PNL: Decizia CCR în privinţa Legii 303/2004 demonstrează falsitatea susţinerilor PSD-ALDE

PNL susţine că decizia Curţii Constituţionale referitoare la Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor confirmă luările de poziţie ale parlamentarilor liberali şi demonstrează "falsitatea" susţinerilor PSD - ALDE cu privire la soliditatea soluţiilor legislative propuse.



Într-un comunicat al PNL transmis marţi AGERPRES se precizează că decizia Curţii Constituţionale, urmare a sesizărilor depuse de PNL, conduce la revenirea în dezbaterea parlamentară a celui de-al doilea proiect care modifică Legile Justiţiei.

"Decizia de astăzi a Curţii Constituţionale confirmă luările de poziţie ale parlamentarilor PNL din cadrul dezbaterilor parlamentare, ignorate în mod sistematic de PSD şi ALDE. Totodată, deciziile CCR demonstrează o dată în plus falsitatea susţinerilor unor reprezentanţi ai PSD - ALDE, care au intoxicat opinia publică cu privire la soliditatea soluţiilor legislative propuse", menţionează sursa citată.

PNL adaugă că demersul său de a sesiza Curtea Constituţională încă din luna decembrie 2017 a făcut posibile, inclusiv prin sprijinul unor parlamentari ai partidului, alte acţiuni similare.

"Partidul Naţional Liberal va continua să folosească toate pârghiile parlamentare şi legale pe care le are la dispoziţie pentru a bloca atacul dat de actuala majoritate parlamentară PSD-ALDE-UDMR şi a celor certaţi cu legea pentru slăbirea independenţei justiţiei. În acest sens, în cadrul procedurilor parlamentare, PNL va milita pentru sesizarea Comisiei de la Veneţia, chiar dacă acest demers a fost refuzat recent de Curtea Constituţională", mai menţionează sursa citată.

Potrivit liberalilor, consultarea Comisiei de la Veneţia reprezintă principala recomandare a Comisiei Europene din raportul MCV referitoare la modificarea Legilor Justiţiei, iar orice nou vot în Parlament va trebui dat abia după ce va fi existat un punct de vedere al acestui organism al Consiliului Europei.

PNL va contribui prin reprezentanţii săi la dezbaterea organizată în Parlamentul European pentru clarificarea principalelor aspecte care privesc modificarea legislaţiei din România în domeniul Justiţiei, mai arată sursa citată.

Curtea Constituţională a României (CCR) a constatat, marţi, că Legea pentru modificarea şi completarea Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor este, în ansamblul său, constituţională în raport cu criticile formulate.

Sursa: agerpres.ro

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?