Actual· 2 min citire

Cioloș recunoaște că a fost sunat, astăzi, de președintele Iohannis. Despre ce au discutat

Dacian Cioloș, președinte USRPLUS / Inquam Photos / George Calin

Dacian Cioloș, președinte USRPLUS / Inquam Photos / George Calin

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 15 oct. 2021, 22:21

Premierul desemnat Dacian Cioloș a declarat că, vineri dimineața, a vorbit cu președintele Klaus Iohannis și i-a prezentat cum au decurs discuțiile pentru alcătuirea noului guvern.

"Am avut o discuție azi-dimineață, în care i-am spus cum au decurs discuțiile până atunci și faptul că astăzi așteptam o altă întâlnire după ce PNL urma, în Biroul Executiv, să ia o decizie vizavi de propunerile pe care le-am făcut. Dânsul m-a ascultat și mi-a spus să îl țin la curent. O să mai discut cu dânsul acum, după ce lucrurile ne sunt clare, cel puțin nouă și cred că sunt clare și în spațiul public acum, pentru că PNL a arătat clar că nu e interesat de a găsi o soluție, nici nu a oferit o altă soluție, dar nici nu e interesat să lucreze pentru a găsi o soluție împreună", a afirmat Cioloș, la un post TV, întrebat dacă a avut o altă discuție cu șeful statului în afară de cea de după consultările de la Cotroceni în care l-a informat că îl va desemna drept candidat pentru postul de premier, relatează Agerpres.

Pe de altă parte, el a menționat că la consultările de la Cotroceni președintele Iohannis i-a spus că va lua foarte în serios propunerea sa de a forma un guvern: "La sfârșitul discuției mi-a spus că va lua foarte în serios propunerea, pentru că a vrut să intrăm un pic în detalii legat de programul pe care îl avem în vedere, ce avem de gând să facem, i-am spus cum vedem și situația prețurilor la energie, cam la ce măsuri ne gândim (...), am discutat de PNRR, cam ce avem de făcut acolo și, după ce am terminat discuțiile, ne-a spus doar că se va gândi foarte serios la această propunere".

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News