Alina Gorghiu a acuzat PSD că a contribuit, în timpul în care a fost condus de Liviu Dragnea, la apariția partidului extremist AUR. Senatoarea PNL a povestit și cum e să fii coleg în Parlament cu Diana Șoșoacă. ”Simt un disconfort nu vizavi de persoană, ci față de mesajele cumplite pe care le dă”, a spus aceasta.
”PSD, la momentul acesta, pare un soi de apendice al partidului numit AUR, însă să nu uităm, tot PSD a hrănit în pământul fertil din vremea mandatului lui Liviu Dragnea acest AUR. A crescut o floare, o floare care se numește astăzi un partid extremist, un partid cu mesaje extrem de nocive pentru populație. Sigur, în orice perioadă de criză mesajele populiste prind. După ce criza va trece, probabil că vom ajunge să comunicăm noi mult mai bine cu acel segment al populației care astăzi este mințit și care va suferi foarte tare fiind înșelat de mesajele acestea”, a spus Gorghiu duminică, la un post TV.
Senatoarea PNL a explicat cum e să fii coleg cu Diana Șoșoacă, spunând că mesajele extremiste ale acesteia nu ar trebui să fie spuse la microfonul Parlamentului.
”Nu a mai fost, de vreo trei săptămâni, de când în numele grupului PNL am făcut acea sesizare prin care am rugat Biroul Permanent și Comisia Juridică să analizeze declarațiile domniei sale, nu am mai avut onoarea să o văd. Nu cred că am speriat-o. Înțeleg că umblă prin țară să-și facă o copie la AUR. Dar vă mărturisesc că simt un disconfort, nu vizavi de persoana Diana Șoșoacă, ci față de mesajele cumplite pe care le dă. Să vii la microfon, să faci pe toată lumea ucigaș, să explici cum... nu vreți să știți, invectivele sunt... discursul domniei sale e numitorul comun al oricărei intervenții pe care o are la microfon. Pe lângă asta, cele mai periculoase sunt acele mesaje în care ne tot explică că, dacă te vaccinezi, nu știu ce pățești, că nu există coronavirus... sunt lucruri care nu au cum să fie spuse de la microfonul Senatului. Este supărată în momentul ăsta pe mine, înțeleg că mi-a făcut o plângere, o sesizare pentru că aș fi susținut această solicitare a grupului și că am generat o campanie mediatică împotriva domniei sale. Eu o să rog orice fel om de bună-credință, oricât de tentant ar fi să apleci urechea la niște mesaje extremiste și populiste, indiferent din partea cui vin, să stea să se gândească dacă este ceea ce trebuie sau nu. Atât”, a mai spus Gorghiu.
Recent, Alina Gorghiu a trimis o scrisoare grupurilor parlamentare din Senat în care a propus sancționarea senatoarei Diana Șoșoacă pentru încălcări ale prevederilor regulamentare. Aceasta preciza că Șoșoacă nu respectă măsurile de protecție sanitară și nu poartă mască în sala de plen, instigă la ură în luările de cuvânt, jijnește și utilizează un discurs xenofob, homofob și extremist.