Ce se întâmplă în organismul uman dacă mănânci înainte de culcare

 

După cum știi mai important decât ceea ce mămânci sunt orele la care mănânci. Dar, din cauza ritmului alert în care am ajuns să trăim sărim deseori peste mesele principale și ajungem să mâncăm cina la ore foarte târzii. Însă, specialiștii avertizează că aceste obiceiuri sunt foarte nesănătoase.

Peroanele care mănâncă cu trei ore înainte de a merge la culcare sunt mai predispuse să dezvolte simptome ale refluxului gastric, care cauzează indigestie, tuse, astm, arsuri la stomac. Cel puțin acestea sunt concluziile la care au ajuns cercetătorii în anul 2015.

Și fizicianul Jamie A. Koufman susține concluziile studiului de mai sus. Acesta spune că mâncatul înainte de culcare, mai ales dacă este vorba despre o masă copioasă, după care nu urmează niciun fel de activitate, avea avea o mulțime de efecte negative asupra sănătății tale.

„Tabieturile nesănătoase de acest tip pot da peste cap sistemele din corp care se bazează pe procesarea mâncării. Digestia adecvată este critică pentru organism, pentru că pe baza ei ajung substanțele nutritive necesare la organele din corp", a declarat Koufman.

Corpul uman nu este construit pentru a suporta o masă bogată înainte de culcare. Motivul? Lucrurile sunt destul de logice dacă ne uităm puțin la modul în care se realizează digestia. Adică, poziția verticală a corpului ne permite să digerăm mâncarea, în timp ce gravitația duce conținuturile din stomac în jos, spre intestine.

Din acest motov persoanele care suferă de arsuri la stomac ar trebui să adopte cu precădere o poziție verticală, altfel acidul se va scurge spre esofag, cauzând astfel apariția refluxului.

Așadar, data viitoare când vrei să mănânci înainte de culcare ține cont că stomacul tău are nevoie de aproximativ trei ore pentru a digera mâncarea. Iar dacă nu ești dipus să aștepți acest interval de timp atunci te poți confrunta cu un somn agitat, indigestie și arsuri la stomac.

Sursa



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?