George Simion, a anunțat că partidul AUR, al cărui președinte este, nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru că nu recunoaște legitimitatea președintelui Klaus Iohannis.
George Simion împreună cu avocata Georgiana Teodorescu, europarlamentar AUR, și cu senatorul Mircia Chelaru au dat declarații în fața Palatului Cotroceni.
"Nu intrăm în interiorul Palatului, în clădirea propriu-zisă, dacă acolo e Klaus Iohannis, nu avem ce discuta cu un președinte ilegitim. Noi suntem singurii care respectă Constituția și singurii care nu își bat joc de poporul român", a declarat George Simion.
El a spus că AUR are o propunere de premier, anume Petrișor Peiu, dar nu are în fața cui o prezenta.
"Suntem aici. Avem o propunere de premier, domnul Petrișor Peiu, dar nu avem în fața cui să exprimăm această poziție. O exprimăm prin intermediul dumneavoastră (a jurnaliștilor - n.r.). Propunerea noastră e Petrișor Peiu, mult mai bun decât răzgândacul Marcel Ciolacu", a precizat Simion.
Acesta a afirmat că AUR va face în Parlament "toate procedurile necesare" ca președintele Klaus Iohannis să plece de la Cotroceni.
"Sperăm din suflet ca fostul locatar de la Palatul Cotroceni să plece. Am adus o dubă în acest sens, o puteți vedea - mutări, relocări, debarasări. Noi nu recunoaștem legitimitatea lui Klaus Iohannis. Începând de azi este un președinte ilegitim. Împreună cu colegii mei vrem să anunțăm Administrația Prezidențială de inițiativa de vacantare a postului de la Palatul Cotroceni. Nu vom legitima prin prezența noastră un președinte ilegitim. (...) Suntem în fața Palatului Cotroceni pentru a transmite un mesaj clar: Iohannis, pleacă! Nu adânci această criză constituțională și mai mult, nu îți bate joc de poporul român, de voința poporului român manifestată democratic prin vot. (...) E timpul ca noi, românii, să avem, în sfârșit, parte de alegeri libere. (...) Klaus Iohannis trebuie să plece la Cotroceni azi, iar noi vom face în Parlament, în cele două camere, toate procedurile necesare", a mai spus George Simion.