Google ar putea să primească o amendă record

Autorităţile din Uniunea Europeană ar putea acorda o amendă record unităţii Google, marţi, pentru că nu oferă un tratament egal competitorilor în ceea ce priveşte rezultatele afişate, favorizându-şi serviciul de cumpărături, potrivit surselor citate de Reuters.

Cazul analizat de Comisia Europeană (CE) a fost declanşat de mai multe plângeri din partea competitorilor americani şi europeni, care au dus la o investigaţie care s-a desfăşurat timp de şapte ani asupra celui mai popular motor de căutare.

Autoritatea care reglementează competiţia în Uniunea Europeană a amendat Google în luna aprilie 2015 pentru că deforma rezultatele de căutare pe interenet pentru a favoriza serviciul său de cumpărături, afectând, astfel, atât competitorii, cât şi consumatorii.

Google susţine că autorităţile au ignorat competiţia din partea retailerilor online precum Amazon şi eBay.

Companiile care sunt vinovate că au încălcat regulile europene pot fi amendate cu până la 10% din cifra de afaceri globală. În cazul Google, amenda s-ar putea ridica la 9 miliarde de dolari, dar nu va atinge, probabil, acest nivel.

Google ar putea să primească o amendă de 1,1 – 1,2 miliarde de dolari, potrivit New York Times.

Cea mai mare valoare a unei amenzi, de 1,06 miliarde de euro, a fost primită de producătorul american de chipuri Intel, în 2009, potrivit ZF.ro.

Articole recomandate


Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?