele necropsiei crimei din Timișoara: cei doi pensionari au suferit o moarte violentă. Cum s-a petrecut omorul
Bărbatul de 38 de ani a fost capturat joi seară, în apropierea Gării de Nord din Timișoara. Vineri, autorul dublei crime a fost dus în fața magistraților de la Tribunalul Timiș cu propunere de arestare preventivă pentru omor calificat.